De ce plagiaza studentii romani?

De ce plagiaza studentii romani?

0 407

Plagiatul a existat dintotdeauna in scoli, de la un simplu copiat in timpul unui extemporal de la colegul de banca, pana la vestitele „servite” in care iti scriai lucrarea de acasa si o predai ca si cand ai fi conceput-o acolo pe loc.
Elevii si studentii au copiat si plagiat lucrari dintotdeauna, insa in ultima perioada aceasta metoda a copy/paste-ului a capatat o noua dimensiune din cauza internetului.
Pe internet gasesti absolout orice informatie, mai mult sau mai putin exacta, mai mult sau mai putin superficiala, in orice domeniu. Exista site-uri specializate care asta fac: publica lucrari. Asa ca tentatia de a lua totul de-a gata pentru „a nu mai pierde timpul” cercetand de unul singur lucruri pe care altii le rezolva in cateva minute este destul de mare.
Cercetarile facute in SUA arata ca 40% dintre studenti au copiat cel putin o data cateva fraze pentru lucrarile lor scrise si ca din ce in ce mai putini se simt vinovati atunci cand pretind ca transcrierile pe care le dau profesorilor sunt lucrari originale.
Unii dintre studenti copiaza textele cuvant cu cuvant, fara sa se mai oboseasca sa verifice daca pe lucrarea pe care o predau nu apare cumva adresa site-ului de pe care provine, sustine decanul Facultatii de Litere din Bucuresti, Liviu Papadima.
Studentii s-au dezobisnuit sa mai gandeasca pentru ei, sa faca ceva singuri, li se pare ca se pierde prea mult timp, in conditiile in care seara trebuie sa iasa la o bere cu ceilalti prieteni sau trebuie sa ajunga si la serviciu.
„Cand elaborezi o lucrare academica, in prima etapa te gandesti ce vrei sa spui, apoi te informezi, apoi o elaborezi si dupa aceea o redactezi. Tine de etica muncii intelectuale sa nu redactezi cu surse sub ochi. Studentii sar etapele si trec direct la redactare, asta se intampla din lipsa de timp si termina o lucrare care trebuia facuta in trei zile in trei ore. In acest fel isi formeaza din ce in ce mai putine deprinderi intelectuale”, a declarat decanul Papadima pentru ziarul Gandul.
O serie de studii facute intre 2006 si 2010 in SUA arata ca 40% din 14.000 de studenti au recunoscut ca au copiat macar cateva fraze atunci cand si-au scris lucrarile. Iar fata de acum cativa ani a scazut numarul celor care se simt vinovati pentru asta, a scazut de la 34% la 29%, relateaza New York Times.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.