De ce il urasc ungurii pe Avram Iancu?
Mare personalitate a Revolutiei Romane de la 1848 , erou legendar al poporului roman, Avram Iancu s-a nascut in anul 1824 in vestita Tara a Motilor, intr-o familie de tarani din satul Vidra de Sus, judetul Alba. In aceeasi zona a Muntilor Apuseni, cu mai bine de saizeci de ani inainte, avusese loc rascoala iobagilor condusa de Horea, Closca si Crisan. Urmasii acestor iobagi se numeau cu mandrie si demnitate „nepotii lui Horea” -” tarani de cremene/ cum n-au fost altii sa-i semene!”
Avram Iancu a fost al doilea fiu al lui Alexandru Iancu si al Mariei – tarani iobagi care, prin harnicie, ajunsesera la o oarecare stare materiala. Copilul Avram a absolvit scoala primara in satul natal, gimnaziul l-a urmat la Zlatna, iar la Cluj, elev la Liceul Academic, unde fusesera elevi Gheorghe Sincai, Petru Maior sau Simion Barnutiu. La sfarsitul celor trei ani de scoala, Avram Iancu s-a intors la Vidra si mergea prin sate si ii asculta pe moti . Regimul habsburgic luase in stapanire pamanturile oamenilor si le rapise toate drepturile de care motii se bucurasera mai inainte. . Saracia lor lucie era exprimata in versurile populare, cunoscute si astazi: „Muntii nostri aur poarta,/ Noi cersim din poarta-n poarta”.
In aceasta atmosfera de mocnita revolta a crescut si s-a format Avram Iancu. Chipes si vioi la minte, dornic sa cunoasca trecutul neamului sau. In toamna anului 1844 a inceput, tot la Cluj, cursurile academice de drept. Dorea sa devina jurist pentru a putea fi mai de folos iobagilor, sa le poata apara dreptatea in procesele in care erau mereu tarati. Din marturisirile de mai tarziu ale unor fosti colegi de facultate aflam ca Avram Iancu a fost un student eminent, modest, generos si sincer, pasionat de invatatura. Cunoscand bine starea sociala a taranimii din Muntii Apuseni, cand Ecaterina Varga fusese arestata pentru lupta ei neinfricata in apararea drepturilor taranimii, Avram Iancu a rostit aceste memorabile cuvinte: „Nu cu argumente filozofice si umanitare se pot convinge tiranii, ci doar cu lancea lui Horea”.
Revolutia Europeana din 1848 s-a extins repede si in Ardeal, inca din luna martie 1848. La izbucnirea Revolutiei romanilor din Ardeal a contribuit mai ales atitudinea refractara,cu comportament de stapani a conducatorilor Revolutiei Maghiare fata de Transilvania, pe care o voiau anexata Ungariei.
Ce au dorit,ce făcut românii din acest Principat independent , subordonat doar Vienei? Românii s-au opus revoluţiei maghiare deoarece guvernul lor revoluţionar deja decisese unirea Transilvaniei cu Ungaria şi mai ales, pentru că nu a adoptat o politică democratică promisa faţă de minorităţi. Lipsa unui program coerent de recunoaştere a minorităţilor naţionale în noua Ungarie a determinat reacţia românilor. Din perspectivă românească, si românii au făcut revoluţie în Transilvania.
Liderii politici români au considerat că mişcarea lor face parte din marea revoluţie de schimbare a randuielilor feudale ce a cuprins cea mai mare parte a Europei. Discursul politic al liderilor a insuflat maselor ideea de libertate si schimbare radicală, mai ales prin promovarea proiectelor de împroprietărire a iobagilor şi de desfiinţare a iobăgiei.
Ardealul intreg s-a pus in miscare. Demonstrantii transilvaneni cereau libertate, egalitate si fraternitate,pentru toate „neamurile” cereau desfiintarea pedepselor corporale,drepturi pentru toate credintzele si alte drepturi. Urma sa se intample ceea ce spusese poetul Andrei Muresanu: „O sa vina o primavara si pentru poporul roman”.
In luna aprilie 1848, in toata Transilvania au avut loc numeroase miscari locale, la care au luat parte, adesea, si tarani maghiari, dar grosul taranimii iobage l-a format romanii, fapt ce a dus, in mod firesc, la caracterul national al luptei antifeudale.
