De ce tace președintele Iohannis și ascunde poporului român uriașul pericol maghiar?
Președintele României, Klaus Werner Iohannis a amuțit în fața uriașului pericol maghiar la adresa Poporului Român, a Limbii Române și a integrității teritoriale a României! Niciodată, în ultimii 100 de ani, pericolul unguresc nu a fost mai mare ca și în anul 2019 când Ungaria și poporul maghiar acționează diabolic, pe plan intern și internațional, pentru dezmembrarea României, obținerea autonomiei teritoriale a Ardealului și alipirea acestuia la Ungaria.
Președintele Klaus Werner Iohannis își amintește jurământul pe care l-a depus în Parlament la investirea sa în funcție și a aflat din cărțile de istorie și de la Serviciile Secrete din România, cel puțin, următoarele:
-În timpul revoluției maghiare de la 1848-1849, unul dintre principalele obiective din Proclamația de la Pesta l-a constituit alipirea Ardealului la Ungaria. Trupele maghiare, sprijinite de preoții și etnicii maghiari, au săvârșit un Holocaust împotriva românilor din Ardeal în timpul căruia au ucis peste 40.000 de români și au incendiat circa 300 de sate românești cu tot cu biserici. Nici până astăzi, Ungaria și minoritatea etnică maghiară din România nu au cerut scuze publice Poporului Român pentru atrocitățile săvârșite și nu au plătit despăgubiri pentru Holocaustul împotriva românilor.
-Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia nu a fost recunoscută nici după 100 de ani de către Ungaria și minoritatea etnică maghiară din România. Ungaria și minoritatea maghiară din țara noastră consideră că Ziua Națională a României este zi de doliu pentru maghiarii de pretutindeni. Dintre toate minoritățile etnice din România, numai minoritatea maghiară nu a fost și nu este loială Poporului Român și țării noastre care o găzduiește și o tolerează.
-În primăvara anului 1919, trupele Ungariei Sovietice și ale Rusiei Sovietice au pornit un război împotriva României Mari și pentru cucerirea Ardealului. Armata Română a câștigat rapid războiul, a cucerit Budapesta la 4 august 1919 și a pus Drapelul României și o pereche de opinci pe clădirea Parlamentului Ungariei.
-În anul 1939 a apărut la Budapesta cartea „Fără milă” scrisă de Ducso Csaba, unde se precizează că: „Nația ungară este cea mai splendidă realizare a rasei dominante mongole, care nu cunoaște decât victoria.” În capitolul „Mărturisirea leventului” autorul a scris următoarele: „Eu nu aștept să vină răzbunarea. Nu aștept! Voi suprima pe fiecare valah ce-mi iese în cale! Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare. Voi aprinde satele noaptea – satele valahe! Voi trage în sabie toată populația, voi otrăvi toate fântânile și voi ucide până și copiii în leagăn, în genere, voi distruge acest neam! Nu va fi pentru nimeni nicio milă! Nici pentru copiii din leagăn, nici pentru mama care va naște un copil….voi suprima pe fiecare valah și atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură naționalitate, cea maghiară, națiunea, sângele meu! Voi face inofensivi pe viitori Horea și Cloșca. Nu va fi milă!”.
-Programul de maghiarizare, de exterminare și de alungare a populației românești din multe localități și județe din Ardeal a fost în aplicare de către Ungaria după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940 până în 25 octombrie 1944 și, apoi, după lovitura de stat din decembrie 1989 reușită și cu contribuția Budapestei.
-În perioada 1919-2019, Ungaria a avut ca obiectiv principal în politica sa de stat, atât pe plan intern cât și pe plan internațional, anexarea Ardealului. Pentru a lua Ardealul, Budapesta a coordonat, a colaborat și a finanțat bisericile maghiare, numeroasele organizații etnice maghiare și partidele politice etnice maghiare din România. S-a remarcat, în această lungă perioadă de timp, Episcopul romano-catolic maghiar Márton Áron, unul dintre călăii împotriva românilor din Ardeal, un dușman neîmpăcat al Poporului Român, al Limbii Române, a integrității teritoriale a României și a tot ce este românesc. Acest Diavol în sutană a coordonat acțiunile de incendiere și dărâmare a multor biserici ortodoxe și a declarat că: „Nimic nu va putea împiedica Ungaria să ia tot Ardealul.” El a sădit ura maghiarilor împotriva Poporului Român și a României! Pe această Satană în sutană vrea Ungaria și Papa Francisc să-l beatifice, să-l facă sfânt în ziua de 1 iunie 2019 la Șumuleu-Ciuc, în România.
-În perioada post-decembristă, Ungaria în colaborare cu bisericile maghiare și U.D.M.R. a obținut, mai ales, prin fapte ilegale de natură penală, pe calea retrocedărilor în natură, peste 50% din imobilele din Ardeal! Pentru o parte din ele, Statul Român plătește chirii și subvenții anuale la hoții de clădiri, terenuri agricole și păduri, în sumă de peste 500 milioane euro. Din această sumă uriașă, Ungaria finanțează toate bisericile și organizațiile maghiare care acționează împotriva Poporului Român și pentru anexarea Ardealului.
-În ultimii ani, Ungaria a acordat cetățenia acestei țări la peste 4,2 milioane de cetățeni români, din care 1,2 milioane sunt etnici maghiari. Ca urmare, Ungaria pretinde că majoritatea populației din Ardeal este de etnie maghiară, respectiv peste 4,2 milioane au cetățenia maghiară.
