Despre golănime şi despre jigodii … si un pic despre Iliescu revolutionarul!

Revoluţiile se spune c-ar fi ca nişte inundaţii şi ca apele inundaţiilor poartă cu ele tot felul de mortăciuni, de fragmente diverse, de dărâmături şi de mă-sa dracu’ ştie mai ce. Iar cei care spun că la noi în ’89 n-a fost o revoluţie, habar n-au ce e aia o revoluţie. Să nu ne ducem către materialismul dialectic şi istoric pentru a şti ce-i o revoluţie! O revoluţie este pur şi simplu o-ntoarcere a lucrurilor… cu curu-n sus. Şi e uneori benefică. Să zicem că un bărbat îşi prinde nevasta cu unu-n pat. Şi o dă afară din casă-n şuturi şi-şi aduce, în fine, acasă, amanta, cu care de mult trăieşte şi pe care, de fapt, cu sinceritate şi cu chiar simţ civic, foarte dezvoltat, o iubeşte, drăguţa de ea!
Iată, dar, deci şi o astfel de revoluţie că poate fi, la nivelul unui simplu cetăţean, care pentru el, individul, e mai dihai decât revoluţia noastră naţională anti-comunistă din decembrie 1989. Asta  pentru că nici aia din ‘89, n-a trecut ea chiar pe la toată lumea! A fost pe la domnul iliescu, un adevărat comunist cu faţa umană, care l-a pus la zid pe Ceauşescu şi l-a-mpuşcat ca pe-un mistreţ din pădurile lui Ţiriac. Şi-au venit după domnul Iliescu, exact ca o revărsare de ape, armate şi armate de golani, care-au scos de pe locurile lor călduţe atâţia şi atâţia alţi golani, toţi având, însă, în ADN, acelaşi semn blestemat al Satanei.
Oamenii cumsecade, oamenii adevăraţi, după ce şi-au dat obolul de sânge şi ideal, au fost trimişi acasă, pentru ca nu cumva să deranjeze golănimea, care pândise şi care acum se instalase.
O nouă golănime.
O golănime, care numea golănime pe oamenii adevăraţi, pe oamenii cumsecade, care, cuprinşi de disperare, cereau în Piaţa Universităţii dreptate, libertate şi adevăr. Au manipulat şi nişte bieţi oameni din Valea Jiului, printre care au răspândit securişti, travestiţi şi ei în muncitori, pentru ca valorile să nu fie cele reale, legitime, ci alea pe care le vroia un democrat original, cum era domnul Iliescu. Probabil, însă, că el n-a fost decât un actor, iar regizorul şi scenariştii au rămas în tenebre, ca liliecii, obişnuiţi fiind cu tenebrele şi pentru care lumina zilei n-are niciun sens, decât cel mult sensul morţii. Iar golănimea a intrat peste tot, până şi-n cultură şi-n artă. Nu mă pricep foarte bine nici la muzică, nici la artele plastice, dar la literatură, la cinematografie şi la teatru, eu zic că mă cam pricep.

Cel mai interesant lucru s-a întâmplat în cinematografie. După ce, iniţial, a fost o îmbulzeală feroce, o luptă pentru însuşirea ei, pe urmă lucrurile s-au liniştit, chiar au început să apară capodoperele lui Pintilie şi a lui Cristi Puiu Marfa şi banii, apoi extraordinarul Cristian Mungiu, urmat de o listă aproape interminabilă de creatori şi opere de valoare. Ce s-o fi întâmplat acolo? Ar merita un studiu de caz.

În literatură, însă, sau în teatru, mafia hălăduie-n voie. Despre literatură am mai scris, n-aş vrea să intru acum şi-n teatru, că ar fi dezastru. Pentru mine, că şi-aşa, sunt proscris acolo…O singură treabă, totuşi, nu mă pot abţine să n-o pun pe tapet: Teatrul românesc ar trebui naţionalizat! El a încăput, în cea mai mare parte, pe mâinile unor baştani, care s-au proprietarizat acolo! Ei n-au scos bani din buzunar ca să cumpere teatrele astea şi totuşi se poartă acolo ca pe o moşie moştenită din moşi-strămoşi. Dar nu-i vorba de nici o golănime, e vorba de mari artişti, care-şi şi meritau împroprietăririle! Ei sunt adevăraţi amanţi ai patriei, stipendiaţi de ea cu dărnicie, în afara oricăror suspiciuni de corupţie sau alte astfel de mizerii de genul ăsta!

Dar, apropo, doamnă Kovesi, probabil că vă place şi dumneavoastră, din când în când, să treceţi şi pe la teatru, dar nu numai ca spectatoare să mergeţi pe-acolo, ci şi în interes profesional, v-aş sugera eu. Şi să ştiţi că nu veţi regreta!
Spectacolul o să fie magnific! Şi cu ce distribuţie de zile mari! Eram sa zic de …multi ani!

 Puşi Dinulescu

Share on Facebook

Tweet

Follow us