De ce poate fi Monarhia si o nenorocire!!
„Democratia” diktaturii regale. Caracteristicile regimului monarhic – militar romanesc!
Dupa asezarea pe tron si activitatea prodigioasa a primilor doi Regi luminati ai Romaniei,cu adevarat de referinta europeana (Carol I Intemeietorul si Ferdinand cel Loial) Regimul Monarhic din Romania Mare a cunoscut in urmasul la tron Carol al II-lea underapaj inspaimantator,lovit practic de toate relele pamantului ,un adevarat blestem…national.Inca inainte de a ajunge pe tron o progenitura regala inimaginabila ,de-a dreptul halucinanta a adunat parca toate relele pamantului intr-un singur om:vicios in toate planurile,curvar si pervers de joasa spetza,cartofor,imofal pana in varful unghiilor,,razbunator,mincinos ,Doamne,dar ce nu a facut: a dezertat de pe front ,fugind sa se insoare …la Odessa,cu viitoarea mama a lui Mircea,fratele mai mare a …viitorului rege Mihai ,si-a gonit regina in Grecia,aducand in loc o metresa de cabaret,etc,etc.Ei bine,datorita Legilor Monarhice ,secatura asta de om a ajuns Regele Romanilor!!! Unde a facut prapad! De asta nu-i buna Monarhia:De un asemenea rebut uman nu mai scapi !Cititi sau…recititi si minunati-va:Priviti mai jos un Rege megaloman ,Carol al II-lea , usor paranoic,imbracat ridicol in uniforma de maresal (!) asemenea diktatorilor Stalin si Hitler in pozele oficiale…
La inceputul anului 1938 Romania s-a caracterizat printr-o puternică acensiune a Gărzii de Fier, care ataca cu înverşunare regimul democratic şi se pronunţa pentru reorientarea politicii externe a ţării spre Axa Berlin – Roma]. Totodată, Octavian Goga dorea să câştige cu orice preţ alegerile din martie 1938 şi a negociat un acord secret cu Zelea Codreanu [95]. Forţele democratice erau derutate şi confuze, fapt ce a permis regelui Carol al II-lea să intervină decisiv pentru atingerea obiectivului său politic. Prin lovitura de stat din 10 februarie 1938 Carol l-a demis pe Goga de la preşedinţia Consiliului de miniştri şi a constituit un guvern în frunte cu patriarhul Miron Cristea. 
Constituţia din 1923 a fost suspendată şi a fost elaborată o nouă leege fundamentală care a fost promulgată pe 27 februarie 1938. Prin aceasta, regele îşi aroga largi prerogative executive şi legislative. Prin aceste două acte a avut loc o schimbare a formei de guvernământ din România. Monarhia îşi asigura o poziţie dominantă în sistemul politic al ţării,iar instituţiile statului erau subordonate lui Carol al II-lea . Pe 30 martie 1938 a survenit lovitura decisivă aplicată de Carol formaţiunilor politice. Este publicat decretul-lege de dizolvare a asociaţiilor, grupărilor şi partidelor politice [97]. Formaţiunile slabe şi cele fidele lui Carol au decis să-şi înceteze activitatea, iar celelalte au trebuit să-şi o restrângă considerabil. A fost constituit Consiliul de Coroană ca organ consultativ cu membri numiţi de rege [98].
În perioada următoare, Carol şi-a instaurat un veritabil regim personal autoritar: primarii şi prefecţii erau numiţi pe scară ierarhică, s-a format „Straja Ţării”, din care făceau parte copii şi tineri şi a cărei comandant suprem era regele [99], presa şi radioul au fost puse în slujba regimului, iar pe 16 decembrie1938 s-a constituit Frontul Renaşterii Naţionale, „unica organizaţie politică în stat”, orice activitate politică fiind considerată clandestină. Prin acest fapt, Carol a urmărit să atragă unele cadre din vechile partide de partea sa numindu-le în posturi de conducere. Scopul declarat al FRN era „mobilizarea conştiinţei naţionale în vederea întreprinderii unei acţiuni solidare şi unitare româneşti de apărare şi propăşire a patriei şi de consolidare a statului” [100]. Ultima măsură aplicată de Carol pentru creşterea puterii regale a fost adoptarea unei noi legi electorale pe 9 mai 1939 [101]. În alegerile parlamentare din 1 – 2 iunie 1939 au candidat doar reprezentanţii FRN [102][103]. Carol a sporit autoritatea regimului său continuu. Pe 22 iunie 1940, FRN a fost transformat în Partidul Naţiunii, declarat „partid unic şi totalitar” [104].
