Decantecul – un obicei stravechi inca la moda (I)
Se spune ca arta descantecului „se fura”, nu se invata. Ca femeile cunoscatoare nu au voie sa explice descantecul, ci doar sa-l rosteasca, insotit de alte cateva elemente magice. Transmise de la o femeie initiata catre novice, doar prin viu grai, descantecele romanesti se regasesc fragmentar intr-o serie de creatii folclorice cu alta destinatie: doine, colinde, cantece si basme. Textele descantecelor care au fost publicate in diverse antologii au fost culese de cercetatori in ultimul secol. Taranul roman nu le-a scris niciodata. Asa cum nici alte texte folclorice nu sunt scrise, creatia populara fiind o productie eminamente orala.
Semnele deochiului
Durerea de cap, depresia, ghinionul in dragoste sunt atribuite in credinta populara fortelor malefice, farmecelor „directionate” spre oameni de catre persoane care le vor raul. Nu exista dovezi clare daca aceste credinte au sau nu vreo urma de adevar sau daca descantecele dau, intr-adevar rezultate, dar, cu toate acestea, se practica si astazi.
„Semnele” cele mai frecvente ale deochiului sunt durerile de cap foarte puternice, starile de greata si de lesin. Certurile dese din casa sunt, de asemenea, considerate „semn rau”. O vorba din batrani spune ca tot ce se leaga, se si dezleaga. In popor, sunt cunoscute mai ales practici vrajitoresti ca legarea barbatului, facutul de urat, de ulcica, de betie, facut pentru sporul la lucru. Se spune ca pentru deochi este de ajuns ca cineva sa fie invidios sau manios pe altcineva. De aceea, exista obiceiul de a-i cere persoanei care ne face complimente sa „ne scuipe de deochi”. In credinta populara exista mai multe elemente de care daca se tine cont, nu poti fi deochiat: se spune ca trebuie sa porti o haina pe dos sau un obiect vestimentar de culoare rosie, care protejeaza de farmece. In folclor, culoarea rosie, data pe foc, sange si soare era atribuita vietii.
Descantec de deochi
Chiar si in zilele noastre, lumea mai crede inca in deochi si se teme de el. Ca sa-i fereasca de deochi, parintii leaga o funda rosie sau o sforicica la mana bebelusului, deoarece se considera ca un copil mic atrage foarte multe priviri admirative si acest lucru i-ar putea purta ghinion micutului. Descantecul se spune suflandu-se asupra celui deochiat de trei ori: „Fugi deochi,/Dintre ochi,/Fugi deochetura/Ca te-ajunge vant din gura./Fugi, deochiat,/Ca te-ajunge vant turbat (…)/ca eu cu gura te-a descantat,/Cu mana te-am luat/Si in vant te-am aruncat,/Sa ramaie (numele deochiatului)/Curat, luminat/Ca floarea campului/ Ca roua diminetii”.
Descantec de dragoste
Vechi de cand lumea, sunt descantecele de dragoste. Descantecul de dragoste se spune in fata unei flacari, in trei seri de marti, in timp ce invalui focul cu o crenguta de alun. Pe vremuri, se credea ca, prin puterea acestuia, femeile aduceau la ele, prin vazduh, pe barbatii care le erau dragi. Versuri sunt usor de retinut: „Foc, focusorul meu,/Eu te-oi invali, tu nu te invali/Eu voi dormi, tu nu dormi/Eu voi somna, tu nu somna/Eu voi visa, tu nu visa,/Sa te faci laur, balaur,/Cu solzii de aur,/Sa te duci la ursitorul meu,/Sa-l impungi, sa-l strapungi,/Si sa mi-l aduci”.
La sate, exista descantece cu plante magice pentru fetele ramase nemaritate. Conform traditiei matraguna are puteri nemasurate. Ritualul insa este destul de complicat: femeile trebuie sa mearga in zori de zi sa caute matraguna in padure, departe de sat, intr-o liniste deplina. Orice sunte anuleaza vraja. Matraguna se taie de la radacina, iar fetele nemaritate danseaza in jurul plantei, zicand: „Matraguna, poama buna, marita-ma peste o luna!”.
