Democrația de stradă – au dorit o Românie moartă, dar vor vedea că țara va învia!
Democrația de stradă – de ce este esențial să participăm la proteste. Au dorit o Românie moartă, dar vor vedea că țara va învia!
Se spune că dragostea este vie atunci când ea se materializează în fapte concrete, depășind nivelul teoriei și topind abastractizarea noțiunilor cheie într-o masă de cuvinte complet palpabilă.
Prezența la protestele pașnice, organizate frumos în ultima vreme, este de asemenea o dovadă de dragoste față de acest popor a cărui istorie o purtăm în noi, inevitabil.
Cine a participat la cel puțin una din aceste manifestări a conștientizat, fără îndoială, că nicio prezență umană nu este în zadar.
Nu vă lăsați dezamăgiți și nu cădeți în capcana celor care consideră că protestele acestea au fost inutile! Am auzit deseori opinii contradictorii, oameni care susțineau că degeaba se organizează, fiindcă nimeni nu ne bagă în seamă, deci sunt fără o finalitate directă.
România se află de la un timp într-o situație critică fără precedent. Cei care conduc astăzi țara într-un mod ilegal par să uite că poporul, a cărui integritate au călcat-o în picioare fără nicio remușcare, are un cuvânt de spus.
Ei minimalizează și chiar ignoră puterea poporului, orbiți fiind de propria lor înșelare.
Banii și puterea pe care au primit-o de la cei care doresc ca această țară să dispară cu totul de pe hartă și să devină un stat supus, dependent și îndatorat, le-au luat mințile! Acești oameni fără frică de Dumnezeu au omis un aspect extrem de important: „Deșertăciunea Desertăciunilor, toate sunt deșertăciune” ( Ecclesiastul 1,3 ), după cum spune Solomon.
Nimic din ceea ce au agonisit nu rămâne și nu le oferă veșnicie.
Vor trece și ei, așa cum au trecut și alții pe la conducerea țării, lăsând în urma lor doar praf și pulbere. Însă vor pleca purtând mereu pecetea faptelor nedrepte pe care le-au comis. De sufletul lor va atârna greu acea sete pe care au avut-o, de a jupui trupul țării cu fiecare ocazie.
Au dorit o Românie moartă, dar vor vedea că țara va învia!
Doar de noi depinde viitorul și vă spun de ce! Nimic nu e mai cutremurător decât unitatea celor care împărtășesc aceleași valori și idealuri!
Protestele sau orice tip de manifestare pașnică sunt importante pentru simplul fapt că ne adună împreună într-un mod concret, nu doar teoretic (așa cum se întâmplă în mediul online) și astfel aducem cu noi o forță irezistibilă în fața celor care ne desconsideră.
Mai mult, acțiunile noastre vorbesc de la sine, aducând o mărturie vie a faptului că democrația nu s-a terminat încă, ci se găsește pe străzi, acolo unde suntem noi!
De aceea, trebuie să fim numeroși!
A venit timpul să ieșim din case și să ne alăturăm îndemnului pe care l-am primit ieri de la Călin Georgescu:
„Pentru că avem nevoie să ne simțim Împreună. Să simțim cine suntem și să simțim, în primul rând, unitatea, armonia și comuniunea dintre noi. Așa încât, vă chem în Marea Horă a Unirii Neamului, în care și eu vreau să particip, să mă înhoresc cu românii.”, după cum a transmis acesta:
„Să simțim împreună Unitatea, Armonia și Comuniunea dintre noi!
Dacă nu puteți ajunge în București, vă rog să vă opriți într-un loc simbolic din țară sau din străinătate, oriunde vă aflați, timp de 15 minute la ora 13:00 și intrați în Hora Românească.
Eu am decis să fiu prezent în Marea Horă, pe 24 ianuarie, la ora 13:00, în Parcul Tineretului – la statuia Eroilor Militari Români Căzuți la Datorie”, ne spunea Călin Georgescu.
Am fost și eu acolo unde ne-am unit cu pace.
Ne-am simțit unii pe alții „ca frați și surori, mândri de noi ca neam măreț și istoric, ca mare familie românească.”
Autor: Ana-Maria Radulian
Sursa: ActiveNews.ro