Rolul direct jucat de Rege în asasinate
le politice
După două zile de la câştigarea alegerilor din decembrie 1933, primul ministru I. G. Duca este chemat la Sinaia pentru o întrevedere cu Carol al II-lea, sub pretextul destituirii guvernatorului Băncii Naţionale. După întâlnire, Duca a fost asasinat pe peronul gării din Sinaia exact înainte a se sui în trenul ce trebuia să îl înapoieze în Capitală [105]. Asasinatul a fost comis de un grup de trei legionari, denumiţi „Nicadorii”, care şi-au recunoscut fapta Ceea ce în epocă a părut ca o răzbunare politică a legionarilor, cercetările ulterioare au arătat o enormă conspiraţie care a stat la baza celei de-a doua asasinări a unui prim-ministru din România.
Investigaţia a mers până la cea mai înaltă poziţie din stat,si s-a oprit la… regele Carol al II-lea. Dosarele păstrate la Arhivele Statului Bucureşti au arătat că ministrul de Interne şi şeful Siguranţei ştiau de atentat, dar nu au luat nici o măsură. Vagonul guvernamental a fost însoţit de un singur agent,iar asasinii au călătorit cu acelaşi tren către Sinaia !!. O singură măsură s-a luat la Sinaia pentru a apăra securitatea primului-ministru, aceea de a nu intra pe peronul gării prin intrarea principală, ci prin biroul şefului gării, deoarece vagonul cu care urma să călătorească Duca oprea în faţa acestuia, evitând astfel parcurgerea peronului. Dispoziţia nu a fost respectată. Carol al II-lea fusese informat despre ce aveau de gând legionarii, după ce şeful poliţiei, Gabriel Marinescu, primise o notă care deconspira întregul plan, însă regele a dat următoarea dispoziţie: „Ţine nota la birou şi n-o transmite mai departe” [109] [110]. Informarea fusese făcută chiar de vărul lui Belimace, Alexandru Tale, care era informator al poliţiei … Procesul asasinilor s-a încheiat la 5 aprilie 1934 prin achitarea principalilor fruntaşi legionari…
După, cum se stie, dupa o dispută cu profesorul Nicolae Iorga, Zelea-Codreanu a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru calomnie în aprilie 1938 [112]. Însă, în timpul procesului, autorităţile Ministerului de Interne au efectuat mai multe verificări la „cuiburile” legionare [113], iar lui Codreanu i s-au mai găsit şi alte capete de acuzare, inclusiv „cârdăşie cu şeful unei puteri străine” şi „uneltire contra ordinei sociale”, motiv pentru care a mai fost condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare. Rechizitoriul a fost întocmit de Armand Călinescu, ministru de Interne la acel moment. De fapt, Garda de Fier devenise extrem de „incomodă” pentru regele Carol, iar autorităţile au găsit diverse motive pentru a-i trimite la închisoare pe liderii acesteia. Hitler însuşi ceruse aducerea legionarilor la putere [115], ceea ce ar fi însemnat pentru Carol sfârşitul regimului sau instaurat doar cu câteva luni înainte. Întors în ţară, şeful suprem al statului a decis decapitarea Mişcării Legionare. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie, Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu alţi 13 lideri legionari (printre care se numărău Nicadorii, asasinii lui I. G. Duca, şi Decemvrii, asasinii lui Mihail Stelescu), au fost asasinaţi în timp ce erau transportaţi de la închisoarea din Râmnicu Sărat spre cea din Jilava [116]. Acest fapt a alimentat mânia legionarilor, care în perioada următoare au trecut la represalii.
