Dealul Lempes – Mlastina Harman, propus ca arie protejata europeana

Dealul Lempes – Mlastina Harman, propus ca arie protejata europeana

0 428

Agentia pentru Protectia Mediului Brasov a propus pentru reteaua ecologica Natura 2000 si situl Dealul Cetatii Lempes – Mlastina Harman. Situl este amplasat pe Dealul Lempes, cunoscut si sub numele de Dealul Cetatii.


Complexul Dealul Cetatii-Mlastina Harmanului constituie o componenta tipica a mediului natural din Depresiunea Brasovului, cu o valoarea stiintifica de necontestat.


Reprezentantii APM Brasov si-au argumentat propunerea intr-o informare publica, ce a avut loc la Primaria Sanpetru, unde au participat reprezentantii autoritatilor locale, factori locali interesati, agenti economici si cetateni din localitate.


Vegetatia xerofila de pe Dealul Lempes este cea care da valoarea zonei. La aceasta se adauga padurile de gorun, jugastru, paltin de camp, tei sau pin.


In Mlastina Harman se intalneste un tip de habitat de turba eutrofa activa, pe care apar specii de plante tipice unor regiuni nordice sau mai inalte, coborate in timpul perioadelor glaciare si care au gasit aici conditii asemanatoare care le-au fost favorabile.


S-au identificat peste 100 de specii relicte, unele foarte valoroase stiintific, cum ar fi: Ligularia sibiria, Liparis loeselii sau Grosera angelica.


APM Brasov a avertizat ca zona sitului este amenintata de practicarea unui turism haotic, de pasunatul intensiv sau de continua urbanizare.

Potrivit Legii 5/2000 referitoare la zonele protejate, complexul Dealul Cetatii Lempes – Mlastina Harman este declarata arie protejata.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.