Despre focoase și catastrofa din Iran din ianuarie 2020
Focoasele, conform DEX și altor publicații lingvistice, sunt dispozitive/instalații de aprindere/declanșare a încărcăturii de luptă la grenade, bombe, proiectile de tun, mine, torpile, rachete etc.
Utilizarea focoaselor este justificată, în primul rând, de faptul că încărcătura de luptă a mijloacelor de luptă contemporane de distrugere este compusă, de regulă, de substanțe brizante (substanțe explozive care în momentul exploziei se manifestă prin afectarea mediului cu care este în contact, datorită presiunii bruște și puternice a gazelor rezultate; exemplu: hexogen, tetril – substanțe cu brizanță mare, trotil melinită – cu brizanță normală, amatol, amonit – cu brizanță slabă. Aceste substanțe nu prezintă sensibilitate deosebită față de agenții exteriori (lovituri, încălziri etc.), de aceea ele sunt relativ nepericuloase pe durata pregătirii încărcăturilor de luptă în scop funcțional – indiferent de puterea explozibilului. Trotilul aprins în aer liber (câmp deschis) va arde fără să explodeze. De regulă, acesta nu explodează când este străpuns de un glonț obișnuit. Sensibilitatea încărcăturilor folosite în practică este atât de redusă, încât aproape nu se poate garanta explozia lor la impactul cu obstacole din oțel blindat sau beton. Ele explodează sigur numai sub acțiunea încărcăturii intermediare care furnizează un impuls exploziv puternic. Pentru producerea unor asemenea impulsuri, focoasele sunt prevăzute cu elemente speciale numite capse detonante.
În compoziția capselor detonante intră substanțe inițiatoare de explozie (fulminat de mercur, azotură de plumb, trinitrorezorcinat de plumb – TNRP), care detonează (explodează) prin înțepare, lovire sau salt de temperatură. Pentru a provoca inițierea substanțelor inițiatoare de explozie este nevoie de mult mai puțină energie, decât pentru cele brizante.
Focoasele moderne, „inteligente”, în afară de destinația lor principală – explozia încărcăturii de luptă – îndeplinesc și alte funcții, printre care asigurarea și determinarea momentului optim al detonării.
În comparație cu încărcăturile de luptă, focoasele sunt cele mai periculoase componente din structura proiectilelor, bombelor, rachetelor etc. Dacă nu se iau măsuri speciale de păstrare și manipulare, focosul poate intra în acțiune ca urmare a mânuirii neglijente, a lovirilor sau altor procese ce pot avea loc pe durata zborului proiectilului/rachetei pe traiectorie. Cauzele principale ale exploziei înainte de vreme (accidentale) a focoaselor pot fi autoexploziile capselor și intrarea în funcțiune spontană a acelor componente care produc explozia focoaselor în condiții normale.
Sarcina stabilirii momentului optim al declanșării focosului este dictată de gradul (estimat) de distrugere a țintei prin explozia încărcăturii de luptă și de modul cum interacționează ținta cu purtătoarea încărcăturii de luptă. Focoasele utilizate de rachete, luând în considerație principiul lor constructiv și destinația lor, au multe elemente comune cu focoasele proiectilelor de artilerie sau bombelor de aviație. În funcție de complexitate, ele pot fi foarte variate, începând cu cel mai simplu focos de impact și terminând cu cele „inteligente”, destinate determinării poziției, vitezei țintei și momentului celui mai potrivit detonării încărcăturii de luptă la întâlnirea rachetei cu ținta.
Pentru rachete, focoasele sunt părți la fel de importante ca, de exemplu, sistemul de dirijare, motorul, încărcătura de luptă și altele. În cazul nefuncționării focosului nu se produce explozia încărcăturii de luptă și deci nici distrugerea țintei. Un efect deosebit al eficacității tirului se resimte atunci când acțiunea focoaselor este corelată cu încărcăturile de luptă ale rachetelor, de acțiunea fuzantă cu dirijarea spre ținte în vederea distrugerii acestora (de exemplu schije, încărcături din metal etc). În acest caz, distrugerea țintei devine posibilă numai în cazul funcționării focosului la un timp determinat, într-un spațiu limitrof în jurul țintei.
