Declaraţiile provocatoare şi iresponsabile făcute de Balázs Orbán, secretar de stat al prim-ministrului Ungariei.
Cu ocazia comemorării a peste două secole şi jumătate de la Masacrul de la Siculeni, când sute de persoane au fost executate de unguri în urma ordinului dat de autorităţile austriece de la Viena, Balázs Orbán a făcut o serie de declaraţii controversate, provocatoare si jignitoare. Acesta a comparat Viena de-acum 255 de ani, respectiv regimul care a permis masacrarea secuilor, cu actualele autorităţi de la Bucureşti şi nu numai. „Iar dacă un imperiu – fie că este vorba de Viena de-acum 255 de ani, Bucureştiul de acum pentru secui (sau Bruxelles-ul în unele cazuri în relaţia cu noi toţi!) – nu respectă aceste lucruri, împotrivirea secuilor este legitimă, conform vechilor principii juridice”, a „explicat”iresponsabil un secretar de stat ungar xenofob si sovin.
Daca Ungaria, prin atacurile sale revansarde, iraţionale şi furibunde la adresa țării noastre, pare a se îndepărta cu paşi repezi si de Romania si de UE, ignorand fundamentele şi principiile care au consacrat această alianţă, este doar treaba Guvernului de la Budapesta.
Ce cauta acest derbedeu politic sa atace mincinos (in Romania!) tocmai o tara socotita prietena, care l-a primit deschis pe teritoriul propriu nu ca a instige secuii la revolta ?? (…”conform vechilor principii juridice”?!) Care „principii”, ma instigatorule? Iata de ce vizele poate ca trebuie reintroduse intre Ro. si Hu. cata vreme prietenii declarati sunt pe ascuns dusmani nedeclarati !
Premierul Orbán, cu ambitii de Horthy… rasuflat !
Lui Victor Orban nu-i putem scuza regresul continuu în privinţa democraţiei, de-o vreme este cuprins de o mare efervescenţă în ale declaraţiilor maliţioase! Astfel, nu a uitat să reamintească faptul că Guvernul Ungariei se străduieşte să popularizeze să… sprijine eforturile depuse pentru impunerea abuzivă a unor „drepturi” colective ale minorităţii maghiare şi mai ales pentru obţinerea autonomiei… pro-budapesta.
Cum? Prin clasica mijlocire a unor avantaje neconstituţionale pentru etnia pe care o reprezintă!!! Astfel devine tot mai clar pentru toţi românii că politica Ungariei pe termen lung are ca prioritate sarcina de a-i face pe cetăţenii maghiari din Transilvania cât mai „dependenţi” instituţional de Budapesta şi cât mai „independenţi ” de Bucureşti.
Se vede clar ca din nou UDMR „a inceput sa joace tare”, forțând cu lasitate mana unui Dragnea inghesuit de slabiciuni in sanul propriului partid .
Romani!
Trebuie să luptăm cu tărie împotriva revanşismului maghiar. (…) Acesta nu poate fi tolerat şi încurajat, pentru că dorinţa de răzbunare din cuvinte şi sloganuri poate evolua şi se poate transforma într-un element ideologic esenţial şi în acelaşi timp periculos al politicii de stat maghiare” – transmite CNMR.
Lipsa de reacţie a clasei politice din România, care asistă impasibilă la declaraţiile provocatoare, mincinoase şi periculoase ale oficialilor maghiari, chiar in Romania, deja a devenit pericol national!. Ați văzut politicieni de la Putere (PSD & ALDE) sau Opoziție (PNL, USR, PRM) care să zică ceva? Toți tac în speranța că UDMR, asociația (partid nu este) „balama” va colabora cu ei.
Afara cu revizionistii !!
Intr-un moment similar Ion Raţiu, s-a adresat romanilor, avertixzandu-i că existenţa noastră ca naţiune nu se discută, ci se afirmă! Degeaba se răsucesc în mormânt eroii României Mari, toţi cei care au pierit cu arma în mână pentru eliberarea ţării. Sau cei de la Alba Iulia care au împlinit visul tuturor ardelenilor de refacere a României Mari. Revanșardă, Ungaria prin revizioniştii săi va pretinde mereu mincinos, că Tratatul de pace de la Trianon ar fi fost unul injust pentru că … Ţinutul Secuiesc ar fi al lor!
Pe de altă parte, stimularea si creşterea sentimentului revizionist-revansard in diaspora maghiară va rămâne în permanenţă o falsa prioritate şi un cui al lui Pepelea, pentru oficialii maghiari. Tocmai de aceea trebuie să fim fermi şi să sancţionăm aspru şi imediat orice atentat la istoria, demnitatea şi unitatea naţională, orice declaraţii şi acţiuni care încurajează extremismul, iredentismul şi revanşismul şi să facem de aşa natură încât prin reacţia noastră. Se impune stoparea ferma a diversiunii oficialilor unguri să accepte adevărul istoric, să nu mai mintă şi să nu mai incite la dezbinare, să înveţe să respecte românii şi leagănul românismului. Și să întelagă şi ceea ce n-au reuşit să înveţe până acum – să facă diferenţa între democraţie şi autoritarism. (Pr0f. Deak Andrei)