De ce n-am spune-o toți: „străine, lasă-mă în durerea mea, să trăiesc cum vreau eu”!

Ne batem între noi, cu ură și încrâncenare, ne călcăm în picioare și căutăm sângele conaționalului din dorința oarbă de a ne impune vrerea. Ni se spune tot timpul că suntem corupți. Au venit ăia, fomiștii, de neam cu noi, cu flamurile statelor pe unde s-au pripășit, aceleași state care ne jefuiesc și ne umilesc. Sunt statele cărora românii proști de aici, cei care au ales să nu plece, le îmbunătățesc nivelul de trai și le îmbogățesc în fiecare secundă a existenței lor.

Banii nostri sunt mânuiți de băncile lor, curentul electric, gazul, apa, toate le plătim lor. Ne luăm mâncarea din magazinele lor, ne îmbrăcăm și ne încălțăm din magazinele lor. Cumpărăm semințele lor, ne folosim de utilajele agricole cumpărate de la ei, circulăm în mașinile lor pe care le alimentăm cu combustibil din pompele care le aparțin. Fiecare gest, fiecare acțiune, fiecare achiziție, de la acul de cusut și până la construirea unei case, duce la plăți către ei. Nimic pentru noi.

Au cumpărat masiv și pământul de pe care ne hrănim și pe care trăim. Milioane de hectare. Nu ne-au primit în gașca lor elitistă. Le cumpărăm vechiturile pentru, vezi Doamne, a putea să ne „apărăm” de „rusul cel rău”. Cu multe miliarde de euro. Ne-am desființat agricultura și industria ca să îndeplinim cerințele „foilor de parcurs”, am cedat suveranitatea și demnitatea. Nu le-a ajuns nici asta.

Ne-au învrăjbit pe noi, împotriva noastră. Ne scot ochii, ai noștri, cei care au ales să plece, că ne trimit cinci miliarde de euro pe an și că asta contribuie la PIB. Banii ăia nu ajung în PIB, ci în buzunarele amărâților pe care i-ați lăsat în urmă. Nu în investiții, nu la mine. Voi, cei plecați, reprezentați 25% din forța de muncă activă din România.
Cele 5 miliarde ale voastre reprezintă 3% din PIB. Care nu ajung în PIB ci în buzunarele alor voștri. Dar eu, trăitorul de aici, plătesc pentru toate mizeriile voastre, pentru salariul nesimțit al parlamentarilor care vă reprezintă, pentru tot felul de instituții ale statului care te ajută pe tine, fomistule, să simți că aparții unei țări de care tu te-ai rupt. Nu TU îmi dai mie, ci EU îți dau ție.

Și acum, deși te împăunezi cu cuvântul democrație, vii aici, la mine acasă și dai în mine, mă calci în picioare și urli ca să schimbi ce nu-ți place. Ce te (…)ute grija de mine dacă ai plecat? Democrație înseamnă respectarea voinței majorității și nu cea a unor dezrădăcinați. Nu mă învăța tu, pe mine, cum să trăiesc! Aici, acasă la MINE, doar EU hotărăsc cum vreau să trăiesc. Dacă vreau să-mi pictez pereții în roz cu picățele, nu vii tu și îmi spui să-i fac cu roșu. La tine acasă poți da lecții. NU ȘI ÎN CASA MEA. Pricepi, fomistule?

După ani de zile m-am uitat la știri. Si ți-am văzut ura. Ura împotriva MEA și a statului MEU. Ura de român împotriva românului. În noaptea ce s-a scurs, doreai să mă ucizi. În casa mea. Strigând despre democrație și corupție. Cu steagurile fâlfâinde, steaguri ale celor care mă spoliază, tu voiai să mă ucizi, strigându-mi că mă eliberezi și că mă înveți ce este democrația.

NU ȚI-E RUȘINE? NU ȚI-E FRICĂ? Dacă mă apucă dracii și pe mine? Ai impresia că voi, câteva zeci de mii de fomiști, reprezentați nația. Să vă ferească sfântul să îmi vină și mie nervii. Te joci cu focu’ și te m’âncă-n fund. Ai grijă la scărmaneală! Ați înnebunit cu toții? Tu, cu euroii obținuți din umilințele tale, crezi că ai dreptul să îmi impui ceva? Lasă-mă în durerea mea, să trăiesc cum vreau eu. Nu e treaba ta și nu mai ai dreptul la nimic de aici.

Tu urlă și cere-ți demnitate în fața celor care te plătesc, de „dincolo”. AICI eu sunt STĂPÂN. Tu, ești doar servitorul „ălora”, venit aici în „estate”, cu voie de la stăpân. Sărac, prost, sub dictatură, într-un stat corupt, sunt ACASĂ și în casa MEA, EU și numai EU, sunt STĂPÂN. Propriul meu stăpân.

Când ți-ai vândut tot, când ți-ai aruncat plodu’ în brațele părinților sau l-ai abandonat, lăsându-mă pe mine să plătesc pentru îngrijirea lui, tu ți-ai pierdut DREPTUL de a mai cere ceva în România. Cei 300.000 de copii abandonați de tine, sunt crescuți de mine, nu de tine. Du-te la ei și întreabă-i ce înseamnă cuvintele mamă și tată. Ei ți-ar putea explica cum este cu democrația și corupția.

Doar unu la sută dintre voi merită respectul meu. Și sunt convins că ei nu sunt în Piața MEA. M-am uitat la voi o seară și o noapte. Dacă VOI, cei văzuți de mine, sunteți„democrați și educați”, înseamnă că suntem în plin coșmar. Priviți-vă în oglinzi și scutiți-mă de „eliberarea” voastră. Nu reprezentați decât o altă față a ticăloșeniei care ne-a cuprins și ne-a întunecat existența. În curând nici nu veți fi existat.

 Magda POENARU
Sursa: http://www.justitiarul.ro/lupuldacic.ro