De la „Rusia nu trebuie umilită în Ucraina” la „Rusia nu trebuie să câștige în Ucraina”!
Iată traseul comic al unui pigmeu care ba se crede de Gaulle, ba Napoleon. În general locul unor asemenea închipuiți este la instituțiile specializate, dar nebunia în care trăim ne arată limpede că a fi normal e nebunie și a fi nebun e normalitate. Deh, o lume cu fundu-n sus, atât la propriu cât și la figurat.
Luând de bune declarațiile lui Macron, ai fi tentat să crezi că trebuie să te pregătești pentru războiul total. De altfel, căprarii din presa autohtonă au dat startul declarațiilor bombastice și amenințărilor vehemente la adresa Rusiei.
Nu e destul că un pigmeu amarnic precum Macron e penibil. Mai trebuia să răsară și un chiwawa sub forma unei națiuni eșuate din Estul Europei care să se pretindă luptătorul suprem împotriva ursului turbat. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns.
Situația e însă mult mai complexă decât ne-am fi imaginat și asta în ciuda spectacolului hilar la care suntem obligați să ne raportăm. Rusia de azi e în situația vânătorului care-și vede casa atacată de vulpi turbate. Desigur, pe cele care-l atacă direct le omoară, dar dilema lui e alta: oare nu cumva întreaga populație de vulpi e atinsă de turbare, motiv pentru care acțiunile sale trebuie să fie extinse?
Poate că vi se pare o exagerare din partea mea, dar nu e deloc așa. Indiferent de cum ai privi lucrurile n-ai cum să nu constați că fix asta se întâmplă: Rusia e atacată feroce de lumea anormală. Iar replicile sale încearcă în van să mențină un anumit nivel de normalitate, lăsând în van deschise căile diplomației, ale rațiunii. Doar că nu mai există rațiune într-o lume irațională.
Într-un comentariu, un cititor mi-a dat o referință foarte inspirată la cea mai recentă carte a lui Emmanuel Todd, La Défaite de l’Occident. Pentru cei care nu știu, Todd nu-i un neavenit, un individ care vrea să pozeze bombastic, ci un cercetător profund care încă de la începutul carierei sale s-a dovedit a fi strălucit. Studiind evoluția indicatorilor economici ai URSS, Todd a prevăzut căderea imperiului comunist încă din 1976, când avea doar 25 de ani! Iar diagnosticul pus atunci a fost unul de o precizie chirurgicală.
În „La Défaite de l’Occident”, Todd vorbește despre iremediabila cădere a Occidentului care începe încă din anul 1965. Căderea URSS nu a făcut decât să mascheze traiectoria iremediabilă pe care era înscris Vestul. Iar totul nu este cauzat de vreo agresiune externă, ci de procesul de disoluție internă.
Vectorul economic reprezentat de globalizare este unul primordial care face ca SUA să devină o națiune efectiv impotentă. Americanii i-au împins pe ucraineni în război cu Rusia, iar acum se află în imposibilitatea de a produce echipamentul și munițiile de care e nevoie pe front.
Totul e cauzat de globalizare. Ruperea lumii în două face ca multe din zonele de unde-și procurau materii prime sau componente intermediare să pice, astfel încât liniile de producție stau așteptându-l pe Godot.
Mult mai interesant însă e celălalt vector remarcat, anume cel ideologic, reprezentat de picajul protestantismului. „Protestantismul, cel care a impus valorile muncii și disciplinei sociale, a dat avânt Occidentului, in special lumii anglo-americane. Evaporarea protestantismului în SUA, Anglia și în toată lumea protestantă a făcut să dispară forța și specificitatea Occidentului. Variabila centrală este dinamica religioasă. După stadiul „activ” urmează stadiul ”zombie” și acum putem vorbi despre un stadiu ”zero” al religiei în Occident”. Stadiul activ este cel pe care-l cunoaștem, cu omul religios, trăindu-și sentimentul datoriei față de Dumnezeu și față de sine. Acest om e văzut săptămânal la biserică, e practicant și total integrat în spiritul comunitar. Stadiul de zombie este cel în care individul este rupt de comunitatea religioasă, dar continuă să respecte anumite tradiții(botez, căsătorie religioasă, înmormântare tradițională s.a.m.d.). Stadiul zombie este unul tranzitoriu, cel care pregătește ajungerea generație viitoare la nivelul zero, cel în care religia este eliminată.
