Despre Cazul sperjurului RADU IOANID, „istoricul” devoalat in Senatul României de scriitorul C.V. Tudor, încă acum 17 ani!

Doamnelor si Domnilor parlamentari,
Ii mulţumesc venerabilului coleg Mircea Ionescu-Quintus pentru faptul că, prin autoritatea sa morală, a restabilit adevărul.
Aşa este: „Non est idem, si duo dicunt idem.” („Nu e acelaşi lucru când doi oameni spun acelaşi lucru.”) Cineva are interesul să prezinte poporul român ca pe un popor de criminali; şi nu de ieri, de azi, de multă vreme. Este un popor vânat, cu cât e mai bun, cu cât e mai tolerant, cu cât e mai omenos, cu atât e mai vânat.

În privinţa celui de Al Doilea Război Mondial, vreau să le spun acelora care ne acuză din senin de fapte pe care Romanii nu le-au săvârşit, dar le trec sub tăcere pe cele foarte bune pe care le-am săvârşit, că cei aproape 1.200 de piloţii americani şi britanic salvati, care bombardau de zor în anii 1943-1944 şi Valea Prahovei, şi Bucureştii, şi alte zone ale României, aveau instrucţiuni scrise: dacă se întâmplă cumva să cadă cu avionul sau cu paraşuta peste Dunăre, în Bulgaria, să facă tot posibilul să ajungă în România, pentru că poporul e mult mai omenos, mult mai blând, si primitor. Şi s-a văzut asta, pentru că piloţii, cei mai mulţi răniţi, care au ajuns  prizonieri în România, au fost salvaţi de prizonierat la germani. Deşi au semănat prăpăd şi moarte, au fost primiţi cu respect şi unii supravieţuitori chiar se întorc acum, în momente de comemorare, mai ales la cimitirul britanic, pe care îl ştim cu toţii.

De ce se încearcă de către anumiţi evrei, nu toţi, pentru că eu am o mare stimă faţă de poporul Bibliei, dar sunt unii care trăiesc numai din culpabilizarea poporului român, şi-au făcut o meserie de a denunţa şi de a ”demasca” poporul român. 
În mare parte, explicaţia este aceasta: pasul următor după asemenea învinovăţire este cererea de retrocedări, individuale sau colective, minore sau majore, masive. Era vorba de o minută încheiată între unii reprezentanţi ai unor ligi de retrocedări de bunuri şi proprietăţi din Israel şi câţiva reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe. Se cereau nu mai puţin de 400.000 de imobile din România, probabil câte un imobil pentru fiecare evreu care ar fi fost ucis în România, aşa după cum reiese dintr-o blasfemie, pentru că acea piatră care a fost instalată în faţa Sinagogii Templului Coral din Bucureşti, din care reiese că în România au fost asasinaţi 400.000 de evrei, este o blasfemie, este o mistificare grosolană a istoriei.

Suntem prea experimentaţi şi prea bătrâni, aş spune, în politică, de 12 ani, unii chiar mai de dinainte, ca să mai menajăm pe cei care ne mint în faţă, ca să mai fim toleranţi cu cei care sunt intoleranţi faţă de poporul care a dat o pâine albă de mâncat şi i-a dat gratis la şcoală. Unde, când, cum au fost omorâţi 400.000 de evrei în România? Unde sunt cadavrele lor, unde sunt cenuşile lor? Cum e posibil să îşi bată cineva joc de un popor întreg, ca să obţină ce?

Am mai vorbit despre semnificaţia biblică a termenului „holocaust”. Nu înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât spune limba ebraică: „ardere de tot”. Erau jertfele biblice. Erau ritualurile lor. Le respect, cunosc Talmudul, cunosc Vechiul Testament. Deci spun asta pentru a mai spune o dată, dacă e nevoie, că preţuiesc poporul Bibliei, Dar au de-a face cu poporul Bibliei cei care falsifică adevărul acum? În România nu au fost lagăre de exterminare, şi nici nu s-au trimis evrei cu trenurile în lagărele din Germania, din Polonia şi pe unde le-a mai presărat diavolul prin Europa. Şi, într-adevăr, aceea a fost o pată ruşinoasă pe obrazul umanităţii. Filosofii, sociologii, psihologii se întreabă: Cum a fost posibil ca poporul care a dat omenirii pe Goethe, pe Schiller, pe Beethoven să facă asemenea atrocităţi? E de neconceput. 

Am să invoc aici o scrisoare a faimosului Wilhelm Fieldermann, de fapt, e o depoziţie: la un proces postbelic i-a mulţumit public mareşalului Antonescu, care a fost salvator de evrei. Talmudul spune: „Cine salvează un om, salvează o lume întreagă!”

Nu scoateţi evenimentele din contextul lor istoric. E foarte uşor să judeci acum, dar pe vreme de război era altceva, funcţiona Legea marţială. Nu justific excesele şi chiar crimele care s-au făcut, dar una e pogromul din curtea Chesturii de la Iaşi, reprobabil, într-adevăr, şi altceva e genocidul, In România nu a fost genocid, şi cu totul altceva e 
holocaustul şi în România nu a fost holocaust.
Intr-o carte foarte serioasa  „Industria holocaustului”,  scrisă de un evreu american pe nume Norman Filkenstein, care e fiul unui 
supravieţuitor de la Auschwitz și care are drama în sânge, a rams cu o  familie traumatizată, pentru că unii au supravieţuit, dar alţii au murit acolo. Si acest om dă exemple foarte concrete despre caracterul foarte profitabil în mâna unora, al umflării treptate şi artificiale a cifrelor holocaustului şi a culpabilizării unor ţări şi popoare. 
Nu vreau să mai spun ce sume colosale a plătit Elveţia. O spune Norman Filkenstein. Mă mir că nu l-a acuzat cineva şi pe el de antisemitism.

