De luni, 3 ianuarie, elevii revin la școală

De luni, 3 ianuarie, elevii revin la școală

0 562

De luni, 3 ianuarie, se vor reîntoarce în bănci elevii din ciclurile gimnazial și liceal, clasele V – XII, după cea mai scurtă vacanță din ultimii mulți ani. O săptămână mai târziu, mai exact din 10 ianuarie, reîncep cursurile copiii din clasele primare. Decizia decalării vacanței a fost luată pentru a compensa cele 2 săptămâni de vacanță forțată, pe care au primit-o toți elevii din preuniversitar, la sfârșitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie, în context pandemic. Conform calendarului aprobat, la sfârșitul lunii octombrie, doar elevii din primar aveau vacanță, respectiv, o săptămână.
Copiii de grădiniță revin la activități pe 10 ianuarie. Pentru ei, vacanța de iarnă a rămas nemodificată pentru că au fost trimiși doar pentru o săptămână în vacanță forțată în noiembrie, aceasta urmând să fie recuperată în aprilie, în timpul săptămânii Școala altfel. Deși ar fi trebit să fie în semestrul al II-lea deja, în ianuarie, elevii și profesorii lor de la gimnaziu revin tot în semestrul I pentru o săptămână, urmând ca după weekendul 15-16 ianuarie să intre direct în semestrul al II-lea, fără să mai aibă, ca în anii trecuți, o vacanță intersemestrială.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.