Demonizarea si decredibilizarea conducătorilor, o perpetuă gogomănie „națională”!!!
Nu de mult, la Fundatia Titulescu am sărbătorit 135 de ani de la nasterea lui Nicolae Titulescu. Câteva ore de dezbateri despre marele diplomat dar si despre politica europeană actuală. Vreau să vă relatez insă doar un aspect ce mi-a retinut atentia. Istoricul Liviu Tăranu a prezentat dosarul de la Securitate al lui Titulescu! De fapt, doar copertile dosarului erau… scrise după 1947-48, la Securitate. Cele trei volume ale dosarului, aflat acum la CNSAS, cuprindeau materiale informative despre Titulescu, realizate, anterior, de SSI, de Sigurantă, de Politie, in special la sfârsitul anilor ’30, inclusiv evidenta persoanelor care il vizitau acasă, corespondenta, evidenta rudelor si „cercul” de cunostinte.
Fără să intru acum in amănunte, Titulescu a fost demis din guvern in 1936, demonizat apoi, in plan intern si international, si a murit in exil, in 1941, in sudul Frantei. Istoricul Alin Spânu a prezentat detalii despre această strategie de denigrarea lui Titulescu, intreprinsă de regimul lui Carol al II-lea.
Un eveniment care mi-a atras atentia, lansarea in spațiul public a unor acuzatii, legate de o eventuală colaborare cu securitatea, a lui Mugur Isărescu. Fără să fie foarte clar, pare că el este acuzat de jurnalistii de la România Liberă că ar fi fost… contra-spion si că-i urmărea pe spionii CIA. Eu nu cred astfel de lucruri, asa cum nu am crezut nici zvonurile după care regretatul ultim patron al ziarului ar fi fost trimis in Germania de un serviciu din România.
Nu asta e problema, după părerea mea. Razboiul Rece a avut regulile sale iar interesele de suveranitate ale statului român nu au apărut doar după 1989, asa cum jurnalul România Liberă a existat, sigur, cu alt tiraj si in alte conditii, si inainte de 1989. Dacă Mugur Isărescu ar fi fost spion al CIA inainte de ’89, probabil ca acum era prezentat ca un erou. Există exemple. In ceea ce mă priveste, repet crezul pe care l-am mostenit de la tatăl meu, preluat si de britanici – „My country, right or wrong”.
Mă intorc insă la o chestiune mai generală. Pasiunea românilor de a-si demoniza conducătorii, de a le dărâma statuile, de a-i decredibiliza. Prin pâră, denunturi, zvonuri, trădări, dosare, condamnări… Pentru o listă mai lungă, cititi cărtile lui C. Gane. Dar si ce s-a intâmplat după venirea regimului comunist – distrugerea intregii clase politice inter-belice. După ’89, „pas cu pas” a fost distrusă legenda „revolutiei”, a fost inlocuită cu formula „loviturii de stat” iar conducătorii acestor 25 de ani au fost decredibilizati, demonizati sau marginalizati – Iliescu, Roman, Constantinescu, Basescu (incerc sa nu fiu subiectiv), Crin Antonescu, Ponta, Tăriceanu. Acestea sunt doar câteva nume. Sigur, puteti să mă puneti si pe mine pe această listă. Mugur Isărescu este ultimul in acest sir.
Unul din rezultate este acela că România nu a putut nominaliza pe nimeni in acesti 25 de ani pentru a participa la masa deciziilor internationale (reamintesc, Titulescu a fost de doua ori presedinte al Ligii Natiunilor, in 1930 si 1931). Care sunt, acum liderii României, cu anvergură internatională, care să se bată pentru interesele românesti in vâltoarea bătăliilor pentru configurarea unei noi Europe? Polonezii, ungurii, cehii au lideri in pozitii internationale cheie, in Europa sau la ONU. Noi?
Mandatul lui Isărescu oricum se incheia. El ar fi putut să apere interese românesti in structuri internationale ne-oficiale. La ce foloseste atunci murdărirea lui cu noroi?
Raspunsul stă probabil in anecdota cu Băsescu. Un scorpion roagă o broscută să-l treaca apa. Broscuta il face atent – să ai grijă să nu mă intepi, pentru că ne vom ineca amandoi. La mijlocul apei, scorpionul inteapă broscuta care, nedumerită, ii spune – acum, vom muri impreună. Scorpionul ii răspunde: adevărat, dar nu pot să-mi schimb caracterul. Concluzia o trageti singuri.
Adrian Nastase
