De la războaiele psihologice şi de imagine, la războiul logistic maghiar şi… „ţara-mamă din interior”!
În sensul celor scrise in ziarul „InfoBrasov” de ieri, dupa 30 de ani se poate afirma că, în martie 1990, conducerea României din acea perioadă a fost victima unui proces de intoxicare, iar populaţia ei, îndeosebi, cea din Transilvania – români şi maghiari deopotrivă – a unui fenomen de dezinformare. Aceasta ofensiva denigratoare, împreună cu manipularea şi diversiunea în prezentarea evenimentelor de către mass-media –
insistent şi masiv – agresiv în cea internaţională, (unde agenţii de influenţă şi-au făcut din plin jocul!) – constatam din nou , si dupa 30 de ani ca au făcut un rău imens României.
Prin lansarea războiului de imagine, bazat pe formula incitantă „pogromul de la Târgu-Mureş”, s-a încercat inducerea concluziei că la 20 martie 1990 s-ar fi dorit „servirea unei lecţii maghiarimii care lupta pentru drepturi etnice (?) şi pentru autodeterminare”.
La ce poate duce in zilele noastre „lupta pentru autodeterminare” a unei minorităţi, supusă unui proces deliberat de isterizare de către cei care se erijează în liderii ei, dar şi fluturarea unui naţionalism prostesc, de operetă, al liderilor populaţiei majoritare, ce s-a dovedit total pagubos foarte aproape de România: în Kosovo, pe vremea când Serbia era condusă de Miloşevici…
Atunci, practicând o triplă ofensivă, politică, diplomatică şi de imagine în media internaţionale, şi orchestrând minorităţile maghiare din ţările vecine Ungariei, guvernele naţionaliste de dreapta ale lui József Antall (1990 – 1994) şi Viktor Orbán (1998 – 2002; 2010 – până în prezent) au făcut din forţarea obţinerii de autonomii pe baze etnice în ţările limitrofe un exerciţiu curent.
Astfel, ulterior eşuării tentativei din martie ’90 de autonomizare a Transilvaniei, au fost puse la cale alte acţiuni de înfiinţare, în mijlocul ţării noastre, a unui teritoriu autonom pe criterii etnice, care să refacă defuncta Regiune Autonomă Maghiară de tristă amintire stalinistă, sub titulatura de „ţinutul secuiesc”. Şi nu oricum, ci făcând din el, nici mai mult, nici mai puţin decât „ţara-mamă din interior”! Ar mai trebui amintit urmărirea unor obiective în domeniul economic-financiar, prin care se doreşte crearea în Transilvania a unei economii subterane subversive. Un adevărat război logistic, al cărui pilon principal este bazat pe retrocedările de păduri,peacapararea de diverse clădiri valoroase, unele de patrimoniu etc. Dar acesta este un alt episod din războiul politic, psihologic şi de imagine purtat împotriva României…
Pe vremea când era cancelar al Germaniei, Konrad Adenauer a afirmat, într-un celebru discurs, că „Istoria este rezultanta erorilor care ar fi putut fi evitate”. Ceea ce s-a întâmplat, însă, la 20 martie 1990, la Târgu-Mureş si se incearca resuscitat dupa trei decemii, pare să arate că unele drame ale istoriei nu se nasc doar din greşeli involuntare… Drept care, mă simt dator să relatez două episoade:
La 20 martie 2012, Centrul Cultural Român de la Budapesta şi Muzeul Terorii, condus de istoricul Maria Schmidt, specialistă în istoria serviciilor secrete ungare şi nu numai, au organizat un simpozion intitulat
„Condamnaţi să convieţuiască”. (sic!) Invitaţi de onoare au fost László Tõkés, Smaranda Enache şi Gabriel Andreescu. Printre altele, simpozionul a susţinut ideea că defuncta Securitate a fost cea care a pus la cale „pogromul” de la Tg.-Mureş…Apoi, la începutul lunii noiembrie 2015, am aflat din presa ungară că Károly Király, despre care în timpul crizei de la Târgu-Mureş s-a spus că este grav bolnav de leucemie, trăieşte bine-sănătos în ţara vecină şi că, împlinind 85 de ani, a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie pentru merite deosebite, de preşedintele Ungariei…
La întrebarea „De ce şi cum s-a întâmplat, de fapt, acel episod sângeros şi imund din martie 1990?” se poate răspunde cu un cunoscut verset biblic, care relatează primul caz de război psihologic din istorie.
Este vorba despre felul în care poporul evreu, căruia i se promisese ţara Canaanului, cea unde „curge lapte şi miere”, a cucerit cetatea Ierihonului: „Iar la al şaptelea ocol al zidurilor cetăţii, pe când preoţii sunau din trâmbiţe şi chimvale, Iosua a poruncit poporului: „Strigaţi tare, căci Domnul v-a dat în mână Cetatea (…), iar zidurile s-au prăbuşit îndată şi gloatele au dat năvală, fiecare drept înaintea lui. Şi astfel au cuprins cetatea„…(Biblia, Cartea lui Iosua 6, 16 şi 20)
Dorin Suciu