Prima victimă a vendetei legionare a fost premierul Armand Călinescu. Acesta a fost instalat în funcţia de preşedinte al Consiliului (regal) de miniştri pe 7 martie 1939, după decesul patriarhului Miron Cristea. Armand Călinescu era cunoscut pentru manifestările sale violente împotriva curentelor extremiste, în special împotriva Gărzii de Fier, Acesta fusese acuzat de legionari ca a colaborat apropiat cu Regele, şeful statului şi era considerat vinovat principal de legionari pentru decesul căpitanului lor. Pe 21 septembrie 1939, în timp ce se deplasa de la minister spre casă într-un automobil Cadillac neblindat, acesta a fost blocat de un alt automobil. Din el au coborât mai mulţi oameni înarmaţi. A urmat un schimb de focuri, în care a fost ucis şoferul, dar agentul de pază a reuşit să fugă rănit [117]. Armand Călinescu a fost răpus de douăzeci de gloanţe . Cercetările ulterioare au arătat că Gestapo-ul a fost cel care a ordonat asasinatul.
Al Doilea Război Mondial abia începuse, iar atitudinea fermă a primului-ministru împotriva Germaniei hitleriste erau cunoscute. Noul lider al Gărzii de Fier, Horia Sima, a pregătit atentatul, comandoul fiind format din nouă legionari. O serie de cercetări în arhivele serviciilor secrete au ilustrat un alt scenariu terifiant. Armand Călinescu era membru al serviciului secret britanic, ţară care a avea mari interese pentru bogăţiile petroliere ale României odată cu declanşarea conflictului mondial. Călinescu a devenit „incomod” pentru nemţi, motiv pentru care şeful spionajului nazist şi Mihail Moruzov, şeful Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române, au pus la cale celebrul asasinat. Moruzov a primit aprobarea regelui Carol,care avea astfel un nou motiv pentru a elimina întreaga conducere legionară, iar nemţii l-au trimis de la Berlin pe Horia Sima pentru a se ocupa de detaliile atentatului. Succesul acestuia a fost supravegheat de la distanţă de Moruzov, Horia Sima şi Ernest Urdăreanu (în foto), ministrul credincios al Casei Regale, cel mai apropiat colaborator,intreaga viatza al al regelui Carol.
A doua zi, Regele maresal Carol l-a numit pe generalul Gheorghe Argeşeanu în funcţia de preşedinte al Consiliului de miniştri pentru a coordona operaţiunile de represalii, plănuite din timp de Rege. Suvernul îl considera „energic, nu-i este frică, poate conlucra cât se poate de bine cu toţi miniştrii şi va putea să îşi asume răspunderea completă a tuturor măsurilor ce trebuie luate spre a face o completă curăţire, iar din punct de vedere politic nu va încurca, căci va asculta de ceea ce i se va spune”.
În acelaşi cabinet, ministru de Interne a fost desemat credinciosul general Gabriel Marinescu, membru al camarilei regale.
Ziua următoare atentatului, asasinii lui Călinescu au fost capturaţi, aduşi la locul atentatului şi executaţi în public pentru a fi daţi ca exemplu, cadavrele lor fiind lăsate în stradă. Totodată, în toată ţara au fost executaţi aproximativ 300 de fruntaşi legionari. Metodele dure folosite, conducând mai mult spre răzbunare decât spre instaurarea ordinii publice, au avut un efect invers celui scontat, născându-se un sentiment de compasiune în rândul populaţiei pentru cei ucişi. Ordinul a fost ca în fiecare judeţ din ţară să fie executaţi câte 3 legionari, iar cadavrele lor să fie expuse în piaţa publică[119].
După o săptămână de la îndeplinirea obiectivului, Argeşeanu a depus mandatul guvernului regal, însă aceste represalii nu au rămas fără urmări, adâncind şi mai mult rănile legionarilor şi alimentând dorinţa lor de răzbunare.
La sfârşitul anului 1939, In disperere, Regele a iniţiat politica de „reconciliere internaţională”, cerând tuturor românilor să colaboreze pentru apărarea intereselor ţării. Astfel, în primăvara acelui an, s-a trecut la eliberarea în masă a legionarilor din lagăre şi închisori. Acest lucru se datora acceptării Gărzii de Fier de a colabora cu regimul carlist.
