Desfiintarea dreptului de autor?
Presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, are o premonitie care indica desfiintarea dreptului de autor. Aceasta petrecanie se va intampla probabil acuma, in februarie, printr-o Ordonanta de Urgenta, si este legata de controversata OUG , aceea care interzice cumulul pensie – salariu. Iar vechiul sindicalist stie el ce stie si nu arunca prafuri aiurea, altfel ar fi ajuns si el ministru, ceva.
Caci domnul Boc, piticania guraliva, a afirmat ca nu se pot cumula cele doua venituri prin forma clasica, este imoral, solutia morala fiind cea cu vanzarea, sau cesionarea, dreptului de autor. Eu, actorul pensionat, prestez atatea si atatea ore pe scena, si sunt platit ca autor al interpretarii rolului respectiv. Iar Boc extinde panarama si la celelalte categorii, profesori, medici, etc.De acord cu primele trei categorii. Si medicii, si profesorii, pot fi platiti in baza acestui drept de autor. Ei creaza ceva, o splendoare de ora sau o finete de operatie. Dar ce ne facem cu categoriile intrand la ETC.? Ce creaza fostul comisar sef sau chestor, fostul general de nu stiu cate stele, fostul procuror (cu bube prin insuficienta cercetare a unor cazuri), chiar si asistentele sociale sau maternale? Astia ce naiba creaza pentru posteritate ca sa aiba dreptul la drept de autor?
Boc, marinimos, le mai da o sansa: sa se constituie in persoana fizica autorizata. Bun, constituiete in P.F.A. si sa vezi cum incepi sa te complici cu toata placerea contabilitatii, a unor biruri mai mari, a altor angarale, cand esti deja firma, chiar micuta.
Dupa care, probabil, se vor desfiinta si aceste P.F.-uri, tot prin vreo OUG.
Nu pot intelege, in ruptul capului, desfiintarea dreptului de autor, valabil in toata lumea, drept in baza caruia s-au desfasurat procese celebre de plagiat, copieri si alte „bucurii” din acestea. Cum, adica maine vine unul, copiaza acest articol al meu, se da rotund cu el, schimbandu-i doar titlul, si eu sa nu-i pot sterge una peste moaca? Sau imita un cantec compus de mine sau imi copiaza un tablou deosebit, ca aspect sau… era sa zic ceva pentru care seful m-ar fi penalizat temeinic.
Vrea oare guvernul Boc sa conduca tara din tampenie in tampenie, spre nu stiu ce victorie finala? Asa crede ca rezolva criza mondiala, calcand in picioare universal-valabilul?
Este de groaza ce poate sa-i fete mintea exemplarului! Si stati asa, suntem doar la inceput! Sa mai aiba cineva din afara incredere in Romania, sa mai vina sa investeasca, cand vede cum domneste liber-arbitrariul? Mira-m-as!
Dan Bota