De la Kafka la Cioran, ce Metamorfoza!

Franz Kafka, celebrul scriitor al absurdului, a fost omagiat ieri de Google printr-un logo reusit, inspirat din la fel de faimoasa nuvela Metamorfoza, cu ocazia implinirii a 130 de ani de la nasterea autorului. Cel ale carui alte opere precum Procesul, Castelul sau Colonia penitenciara i-au asigurat posteritatea si care l-au consacrat drept unul dintre cei mai tenebrosi si tragici zugravi ai atmosferei cosmaresti in care sistemul zdrobeste si anihileaza indivizi.

De la nasterea lui Emil Cioran s-au implinit in urma cu doua luni 102 ani: nu stiu daca Google va pregati – n-a facut-o acum – un doodle special de inspiratie cioraniana, dar pe cehul crescut in cultura germana si pe romanul autoexilat la Paris ii leaga cel putin parcursul dubios si nedemn de statura unor scriitori ca ei pe care l-au urmat manuscrisele lor dupa ce au trecut la cele vesnice.

Fara sa intru in hermeneutica operei celor doi, merita amintit macar destinul oarecum asemanator al insemnarilor, corespondentei si manuscriselor lasate prin legat testamentar unor apropiati. Comorile inestimabile au incaput pe maini inexperte si lejer cupide in cazul amandurora, urmand un traseu care i-ar fi revoltat pe acesti mari razvratiti, care si-au trait, ce-i drept, in feluri diferite, dispretul – dar si groaza – de a se fi vazut zvarliti in lume.

Niciunul din ei nu a dorit ca macar o parte din hartiile ramase in urma lor sa fie publicate vreodata. Cu putin timp inainte de moarte, Kafka ii lasa biografului si prietenului sau Max Brod, instructiuni precise sa ii distruga documentele nepublicate.

Din fericire pentru umanitatea cititoare, Brod nu a facut-o si intreaga lume poate citi astazi creatia kafkiana, inclusiv zonele de umbra pe care scriitorul ar fi vrut sa la conserve in tenebre. Brod, refugiat la Tel Aviv din calea invaziei naziste a Cehoslovaciei, oata cu documentele lui Kafka, a murit si el la un moment dat iar manuscrisele kafkiene au incaput pe mainile secretarei si amantei sale Ester Hoffe, careia i-a cerut sa le doneze Universitatii ebraice din Ierusalim sau Bibliotecii municipale din Tel Aviv. Duduia Hoffe n-a facut-o si a lasat mai departe mostenire manuscrisele lui Kafka celor doua fiice ale sale, care s-au judecat aprig cu diverse institutii de cultura pentru posesia pretioaselor insemnari.

De curand, la patru decenii de atunci, un tribunal israelian punea capat controverselor si stabilea ca bunurile sa fie transferate Bibliotecii Nationale a Israelului.

Si manuscrisele lui Cioran au purtat mentiunea A detruire. Cel putin cele 30 de caiete, printre care un jurnal tinut de filosof intre 1972 si 1980 dar si manuscrise ale faimosului De l'inconvenient d'etre ne – Despre neajunsul de a te fi nascut, descoperite in beciul locuintei pariziene pe care Cioran o impartise cu tovarasa sa de viata Simone Boue. Descoperirea insasi are o doza de cancan nepotrivit cu viata austera, chiar spartana, pe care a dus-o Cioran. Dupa moartea scriitorului, Simone Boue i-a cerut menajerei Simone Baulez – o vanzatoare de maruntisuri la mana a doua – sa faca curatenie in apartament – spatiu deja calcat pana atunci de numerosi editori, bibliotecari si muzeografi – si sa se debaraseze de maculatura inutila. Maculatura s-a dovedit nepretuita: de la o valoare initiala de 150.000 de euro a ajuns la un milion de euro, dupa ce justitia franceza i-a recunoscut menajerei dreptul de proprietate asupra bunurilor, pe care a obligat-o sa le vanda insa intr-un singur lot. Anecdota a frizat chiar ridicolul cand menajera a pretins, in cursul unei audieri, ca initiale S.B. care apareau ca dedicatie pe mai multe documente de-ale lui Cioran s-ar fi referat la ea si nu la Simone Boue, partenera de viata a scriitorului.

Dar si hartiile apartinand lui Cioran ramase in Romania, la Sibiu, au fost purtate pe un drum nedemn de memoria scriitorului. Daca legatarul testamentar a fost desemnat Aurel Cioran, fratele filosofului, la moartea acestuia, sotia sa, Eleonora, cumnata lui Emil Cioran, a vandut o parte din documente, desi dorinta expresa a sotului sau Aurel, insarcinat cu executarea vointei fratelui sau, a fost ca toate hartiile sa ajunga in posesia Bibliotecii Astra din Sibiu. Duduia Leonora le-a cedat pentru 36.000 de euro directoarei Editurii L'Herne, Laurence Tacou, care a fost suficient de abila incat sa le vanda cu 406.000 de euro. Pentru ca anecdota sa se ingroase, cumparatorul a fost tot un roman, care le-a donat apoi intr-un gest de marinimie Academiei Romane, dupa ce le achizitionase la o licitatie la Paris.  

Iata ca saga manuscriselor kafkiene se inrudeste oarecum cu peripetiile arhivelor Cioran, incapute si unele si celelalte pe maini nedemne de carura artistica a titularilor. Citate din Kafka precum „Ce sinucidere poate fi fericirea!" ( in Castelul) sau „Sinuciderea în asemenea conditii i se parea atat de absurda încat, chiar dacă ar fi vrut sa-si pună capat zilelor, l-ar fi impiedicat stupizenia ei" (in Procesul) raspund peste ani teoriilor sofisticate despre sfarsitul zilelor, asa cum a fost filosofat de unul dintre cei mai pretiosi si subtili teoreticieni ai sinuciderii care a fost Cioran.

Ecourile dintre operele celor doi, dar mai ales dintre destinele urmate de teancul nepretuit de hartii pe care ambii le-au lasat in urma unor familii sau legatari nu intotdeauna vrednici de increderea care li s-a aratat, te face sa te intrebi daca nu cumva Castelul era cocotat Pe culmile disperarii sau ca Cioran a scris sublim Despre neajunsul de a te fi nascut ceh.

 

Vifor Rotar