Am să spun, în încheiere, câteva cuvinte despre un aventurier care tot vine în vâjâială pe-aici, dă cu bombardele, cu fumigene, după care îi sfârâie călcâile, dispare. Radu Ioanid e al său nume. Nu am să-l jignesc, nu am să folosesc cuvinte pe care mi le-ar putea reproşa excelenţii cunoscători de limbă română de la U.D.M.R. şi care sunt foarte atenţi la cuvintele pamfletarului care sunt.
Deci microfonul Senatului trebuie să rămână microfonul Senatului. 
Aşadar, nu cred că îl jignesc prea tare pe domnul Radu Ioanid dacă voi spune că este un impostor. Putem face aici un concurs de calificative pentru acest domn care, înainte de 1989, şi-a dat o teză de doctorat cu un personaj care ne-a nenorocit nouă tinereţea în Facultatea de Filosofie, Gáll Ernő, da? Domnul secretar de stat Mihai Ungheanu îl cunoaşte. Deci Gáll Ernő de la Cluj a fost şeful lucrării de doctorat a acestui tânăr Radu Ioanid, din care trebuia să reiasă neapărat că prima mişcare fascistă din Europa a fost în România. Aşadar nu a fost în Ungaria lui Horthy! (Horthy vine la putere după ce a înnăbuşit Armata Română aşa-zisa Revoluţie a lui Béla Kun, deci în 1919), nu a fost Mussolini 
în 1922, nu au fost alte ţări, nu a fost Germania nazistă. 
Nu, a fost… România!! Asta era teza acestui domn Radu Ioanid, care se laudă el că e evreu. 

Nu e evreu! A fi evreu este o cinste! Avem aici pe unii distinşi colegi care sunt chiar evrei şi am şi eu în Partidul România Mare pe deputatul Ioan Miclea, pastor evanghelic, dar evreu, şi am toată simpatia pentru el, pentru că e omul Bibliei. A fi evreu este o onoare, dar ioanid ăsta e un prost. Evreii sunt oameni inteligenţi. Singurul popor din lume care nu are analfabeţi. De ce? Pentru că ei, prin ritual, trebuie să citească textele sacre. Nu se poate, îi obligă părinţii, îi obligă Templul.
Deci acest Radu Ioanid este ungur. De ce este ungur? Mama lui se cheamă chiar Ilona. Mama lui era asistentă de socialism ştiinţific şi ne nenorocea şi aia tinereţea… Aşadar s-au unit ăştia, Gall Erno. şi cu Ilona, şi au făcut o podoabă de băiat. Ca să nu mai rămână repetent şi a doua oară, ca domnul Goe, l-au trimis în America. 
Ăsta pleacă în America, dar înainte de a pleca îşi recapătă banii pe un apartament din bulevardul Nicolae Titulescu nr. 73-79, bloc 10A, scara A, etaj 9, ap. 36, era apartament proprietate personală. A luat 120.000 de lei. Prin 1986-1987 era o sumă, când o Dacie1300 S costa 70.000 de lei. Am dat datele astea în special pentru colegii din presă, care se pot duce oricând să verifice. Şi ce profil moral are cel care acuză poporul român că e un popor de criminali?! Primeşte banii, după aia se întoarce şi dă în judecată familia care şi-a cumpărat, între timp, legal apartamentul. Dar în solidar dă în judecată şi Primăria sectorului 1; familia se numeşte Soare (numai femeia, am înţeles, mai trăieşte, are doi băieţi, un fiu aproape orb şi un câine Saint Bernard care-l duce pe sărmanul nevăzător). Deci în apartament mai stă numai doamna, alături de fiul ei aproape orb şi un câine Saint Bernard. Îi dă în judecată, minte la toate procesele că n-a primit nici un ban pe apartament. Noul Proprietar a fost scormonitor, s-a dus la arhive şi a găsit documentul din care reieşea că statul i-a dat lui Radu Ioanid preţul integral pe apartament!

Deci acest Radu Ioanid e sperjur. A minţit la tribunal că n-a primit nici un ban. Acum le face viaţa imposibilă, nu ştiu, a făcut un recurs în anulare, Însă ce vreau să vă spun? Haideţi să vedem şi noi, cine vine şi face agitaţie prin România, pe aici? Vin toţi escrocii internaţionali. El vrea să vândă apartamentul. A minţit că face „Fundaţia Holocaustului”. Unde, doamnelor şi domnilor, la cucurigu, pe bulevardul Titulescu, la etajul 9? Deci el vrea să ia dolari. 
A găsit un cumpărător cu 25.000 de dolari. Asta vrea să facă „istoricul” Radu Ioanid. O iubi el victimele holocaustului, dar nici banul nu-i de colea! Au fost tragedii îngrozitoare, dar cred că singura cale de reconciliere naţională este să se împace toate aceste asperităţi. Dacă noi certăm morţii, noi certăm din nou morţii în postumitate, facem un lucru incalificabil.

Corneliu Vadim TUDOR
Sursa: Cuvântare (prescurtata) rostita în  ședinţa Senatului din 2 aprilie 2002

Share on Facebook

Tweet

Follow us