Declarație șocantă: Gorghiu recunoaște că Iohannis a deturnat voturile românilor

Declarație șocantă: Gorghiu recunoaște că Iohannis a deturnat voturile românilor

1 212


O declarație absolut halucinantă a fost făcută ieri de președinta Senatului, Alina Gorghiu, într-o emisiune la Prima News, aceasta recunoscînd cu seninătate, ba chiar cu încîntare, că președintele Klaus Iohannis a deturnat rezultatul alegerilor din 2020, încredințînd guvernarea – și încă de 3 ori – unui partid, PNL, care nu avea acest drept, în conformitate cu voturile exprimate de români.
„Le-am spus colegilor mei deja, chiar dacă unii mă vor critica, alţii vor înţelege, PNL are de 4 ani de zile premier, deşi scorul în alegeri nu îi dădea niciun drept să aibă acest prim-ministru.

Scorul politic în alegeri nu îţi dădea dreptul să ai poziţia de prim-ministru.

Cu toate acestea, de 4 ani avem prim-ministru liberal. Ăsta nu este meritul PNL, este efortul şi capacitatea preşedintelui de a susţine un premier care a venit din partea PNL, pentru că a existat acest parteneriat instituţional între PNL şi preşedinte iar PNL trebuie să recunoască faptul că preşedintele României a avut un cuvânt greu de spus în opţiunile de politică internă, în ecuaţia politicii interne din România”, a declarat Gorghiu. (B.T.I.)

Stat esuat. Stat de drept esuat. Stat mafiot. Stat privatizat. Colonia Romania.
„Prostul dacă nu-i și fudul nu e prost destul”. Pe de altă parte ce spune doamna Gorghiu era o chestie știută de toată lumea. Klaus a încălcat Constituția și a jucat în interes stric personal rezultatele alegerilor. Atenție psd a ajuns in guvern din bunăvoința neamțului (sasului), a ajuns de frica lui. psd avea motive de suspendare ce încap pe un top de hârtie A4 de 500 de foi. Doar că și ei, sunt doar niște alții politicieni, care își văd interesul lor, nu a poolimi. Adică s-au vândut și ei. Ceea ce nu e surprinzător.
Și o concluzie a unui comentator sătul de politrucii de pe malul Dâmboviței – „situatia dezastruoasa in care ne aflam se datoreaza peneleprelor in frunte cu klaun- asta daca mai aveati vreo indoiala”.

Sursa: inpolitics.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.