De Sîmbăta Morților
Cuvintele nu sînt uneori deajuns pentru a îmbrăca realitatea. Și realitatea are o mulțime de înfățișări, se îmbracă diferit pentru fiecare dintre noi. Nu pot și nici nu vreau să le cer celorlalți să gîndească cum gîndesc eu. Dar trebuie să spun că în cei aproape 14 ani de cînd dezgrop morții comunismului, am îngenuncheat de sute de ori deasupra osemintelor lor.
Poate tocmai de aceea, pentru mine, această Sîmbătă a Morților are un chip diferit decît celelalte pe care le-am trăit pînă acum.
Chipul lovit, profanat cu inconștiență de cuvintele grele ale unui om care se arată dominat de ură. Care a învățat din tot ce a citit nu lecția victimelor, ci pe aceea a călăilor. Pentru mine, ”căcații cu ochi” ai lui Mădălin Hodor, cei goi și cei morți găsiți în gropile comune sînt astăzi sărbătoriți cu mai multă grijă ca altădată, pentru umilirea lor de după moarte.
Cei negăsiți încă, așteptîndu-și răbdători clipa în care la căpătîiul lor va arde o lumînare. Cei găsiți, care se află în sertarele de la Medicină Legală, așteptîndu-și la fel de răbdători reîntîlnirea, cu copiii și nepoții lor. Pentru cei întorși acasă, așteptîndu-i răbdători pe aceștia la mormînt, să-i prăznuiască și să petreacă împreună în aduceri aminte ale vieții lor, risipită între sîrmele ghimpate sau stinsă sub gloanțe.
De Sîmbăta Morților, să-i pomenim pe toți aceștia, noi, cei care mai avem un strop de compasiune și credință, pe toți cei care au avut parte de o moarte năpraznică – cea despre care nu știm aproape nimic, decît că a fost astfel hărăzită de semeni ai lor, care i-au socotit, la fel ca inconștientul sus-pomenit, niște ”căcați cu ochi”, care nu merită să trăiască.
Pe aceștia primii, să-i ierte Dumnezeu pentru păcatul lor. Pe cei morți, să-i cinstească și să-i așeze de-a dreapta sa, în rînd cu sfinții. Și să-i cinstim și noi, socotitndu-i ca pe ai noștri. Căci le-a fost deajuns pătimirea îndurată în moarte și această nouă umilință de după moarte.
Marius Oprea
