DE LA ROMANI IOHANNIS A INVATAT CE E MAI RAU !!
”Pas cu pas”? LANSAREA avut loc pe 19 noiembrie 2014, în pavilionul cel mare de la Romexpo, acolo unde se organizează în fiecare toamnă Tîrgul de carte Gaudeamus. Atunci, entuziasmul stîrnit de apariția președintelui abia ales a fost enorm. O energie aproape vizibilă cuprinsese întregul pavilion circular. Cîteva mii de oameni au ținut să fie de față. Aplauze, urale, ovații! Fotografii ale evenimentului se pot găsi și azi pe Internet: vedem zeci de mîini care întindeau cartea spre președinte pentru autograf, vedem, de sus, o adevărată mare de oameni stînd dispuși concentric în jurul omului care, așezat pe un jilț, decisese să nu plece pînă nu semnează cărțile tuturor celor care vor, vedem o înghesuială veselă, cordială, zîmbete și îmbrățișări. Presedintele a ramas cu aceasta obsesie a Omului Unic. NU ESTE !!
DUPA 6 LUNI, poți să nu sesizezi diferența enormă dintre atmosfera lansării primei cărți și atmosfera searbada a lansării celei de-a doua... . Nu-mi spuneți că e normal, ca să banalizați observația mea, . Mă întreb, doar, dacă nu cumva din ce în ce mai multă lume răspunde tăcerilor prezidențiale cu tăcere. Oare președintele Iohannis s-a gîndit vreodată că, tăcînd…nemteste, obține de la poporul său același gen de reacție?
De fapt, cred că nimeni nu știe deocamdată ce vrea acest președinte deja ABUZIV de la propriul mandat. În afară de faptul că a început să-i crească o statuie în sine însuși, e dificil de întrezărit altceva. Eu, de pildă, cred că principala lui grijă de cînd a ajuns la Cotroceni este să nu cumva să semene cu Traian Băsescu. Nu zic că este o idee proastă – orice președinte trebuie să își găsească rapid profilul propriu, în diferență cu predecesorii. Mai ales că, votîndu-l pe el și nu pe Ponta, poporul a optat clar pentru o altă stilistică decît cea a ”bătăliei” – cuvînt patologic de drag primului-ministru. Dar, dacă preocuparea principală a acestui președinte este stilul, iar el găsește cu cale să o rezolve doar cu PARTIDUL LUI , și ținîndu-se departe de trebile țării, atunci avem cu toții (noi, nu el!) o problemă. Mare! Și imensa masă de români, care l-a votat pe Iohannis ca să nu vină Ponta, va fi direct păcălită. Nu știm ce opțiuni politice are, de fapt, președintele. Tind să cred că este un nostalgic uselist, dar care știe că fosta alianță anti-Băsescu nu se mai poate reface. Cred că este prins între o non-realitate pe care o ia drept realitate, fiindcă i se pare mai simplă . Cert este că președintele Iohannis are despre sine o părere cu mult mai bună decît am eu … Dar nu potrivirea părerilor noastre contează. Contează ce face președintele pentru țara lui. Că tace, ok. Să tacă. Dar, în afară deintrigi de provincie, mai face ceva?
În planul politicii interne, președintele Iohannis are o prioritate clară, dar neconstitutionala: înlocuirea guvernului Ponta și consolidarea PNL. Ne-a anunțat, însă, că nu s-ar baga în nici una dintre aceste chestiuni. Bun, să zicem că președintele nu face „explicit” politică de partid (ceea ce e și o tîmpenie și o ipocrizie). Atunci, președintele ar trebui să asume teme instituționale majore, de anvergură strategică. Să facă ceva în privința defrișărilor, de pildă. (Nu-mi spuneți că retrimiterea unei legi în Parlament și punerea chestiunii pe agenda unui CSAT sînt acțiuni prezidențiale pe măsura intensității temei, vă rog!) Sau, să facă ceva în privința educației (doar a fost profesor). Sau, să asume un proiect de descentralizare administrativ-teritorială a țării, plus o reformă instituțională a administrației locale (doar a fost primar de mare și frumos oraș ardelean). 
Sau să genereze dar nu prin intrigi ,o majoritate parlamentară dar și soluții legislative valide pentru noi legi electorale (că a promis în 2014, după scandalului din votului din diaspora). În fine, ar trebui să asume ceva, o temă, un proiect, o idee a lui de care să ne convingă pe toți! Consultările la două luni cu niște partide care una-i zic lui la Cotroceni și alta fac în Parlament nu pot însemna, totuși, leadership prezidențial. Nu vorbesc deliberat despre politica externă, în această materie. mai așteptăm. Nu vorbesc nici despre îndatorirea supremă a oricărui președinte după această Constituție, aceea de a veghea la independența și echilibrul puterilor în stat, pentru că îmi dau seama cît este de dificil oricui în România de azi, să țină în echilibru această complicată ecuație. DAR NICI S-O INCURCE ! Vorbesc despre lucruri simple, concrete, ușor de urmărit public, în care președintele își poate exprima gîndirea plenar…