In prim-planul evenimentelor revolutionare s-a situat Avram Iancu, care s-a pronuntat , inclusiv pentru o intelegere cu revolutionarii maghiari, dar numai pe temeiul principiilor de libertate sociala si nationala si de egalitate in drepturi. In aprilie si mai 1848, Avram Iancu a participat, alaturi de alti fruntasi revolutionari, printre care Al. Papiu Ilarian, Ioan Buteanu si Simion Barnutiu, la cele doua Adunari Populare de la Blaj, organizate in scopul solidarizarii tuturor romanilor in actiunile revolutionare. Zeci de mii de tarani din Muntii Apuseni, organizati de Avram Iancu, Ioan Buteanu si alti fruntasi revolutionari, au participat la Marea Adunare Nationala de pe Campia Libertatii de la Blaj, din 3-5 mai 1848.
Adunarea s-a tinut chiar daca fusese interzisa de autoritatile habsburgice. Nimeni si nimic nu i-a putut opri din drum pe taranii romani de a se aduna la Blaj, sub lozinca: „De ne-ar frige, de ne-ar fierbe… noi la Blaj cu toti vom merge…” Autoritatile habsburgice au incercat sa opreasca desfasurarea Adunarii, dar poporul striga: „Serbi nu vrem sa mai fim, mai bucurosi vom muri!” In ovatiile multimii au cuvantat Avram Iancu, Ioan Buteanu, Papiu Ilarian s.a. Acesta din urma, printre altele, a spus: „Noi ne-am adunat, frati romani, ca sa dam de stire… ca vrem sa fim liberi, ca noi nu vrem sa domnim peste altii, dar nici nu vom mai suferi, noi, cei mai numerosi si cei mai vechi locuitori ai tarii…”
Adunarea a avut loc in campia de la marginea din partea de rasarit a Blajului, care se va numi, de acum incolo, Campia Libertatii – in amintirea marelui eveniment istoric ce a avut loc aici. Intampinat cu entuziasm, Avram Iancu s-a urcat la tribuna, a scos un pistol de la brau si a rostit emotionantele cuvinte: „Pretentiile noastre sunt sfinte, precat de sfanta e dreptatea. Noi suntem g
ata a le apara cu orice pret„. Apoi a slobozit un foc de arma si a coborat de la tribuna in aplauzele multimii, care a inceput sa cante versurile, care vor deveni un cunoscut mars popular: „Astazi cu bucurie/ Romanilor veniti/ Pe Iancu in campie/ Cu toti sa-l insotiti”.
Acum, in prezenta a circa 60-70 de mii de participanti, s-a cerut anularea anexarii Transilvaniei la Ungaria, incetarea represaliilor impotriva romanilor si s-a ajuns la formarea unei armate romanesti compuse din 15 legiuni. Cele mai importante operatiuni militare s-au desfasurat in Muntii Apuseni, in zona aflata sub conducerea lui Avram Iancu, supranumit „Craiul Muntilor”. Dupa cativa ani, marele patriot si revolutionar Nicolae Balcescu a evocat evenimentele de la Blaj prin cuvintele: „Zi de lumina, de libertate si de marire romana, te pomenim si te serbam cu drag”.
In august 1849 a apus neasteptat perioada de glorie a lui Avram Iancu. Avea doar 25 de ani, dar numele sau deja se inscrisese printre figurile cele mai reprezentative ale istoriei noastre nationale, dar si ale Revolutiei Europene din 1848-1849. Numele lui , ca si al lui Kossuth pentru unguri , inconjurase Europa, starnind admiratie si respect chiar si din partea dusmanilor. Dupa ce fusese pe nedrept constrans si coborat de doua ori in aspru arestat de autoritatile habsburgice, in anii 1848 si 1852, Avram Iancu fusese eliberat sub presiunea motilor rasculati, dar si cu sanatatea zdruncinata datorita unei lungi si puternice depresii.
In aceasta stare fizica si sufleteasca subreda, Avram Iancu s-a intors, in octombrie 1852, in zona sa natala. A trait sub intensa supraveghere in Muntii Apuseni, evitand sa se mai implice nemijlocit in viata politica. S-a stins din viata la 10 septembrie 1872, fiind inmormantat , la cererea sa, sub „Gorunul lui Horea”, din cimitirul de la Tebea, judetul Alba, la 13 septembrie 1972.
Vasile Goldis i-a facut un emotionant portret moral, numindu-l „suflet fara prihana, mucenic al suferintei, erou nebiruit, jertfelnic prea bogat al dorului nostru de libertate si dreptate”. Marsul lui Avram Iancu rasuna si astazi in piepturile motilor:
„Iancule mare,/ Bravule tare,/ Cu noi sa fii,/ Tu insoteste/ Si-nsufleteste/ Pe ai tai fii!”
Prof. Constantin Voiculescu
