De ce elitele maghiare,inclusiv cele religioase, le ascund secuilor adevarul istoric?!

Cunoscutul cronicar al vremurilor trecute Anonymous  precizeaza în “Gesta Hunnorum et Hungaronum” că românii supraviețuiesc în Panonia în vremea hunilor, în schimb secuii (atentie cum îi numește si nu „maghiarii”) nu locuiesc în Panonia (teritoriul Ungariei de astazi) ci în muntii de la margine, împreună „cu alte comunități românești” de la care învață scrierea acestora (deci secuii erau intr-un fel parte din comunitatea românească cu care se înțelegeau si convietuiau de multa vreme).
Simon de Keza, la sfarsitul secolului al XIII-lea confirma cele spuse de Anonymous Asadar, dle Tokes Laszlo, întorceti-vă în Ungaria,unde sunteti europarlamentar, lasati România în pace ,nu mai bagati batzul prin  gard si nu mai faceti afirmatii aberante de genul: „Autonomia Ţinutului Secuiesc se va realiza cu consecvenţă, dacă nu vor fi obstrucţionişti în rândul maghiarilor”(?!),
Pentru ca  am stat de vorbă frecvent cu fosti colegi si prieteni secui, care dezaproba in majoritate acentuarea turbulentelor etnice abil disimulate ale UDMR-ului ,ma intreb de ce ei se connsiderau, de-alungul unor repetate perioade   istorie,chiar „inruditi”si infratit in razboaie cu românii ,”până la moarte” !
Am urmarit frecvent in media de limba maghiara puncte e vedere despre teoria autonomiei in Ardeal,motivata chipurile din cauze asa-zis strict economice.
Eu as raspunde:  daca cineva sustine din umbra dezvoltarea separatista a investitiilor economice  doar in anumite judete, o face cu un interes clar: acela de a forta adancirea artificiala a diferentelor de nivel economic dintre judete si regiuni, pentru ca precedentul „Catalonia” sa-si creeze asa zise fundamente etnice teoretice si practice care sa se repete…si in Romania.
Dar in Catalunia lucrurile sunt total diferite si chiar asa, inca este mult pana departe…
In fine, am preluat si o parte dintr-un material de analiza , scris cu multa intuitie de Ionut Tene in Condeiul Ardelenesc. Iata cine sunt secuii (nici rai,nici buni ),pentru ca sunt ca noi, toti ceilalti !!

Secuii – acum,chiar dupa secole de maghiarizare fortata, raman un “neam aparte” de unguri! Catolicizati de Budapesta, acceptati ,la nevoie, ca aliati, în calitate de “natiune” medievala, acesti urmasi ai avarilor au continuat sa fie, etnic, altceva. Pentru ca, în afara de rune (la care romanii, învatzatorii lor, renuntasera în momentul adoptarii slavonei, ca limba liturgica si a alfabetului chirilic), secuii au continuat sa aiba o limba a lor, un port si obiceiuri proprii, înca vizibile în secolul XVI, pe cale de disparitie în veacurile XVII-XIX si de care numai unii batrani îsi mai amintesc astazi, în zona Ciucului, într-atat de eficace a fost procesul de ungurizare, sustinut în primul rand de biserica, atat cea catolica, cat si, ulterior, cea reformata. Faptul ca ei însisi se numesc înca, astazi, secui atesta însa persistenta constiintei unei deosebiri fundamentale fata de populatia ungureasca, a unei etnii originare distincte.

Secuii – si  nu UNGURII sunt cea mai veche minoritate din spaţiul românesc majoriar , fiind menţionaţi împreună cu pecenegii, un alt neam turanic, încă din anul 1116 ca avangardă a cavaleriei maghiare. Războinici iscusiţi în Evul Mediu, secuii au fost colonizaţi de regatul Ungariei înspre frontiera de est reprezentată de Carpaţii Orientali pentru a o apăra de invaziile altor popoare migratoare dinspre Asia. Astfel, ei sunt menţionaţi pentru prima oară în interiorul arcului carpatic într-un document din 1210, când o armată compusă din secui, români ,sasi şi pecenegi a participat la reprimarea unei răscoale împotriva ţarului bulgar Borilă. Tot în acea perioadă, mai exact în 1217, secuii apar menţionaţi ca luptători în armata regelui Ungariei Andrei al II-lea .De atunci, secuii locuiesc fără întrerupere pe aceleaşi teritorii, pe aşa-numitul …azi Ţinut Secuiesc format aproximativ din  judeţe Harghita, Covasna şi partial Mureş. Ei numără azi circa 5-550.000 de persoane, aproximativ 40-45% din totalul de 1.230.000 de persoane recenzati (inclusiv circa 100.000 de tzigani maghiarizati)membri ai minorităţii maghiare din România, minoritate care mai înseamnă  doar aproximativ 6% din populaţia totală a României.

