Despre cum mi se propunea să susțin public că Moldova este pământ evreiesc…
EU NU MĂ VÂND ȘI NICI NU STAU PE MARGINE!
Treaba asta cu scormonirea istoriei, cu afirmarea fățișă a dreptului nostru pe pământul țării, pe resursele sale, sesizarea abuzurilor justiției și lupta împotriva campaniei de retrocedări ilegale, nu convine multora. Cei ce ne vor sclavi în propria țară nu au scrupule, nu au nevoie de români treji și conștienți de drepturile lor, nu au nevoie de un popor mândru.
Ca atare, strategiile lor de acțiune sunt diversificate, merg de la mieroșenii la amenințări, ultimele aplicabile îndeosebi spiritelor mai slabe. Am decis, începând cu acest articol, să vă dezvălui, uneori, din experiențele personale, trăite începând cu momentul în care implicarea mea în toate cele enunțate în introducere a devenit foarte activă.
În urmă cu vreo doi ani, eram abordat pe stradă, ”întâmplător”, după cum aveam să aflu ulterior, de o doamnă, cam pe la 45 de ani, amabilă, toată un zâmbet, care mi-a spus că a fost în public pe la unele dintre conferințele pe teme istorice și naționaliste pe care le-am suținut, că apreciază demersul meu și al colegilor mei și că ar dori să-mi propună un parteneriat și o colaborare în plan profesional.
Am stabilit o întâlnire ulterioară pentru a discuta detelii privind proiectul doamnei respective. La următoarea întâlnire, aceasta mi-a destăinuit că ar dori să reînființeze un ziar românesc, care a existat în perioada interbelică și că, în acest sens, ar dori să-mi propună să fiu editor-șef al acestuia. Publicația ar fi urmat să promoveze masiv cultura românească, istoria țării, aspecte legate de geografie, destinații turistice, spiritualitate etc. Într-un cuvânt, totul părea un proiect extrem de binevenit în actualul context al degradării culturale sesizabil la nivel național.
De pildă, dezbătând aspectele tehnice, legate de layout-ul viitoarei publicații, doamna respectivă propunea ca pagina dublă, cea de mijloc, să fie dedicată, în fiecare număr, unui articol legat de istoria noastră, cu informații mai puțin promovate în manualele școlare. Eram încântat, evident.
De asemenea, propunerea de salariu pe care aceasta mi-a avansat-o era una tentantă.
Culmea istoriei, înainte de geto-daci nu erau ungurii ci…EVREI!
Așadar, mi se propunea un proiect care se plia perfect pe interesele mele legate de redescoperirea identității naționale, dar care, în același timp, îmi asigura și un venit decent în țara mea. Ca urmare a acestei discuții, am căzut de acord să începem colaborarea, urmând ca, la următoarea întâlnire, să ne concentrăm pe aspectele ce țineau de conținutul primul număr al publicației.
După câteva zile ne-am întâlnit din nou. Doamna zâmbitoare și amabilă mi-a spus că are o idee privind conținutul articolului principal, cel din pagina de mijloc, pentru primul număr al ziarului. Detașată complet, ca și cum ar fi fost lovită brusc de inspirația divină, mi-a sugerat ca subiectul acelui material să fie acela de a demonstra că… spațiul geografic al Moldovei a fost locuit, înainte de geto-daci, de…EVREI, care ne-ar fi civilizat strămoșii și i-ar fi învățat toate cele.
Așadar, mi se cerea să arăt public și să suțin public, cum spațiul culturii Cucuteni, al dacilor liberi și al voievozilor Dragoș, Bogdan și Ștefan, ar aparține, de drept, evreilor. Și-a motivat propunerea invocând nu știu ce citise ea pe undeva. Cireașa de pe tort a fost că mi-a propus ca articoul să-ș redactez și să-l semnez chiar eu, el să apară sub numele meu, totul pentru ca eu să demonstrez, astfel, că doresc să fiu parte într-o foarte fructuoasă colaborare pentru viitor.
Discuția am încheiat-o brusc și fără drept de apel și m-am pregătit să părăsesc locația. Însă nu am putut să nu observ, fugitiv, înainte de ieși din încăpere, cum la gâtul individei strălucea ostentativ steaua lui David, atârnată de un lanțișor.
Câteva luni mai târziu, un partener și prieten apropiat mie, o deconspira pe individă, într-o capitală a altui stat european, descoperindu-i adevăratul nume și faptul că era urmărită penal de ani buni pe teritoriul românesc, dar reușea mereu să se ascundă, fiind, evident, bine protejată din exterior.
Am ținut să dezvălui aceste lucruri, fără a prezenta nume și date exacte, doar pentru ca cei care încă mai consideră că treaba în care suntem implicați este un joc să realizeze cam ce mize există, cam ce presiuni se fac și cum se acționează asupra patrioților români, fie prin tentații financiare, fie prin defăimări și blocarea proiectelor, atunci când aceștia refuză să-și vândă sufletul și convingerile celor care doresc să se înstăpânească peste țara noastră.
EU NU MĂ VÂND ȘI NICI NU STAU PE MARGINE!
de Valentin Roman
http://valentinro.blogspot.ro/