În funcție de principiul de acționare, focoasele se împart în focoase de impact, fuzante și de proximitate. Primele două tipuri intră în categoria armelor „neinteligente”, iar ultimul în cea a armelor „inteligente”.
Să abordăm din punct de vedere tehnic incidentul care a avut loc la data de 8 ianuarie 2020, când una dintre rachetele trase de iranieni a doborât, din greșeală, un avion civil ucrainean.
După ce, iniţial, au refuzat să îşi asume responsabilitatea pentru incident, autorităţile de la Teheran au recunoscut abia sâmbătă, 11 ianuarie 2020 că zborul PS 752 al Ukraine International Airlines a fost doborât de rachete antiaeriene trase de la o unitate a Gardienilor Revoluției.
Anchetatorii ucraineni au strâns mai multe dovezi în urma tragicului eveniment și au prezentat jurnaliștilor mai multe fotografii de la fața locului, în care se pot vedea urme de schije pe resturile avionului prăbușit.
Concluzie tehnică: Indiferent dacă racheta cu pricina a fost lansată către avionul ucrainean, sau pur și simplu scăpată la întâmplare, aceasta (racheta) era dotată cu un focos „inteligent”, care a detonat încărcătura de luptă în proximitatea avionului ucrainean și de aici dovezile prezentate de anchetatorii de la Kiev.
Racheta este un vehicul, un proiectil, o aeronavă sau o navă a cărui forță necesară deplasării este obținută prin reacțiunea obiectului însuși la ejectarea cu viteză ridicată a unor gaze realizate în urma arderii unui combustibil lichid sau gazos provenind dintr-un motor de rachetă
Principiile, respectiv legile fizicii după care o rachetă se deplasează sunt principiul acțiunii și reacțiuniii, care reprezintă una din legile mecanicii clasice (cunoscute și sub numele de Legile lui Newton) și legea conservării impulsului.
Principalele elemente constructive ale oricărei rachete sunt: corpul, motorul și încărcătura utilă.
Rachetele pot fi clasificate după mai multe criterii: – după destinație: cosmice, meteorologice, de cercetare științifică, de luptă. după modul – de asigurare a stabilității pe traiectorie: rachete cu ampenaj, cu aripi (avioane-rachetă), – cu stabilizare giroscopică (fără ampenaj). – după dirijarea traiectoriei spre țintă: nedirijate sau dirijate (ghidate) printr-un sistem de – dirijare amplasat la bordul rachetei (autodirijate), de dirijare la distanță (teledirijate) sau – printr-un sistem combinat. – după numărul de trepte: cu o singură treaptă (rachete simple) sau cu mai multe trepte (rachete compuse sau etajate) în serie sau în paralel. – după combustibilul utilizat: rachete cu combustibilsolid, cu combustibil lichidși cu combustibilnuclear. În principiu, un focos fuzant se compune din: – cilindru de siguranță; – amorsă; – taler superior; – cui percutor; – taler inferior; – corpul focosului; – cilindrul cu pulbere; – Detonatorul; – sursa electrică, de alimentare (baterie); – întrerupător de siguranță; – tub cu descărcare în gaze; – filament; – mecanism siguranță execuție. Focoasele pot fi clasificate după mai multe criterii: – după destinație: de contact (de cap sau de fund), de proximitate (radio, optice, în infraroșu); – după tipul de senzori utilizați (radio, optice, în infraroșu); – după modul de abordare a țintei (din față, din spate, din lateral);
Concluzie: celor care vorbiți de focoase nucleare, după această prezentare, aveți o concluzie tristă: astfel de focoase, NU există.
Autor: Col. (r) Prof. dr. ing. Ion Epure
Sursa: art-emis.ro
Era mai frumos dacă ați fi scris despre româncele focoase.