De Ziua Italiei, literele de pe Tâmpa sunt iluminate în culorile drapelului național al acestei țări
Miercuri, 2 iunie, este ziua națională a Italiei, sau „Ziua Republicii“.
Pentru a marca acest moment și ca semn de apreciere pentru contribuția italienilor în dezvoltarea orașului nostru, Primăria Brașov va ilumina literele de pe Tâmpa în culorile verde-alb-roșu, culori specifice drapelului național al Italiei.
Conform Asociației Italienilor din România, în zona Brașovului regăsim o comunitate de italieni stabiliți în jurul anului 1850, buni meșteșugari specializați în prelucrarea lemnului, a pietrei, a varului (calce) dar și buni agricultori.
Începând cu anii ‘90, mai mulți investitori italieni s-au stabilit în zona Brașovului și au demarat afaceri în domeniul producției de bunuri și în cel al alimentației publice. (https://roasit.ro/scurt-istoric/)
Ziua Republicii Italiene marchează ziua în care, în anul 1946, poporul italian a decis ca forma de guvernare să fie republica, și este considerată ziua în care s-a născut Italia modernă.
D.D.