Debut ratat în play-off: UTA – FC Braşov 3-1 (3-1)

Debut ratat în play-off: UTA – FC Braşov 3-1 (3-1)

0 573

FC Braşov a început cu stângul play-off-ul ligii secunde fotbal, pierzând, cu 1-3, meciul de la Arad. Toate cele patru goluri ale partidei au fost înscrise în prima repriză. UTA a condus cu 1-0, prin golul marcat de Curtuiuş (min. 13), după care a egalat Matei (min. 30). În zadar însă, pentru că echipa din Arad a mai înscris de două ori până la pauză, prin Man (min. 41) şi Manea (min. 44), care au stabilit practic scorul final al unui meci în care echipa gazdă a dominat. FC Braşov a oferit o replică palidă, mai ales în apărare, la acest lucru contribunind şi viitorul incert al echipei, care se vede, din nou, a nimănui, după ce investitorii italieni se pare că s-au orientat spre ,,U” Cluj! FC Braşov s-a îndepărtat de primele două locuri şi va evolua, la sfârşitul săptămânii viitoare pe teren propriu cu Chindia Târgovişte, meci al ultimei şanse de supravieţuire.

FC Braşov: Iacob (60 Mutu) – Vagner, Marin, Puţanu, Andor – Manole, Moraru (54 Avram), Pană, B. Rusu – Alupoaie – Matei (64 Ene)

Într-o altă partidă din play-off : Chindia – FC Baia Mare 3-1, iar în play-out, ,,U” Cluj – Unirea Tărlungeni 0-0.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.