Descantecul – un obicei stravechi inca la moda (II)
Deochiul sau deochiatul este cea mai populara „vraja” care se crede ca se poate face asupra cuiva. In esenta, este privirea magica, nascuta din invidie, rautate sau ura profunda, pe care o atinteste o persoana asupra cuiva, asupra animalelor sale si chiar a lucrurilor. Individul astfel privit incepe sa aiba tot felul de ghinioane, se imbolnaveste, in general vorbind, ii merge tot mai rau.
Obiceiuri practicate si azi
Descantatoarea, o persoana cu mare credinta si frica de Dumnezeu, descanta de deochi trecand ascutisul unui cutit nefolosit de trei ori in crucis intr-un pahar cu apa neinceputa in care arunca, inainte de a descanta, niste carbuni sau chibrituri care au fost partial arse. Initiatii spun ca se vede imediat daca victima respectiva este deochiata sau nu, carbunii scufundindu-se sau nu, in apa.
O afectiune pricinuita de privirea admirativa, invidioasa sau rautacioasa a unor persoane, care se crede ca dispun de o vibratie malefica, este numita deochi si trece doar cu un descantec.
Descantecul de sanatate
Descantecul de sanatate se face intr-o sambata dimineata. Cea care descanta trebuie sa se trezeasca devreme, inainte de rasaritul soarelui, sa umple o oala cu apa si sa inmoaie in ea un buchetel de busuioc sfintit cu care sa stropeasca in jurul ei. Apoi face semnul crucii si rosteste urmatoarele versuri: „Boli necurate, boli spurcate/mergeti in pustietate, la mine sa nu veniti/sa nu va lipiti de capul meu, de trupul meu, de sufletul meu/mergeti in loc departat, in pustiul fara viata, in pustiul cel de foc, in pustiul cel de gheata!”. Isi face apoi cruce spre rasarit si continua: „Maicei Domnului m-am rugat,/ Maica Domnului m-a ascultat,/Bolile le-a adunat/departe le-a aruncat/bolile s-au vindecat/si am ramas frumos si sanatos/curat si luminat/la trup, la cap si la suflet/Ca de Maica Domnului lasat”. Iese apoi in prag, se stropeste cu apa pe tot corpul, pe fata si pe cal si spune: „Cum straluceste soarele in zori/Asa sa straluceasca trupul meu,/capul meu, sufletul meu,/de curatenie si de sanatate/cum nu poti trece cu piciorul marile/asa sa nu poata patrunda bolile/in casa mea, in trupul meu, in capul meu, in sufletul meu”. Arunca apoi apa ramasa peste pragul casei. Ritualul este practicat cu precadere la inceputul fiecarui anotimp. Se spune ca prin acest descantec se mentine sanatatea corpului si a sufletului.
Descantece si ustensile
Obiectele necesare descantecului sunt la romani diferit de cele din alte culturi. Bagheta magica a zanelor din basmele apusene nu apare in ritualul romanesc. Dar multe dintre obiectele folosite, chiar si in cazul descantecului, pot fi inlocuitori ai acesteia. O coordonata bine definita a descantecului traditional romanesc este asigurarea sprijinului personajelor divine, cu precadere a Maicii Domnului si a lui Dumnezeu, un soi de garanti ai eficacitatii demersului teurgic. Tocmai de aceea, bagheta magica a vrajitorului din basme este inlocuita cu crucea sfanta, cu care se performeaza gesturi de binecuvantare mai intai peste apa neinceputa, apoi peste bolnav, pentru ca duhurile necurate sa il paraseasca.
Fierul are un loc aparte in ritualul magic. Rolul apotropaic al metalului a fost preluat in timp de anumite obiecte din gospodarie. Asa se explica descantatul cu coasa. Mai interesanta este insa simplificarea obiceiului de la nastere. Femeia era asezata pe plug, pentru a i se asigura cea mai buna pozitie. Aceasta practica a fost reinterpretata, astfel incat s-a ajuns la plasarea unui obiect de fier langa femeia care urmeaza sa aduca pe lume un copil, crezandu-se in puterea tamaduitoare a metalului.
Fiecare sat avea o baba descantatoare
Persoana care descanta este intotdeauna femeie. Aceasta regula a practicii poate fi o reminiscenta a importantei pe care femeia o avea in acest spatiu geografic in lumea precrestina. Se spune ca femeile sunt privilegiate in ceea ce priveste arta magiei, mai ales datorita profilului lor psihic: cred mai usor, invata mai repede, au o aplecare naturala spre tot ceea ce este special, inedit, ciudat, sunt mai sensibile si mai profunde. In plus, au mai mult timp liber decat barbatii si isi petrec mai mult timp in spatiul casnic, domestic. Sunt mai legate de copii si pot actiona mai usor atunci cand acestia sunt bolnavi, dar nu trebuie uitate nici legaturile speciale dintre femeie si lucrurile necurate, legatura veche, de la facerea lumii, al carei semn individualizator feminin este, printre altele, ciclul menstrual, care impune anumite interdictii magi-coreligioase, dar favorizeaza alte acte magico-ritualice.
Fiecare sat avea cate o baba descantatoare care cunostea intreg procedeul descantatului, cu dublul sau scenariu: gesturile premergatoare si textul poetic al descantecului de leac. Se folosea o recuzita magica (apa ne-nceputa luata in conditii speciale, carbuni din vatra, alaturi de cruce, pana, matura sau alte obiecte investite magic). Bolnavul se vindeca, dar cu o singura conditie: daca avea incredere in puterea actului terapeutic magic. In context, forta cuvantului, a logosului ritualic, avea o pondere decisiva, atunci cand era manipulat asa cum trebuie de performerul actului magic”.
Practici magico-religioase
La romani a existat mereu o legatura foarte puternica intre religie si practicile magice. Poporul roman a fost crestinat inca de la formare, din primele secole dupa Hristos, astfel incat magia a fost contaminata cu elemente religioase. Acelasi lucru s-a intamplat si cu celelalte ritualuri traditionale, precum nunta, inmormantarea, botezul, sarbatorile agricole, colindele etc. Multe vraji se fac si se desfac si astazi la biserica. Lumanarile aprinse invers sau acatistele date pentru nenorocirea cuiva sunt doar cateva exemple.