-Ungaria a făcut o politică de stat din cumpărarea de terenuri agricole și păduri în Ardeal! Băncile din Ungaria acordă credite cu dobândă suportată de Guvernul de la Budapesta, la persoanele juridice maghiare și la cetățenii maghiari pentru ca aceștia să cumpere terenuri din Ardeal, din Sfântul Pământ Românesc, din Grădina Maicii Domnului.
-Ungaria, cu știința U.D.M.R. și cu sprijinul bisericilor maghiare a introdus în Ardeal arme și muniție, a înființat multe depozite, inclusiv de explozibil, a pregătit multe unități paramilitare și are un program secret pentru declanșarea unui război civil, în acest an sau cel târziu în anul 2020, la centenarul Tratatului de la Trianon, din 4 iunie 1920.
-În ultimii 30 de ani, Ungaria împreună cu U.D.M.R. și bisericile maghiare, beneficiind de îngăduința, toleranța și complicitatea autorităților centrale și locale ale Statului Român, cu încălcarea Constituției României, a organizat de 15 martie numeroase manifestări cu caracter antiromânesc și revizionist, pentru obținerea autonomiei teritoriale a Ardealului! În fiecare an au venit și au zburdat prin Ardeal toți Președinții și Premierii Ungariei, membrii Guvernului de la Budapesta, lideri de partide politice care i-au îndoctrinat pe etnicii maghiari în legătură cu obținerea autonomiei teritoriale..
-Ungaria a încălcat sistematic Tratatul de bună vecinătate și prietenie cu România, semnat în anul 1996. Niciodată Guvernele României nu au acționat pentru denunțarea acestui Tratat.
-Pentru ziua de 1 iunie 2019, Ungaria împreună cu Papa Francisc și cu sprijinul U.D.M.R. și al bisericilor maghiare au pregătit ca la Șumuleu-Ciuc să fie citită și aprobată, în prezența Suveranului Pontif, o Declarație de autonomie teritorială a Ardealului și alipirea acestuia la Ungaria! În caz că se impune, va fi declanșat un război civil în Ardeal cu scopul de a obține un diktat de la Bruxelles împotriva României și pentru instaurarea unui regim de co-suveranitate.
Toți Președinții României post-decembriste au tăcut până acum în legătură cu toate acțiunile Ungariei și revizionismului maghiar îndreptat împotriva Poporului Român și a țării noastre, din ultimii 170 de ani.
A venit timpul ca Președintele Iohannis să rupă tăcerea și, pas cu pas, să întreprindă următoarele:
-Să convoace, de urgență, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (C.S.A.T.) și să stabilească acțiunile pentru înlăturarea pericolului maghiar. Între acestea se situează și repatrierea unităților militare aflate în străinătate în diverse teatre de operațiuni și dislocarea lor în Ardeal. Se știe că, Ungaria și-a retras toate unitățile militare din străinătate și le-a pregătit pentru o intervenție în Ardeal.
-Să prezideze o ședință de Guvern în care să se dezbată problema de interes național vizând autonomia teritorială a Ardealului și anexarea la Ungaria.
-Să solicite Guvernului să adopte o Ordonanță de urgență privind sancționarea cu închisoare de la 7 la 10 ani a cetățenilor care încalcă prevederile Constituției României.
-Să adreseze, conform articolului 88 din Constituție, un mesaj Parlamentului cu privire la acțiunile Budapestei pentru dezmembrarea României și anexarea Ardealului la Ungaria.
-Să retragă invitația adresată Papei Francisc I de a vizita România, în perioada 31 mai – 2 iunie a.c. Vizita Suveranului Pontif poate fi amânată după anul 2020, așa cum a procedat și Ungaria care a decis amânarea vizitei Papei Francisc care a fost programată pentru anul 2016.
-Să invite partidele politice parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, pe tema pericolului maghiar și a anexării Ardealului la Ungaria.
-Să solicite Sinodului Bisericii Ortodoxe Române și conducerii Bisericii Greco-Catolice din România să-i comunice care este hotărârea acestora în legătură cu beatificarea Episcopului Márton Áron la Șumuleu-Ciuc în ziua de 1 iunie a.c., cu ocazia unei vizite de stat în țara noastră a Papei Francisc. Se știe că, Papa Francisc nu va participa la pelerinajul ecumenic al catolicilor din sâmbăta dinaintea Rusaliilor, în data de 8 iunie a.c.
– Să solicide alianței P.S.D.-A.L.D.E. să elimine Uniunea Democrată Maghiară din România (U.D.M.R.) din Guvernul României și pe reprezentanții maghiari (cetățeni ai Ungariei) din toate instituțiile centrale ale Statului Român.
-Să se adreseze Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și să solicite scoaterea în afara legii a U.D.M.R.
-Să informeze, în scris, toate organele de conducere ale Uniunii Europene și ale N.A.T.O. în legătură cu acțiunile Ungariei vizând dezmembrarea teritorială a României și anexarea Ardealului la Ungaria.
Dr. Gheorghe Funar
Președintele Partidului România Noastră
Ghitza,scre mai pe scurt ca n-avem timp…de lecturi „populare”!
Da-ne „fapte”concrete , nu vorbe…de indignare!
BOLOVNUL NAZIST nu este ROMAN si traieste din SCURGERILE VAGINALE ale STERILEI SCHIZOFRENICE din germania care vrea distrugerea ROMANIEI.