Fenomenul care se petrece este unul impresionant. Omul „eliberat”, „omul zero”, e unul care efectiv nu mai poate admira decât nimicul din care se revendică. Așa se ajunge, după cum bine spune Todd, la o „Americă definitiv căzută în nihilism și în divinizarea nimicului”. Căsătoriile dintre persoanele de același reprezintă, din punctul de vedere al lui Todd, simptomul specific al lumii zero, iremediabil eșuată.
După cum putem vedea, Rusia parcurge drumul invers, căutând să-și regăsească rădăcinile ortodoxe și pe baza acestora să-și refacă destinul istoric. Ruptura dintre Rusia și Occident este, de data aceasta, una totală și absolută, fără nicio capacitate de reconciliere. De altfel vedem asta inclusiv în declarațiile lui Putin care-și îndeamnă oamenii „să-i lase în pace pe occidentali să se sinucidă prin intermediul ideologiei pe care o promovează”.
Noi am trecut prin asta – spune Putin – și am văzut ce rău imens ne-a făcut. Iar de-aici putem să tragem concluzia că „a-i lăsa în pace” este cel mai mare rău pe care-l poate face un dușman al Occidentului. E ca și cum, sincigașului care e cu ștreangul de gât i-ai spune „eu tot nu te cred în stare să faci asta”.
Iată-ne în fața a trei căi pe care istoria ni le scoate pe tarabă.
* Calea tradițional-confucianistă a Chinei,
* Calea nihilistă a Occidentlui și
* Calea spirituală a Rusiei.
Dacă vreți, la ora actuală Rusia propune cea de-a treia cale a organizării sociale. Nu e una deplin coerentă, sunt numeroase zone unde sunt ciocniri între „standardul imperfect occidental” care-a fost implementat parțial acolo și noua viziune. Sunt zone care baleiază între nihilismul occidental și structura confucianistă chinezească(tot nihilistă în esența sa). Dar, cu toate acestea, Rusia își desenează, ca de fiecare dată în istorie, propria cale.
Înțelegând elementele descrise putem vedea mult mai limpede ceea ce se petrece acum.
Halucinațiile lui Macron sunt perfect în linie cu nihilismul occidental care, neavând niciun punct de sprijin, orbecăie între diverse extreme, fascinat de formă, dar incapabil să înțeleagă fondul și, mai ales, pericolele cărora se expune. În lumea nihilist-occidentală o vorbă e o vorbă și-atât. Aceasta poate fi o declarație de război sau un text inept de-al Analenei Baerbock; în esență, pentru un occidental au aceeași valoare, adică zero. Altfel însă arată lucrurile din punctul de vedere al rușilor sau al chinezilor. Pentru ambele țări vorba are o greutate care e direct proporțională cu funcția gurii care-o rostește.
Ceea ce însă devine clar este că orice declarație sau angajament de-al Occidentului nu mai valorează nimic. Și asta nu doar în ochii publicului de-acolo – care de mult și-a pierdut încrederea în politicienii săi. Liderii occidentali și-au pierdut încrederea la nivel diplomatic. Inclusiv ei între ei nu mai respectă ceea ce, cu câteva secunde înainte, susțineau cu înflăcărare.
Iată de ce, văzând realitățile și cavalcada evenimentelor, nici măcar nu ne mai întrebăm când anume se va petrece căderea ci, mult mai mult, suntem curioși de „ce-o să se aleagă din toată tâmpenia asta?”. Toată lumea știe că de picat va pica, dar nimeni nu știe ce anume se va pune în locul nimicului care-a condus la dezastrul absolut de acum.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com