Academicianul Pál Antal Sándor este istoric şi  întrebat despre locul şi condiţia socială a secuilor în Ungaria medievală şi apoi în Ungaria ocupată de austrieci, a explicat: ”Atât timp cît ei aveau sarcini militare, ei erau scutiţi de dări. Primele obligaţii fiscale către curtea regală a Ungariei au fost cele care se plăteau de trei ori în timpul domniei unui rege: la întronarea sa, la naşterea moştenitorului şi la căsătoria sa.Acest obicei a fost folosit până în 1555, atunci a fost ultima adunare de acest tip. Obligaţii financiare faţă de fisc nu au existat pînă la 1657. Atunci a fost introdusă pentru ei plata taxei către Poarta otomană în urma campaniei militare a lui Gyorgy Rakoczy al II-lea în Polonia în urma căreia a suferit o înfrângere catastrofală.Ca pedeapsă, a fost introdus acest haraci foarte ridicat. În timpul austriecilor, sarcinile militare în 1711 au fost lichidate şi ei nu au mai fost chemaţi la arme deoarece modul lor de luptă era deja depăşit. Au devenit şi ei contribuabili obisnuiti dar cu stare socială liberă , având drepturile vechi respectate. În faţa justiţiei pretindeau/aveau aceleaşi drepturi cu nobilimea.”

In veacul XVI, desi la prima vedere “limba, ca si  obiceiurile” îi apropiau de unguri (Georg Reicherstorffer), cunoscutul medic padovan Francesco della Valle (?-1545) nu se putea împiedica sa nu remarce ca “totusi sunt un neam barbar”, altceva “decat ungurii”. Cunoscator profund al realitatilor transilvane, marele carturar umanist Antonius Verantius (Anton Verancsics) (1504-1578) concluziona, în urma unei analize obiective, ca secuii “se deosebesc de unguri în aproape toate obiceiurile, legile si felul lor de a trai; afara de religie, si nu se aseamana nicidecum, nici ca limba, cand vorbesc dupa chipul stramosilor”.

Pe aceeasi linie, Nicolae Romanul (Nicolaus Olahus) (1493-1568), contemporanul sau, observa la secuii supusi ofensivei ungurizarii ca au înca “unele cuvinte proprii neamului lor”. Carturarii umanisti îi defineau în unanimitate drept oameni facuti pentru razboi, un “neam de oameni crunti” (P. Ranzanus), “aspru si aprig, ca si nascut pentru lupta” (Georg Reichertorffer), cu “oameni cranceni si razboinici” (Stefan Brodarics), fapt care motiva rezistenta îndelungata în fata ungurizarii si pastrarea privilegiilor pe care regalitatea si marea nobilime ungureasca au fost silite sa li se recunoasca permanent.

Deși, prin tradiție, adversari ai turcilor otomani, care au invadat adesea Transilvania, secuii au nutrit ulterior sentimente romantice de frățietate față de turci în pofida religiilor diferite. Secuii vedeau în turci un fel de „frate mai mare regăsit”.Astfel, ziarul Timpul (de sub redacția lui Mihai Eminescu) consemna în anii 1877-1878 agitația din anumite așezări secuiești intracarpatice prilejuită de războiul româno-turc. Cete de secui organizate de Putere amenințau să pătrundă prin trecătorile din Carpati în Romania, unde urmau să atace și să pârjolească satele, pentru a sabota interesele românești și pentru a-și arăta solidaritatea cu Imperiul Otoman.. Stindardul acestor secui era Turul madár („pasărea Turul”) identificat cu șoimul pelerin (Falco peregrinus), pe turcește Tuğrul sau Toğrül, totodată numele unuia dintre fondatorii dinastiei turcești selgiucide, din ramura oguză (vide supra), simbol comun al semințiilor turanice sau altaice, repus în uz pentru o perioadă sub regimul horthyst.

Practic, pana tarziu, în epoca moderna, împletindu-si istoria cu aceea a romanilor autohtoni si majoritari în Transilvania, împotrivindu-se ofensivei regalitatii magnatilor si latifundiarilor unguri,inclusiv patriciatului sasesc, secuii s-au bucurat “de legi si obiceiuri  deosebite de ale altora”, împartindu-si “între ei mostenirile si slujbele pe triburi si spitze de neam” (A.