DESPRE REGII ROMÂNIEI, AŞA-ZIȘI GERMANI

DESPRE REGII ROMÂNIEI, AŞA-ZIȘI GERMANI

0 253

Posibil ca eu să prezint lucrurile simplist. Mi s-a mai reproşat chiar de către oameni de mare cultură şi erudiţie. Totuşi, eu însă văd lucrurile ca fiind extrem de simple. Viaţa nu e complicată. Escrocii intelectuali o complică ca să ascundă escrocheriile, înşelăciunile, exploatarea, furtul şi crimele în spatele unui hăţiş de informaţii false. Când le iei la cercetat , îndepărtând  minciunile şi propaganda, eliminând informaţiile false şi noţiunile nefuncţionale din memoria activa – prin sustragerea pe termen lung de la expunerea la mediile de comunicare cu dinamică unidirecţională (TV, radio, filme)  – atunci, pur şi simplu, observi o altă imagine.  Astfel, te duci pe calea scurtă la datele fundamentale și constaţi că adevărul e simplu, neplăcut, dar liniştitor.

„STATUL MODERN” SUCURSALA A IMPERIULUI CONSPIRAT – NOŢIUNI GENERALESecolul XIX  a reprezentat o  perioadă de expansiune sistematică a imperiului conspirat, organizat sub conducerea etniei evreieşti. Procedeul a fost şi continuă să fie instituirea unui instrument de exploatare a teritoriilor şi popoarelor atacate sub forma funcţională a unei organizări statale după modelul organizării interne a etniei evreieşti, organizare practicată şi perfecţionată în secole în ascuns pentru propria lor organizare si folos intern. Au numit această formă de organizare statală „Statul Modern” întrucât pentru populaţiile atacate, apare ca fiind ceva nou şi propagandistic i se construieşte şi o aparență de a fi avansat.
Imperiul Roman a făcut exact acelaşi lucru, în trecut, dar pe faţă: a implementat propriul sistem organizatoric în teritoriile şi asupra populaţiilor atacate spre exploatare în forma codului juridic roman.
Imperiul Roman a avut o mai lungă existenţă pe un teritoriu mai larg decât alte imperii ca rezultat a trei inovaţii care au optimizat sistemul de exploatare: 1) drumuri centralizate (de unde zicala „toate drumurile duc la Roma”) pentru rapidă circulaţie a bunurilor şi a informaţiei de la centrul de decizie la teritoriul cotropit, 2) scrisul pentru comunicare uniformă de ordine şi rapoarte; 3) sistemul juridic roman, contituit dintr-un set de legi aplicat identic, uniform, pe tot teritoriul, masura ce a avut ca scop nu binele populaţiilor cotropite aşa cum se pretinde în prezent de unii ci exploatarea cruntă acestora de către minoritatea conducătoare. În imperiul Roman, aministratorul sistemului de exploatare şi beneficiarul erau acelaşi grup de persaone vizibili pentru exploataţi.

  Posibil ca eu să prezint lucrurile simplist. Mi s-a mai reproşat chiar de către oameni de mare cultură şi […]

Etnia evreiască au adus o fundamentală inovaţie: disocierea beneficiarului exploatării de administratorul sistemului de exploatare. Astfel, statul exploatator este prezentat drept autohton, izvorât chipurile din aspiraţiile de libertate, egalitate şi fraternitate a patrioţilor băştinaşi, având o structură şi legi precum constituţie, preşedinte, guvern, ministere şi miniştrii, sistem electoral, parlamentar, juridic, sistem financiar bazat pe banca centrală, nişte noutăţi absolute pentru populaţiile lumii, nouatați ce par a fi o invenţie utilă şi benefică.
Patrioţii se trezesc cu greutate din mirajul acestei escrocherii cand observă că nu e chiar o coincidenţă că toate statele au aceeaşi formă şi instituţii de parcă toţi patrioţi au avut brusc aceeaşi idee genială în toate neamurile, apoi ca banca naționala nu este de fapt naționala de loc, este centrală dar de fapt este independentă de acest “stat modern” şi este subordonată instituțiilor etniei evreieşti, ca în fapt este un stat organizat pentru exploatare pe baza aceluiaşi sistem juridic care la bază se laudă că este izvorât din „măreţul” sistem juridic imperial roman, actualizat pe vremea imperiului napoleonian, numit „cod civil francez”, în fapt un sistem juridic şi financiar ce asigură preemţiunea etniei organizatoare asupra etniilor băştinaşe simultan pretinzând că este un stat avansat care garantează o egalitate de şanse tuturor locuitorilor care insă, printr-o, surprinzătoare coincidenţă, acest stat modern nu realizează egalitatea de şanse niciodată nicăieri, inegalitatea fiind întotdeauna înclinată în acelaşi sens.
Patrioţii sunt scuturaţi când realizează că „statul modern” este de fapt un sistem de exploatare a teritoriului şi populaţiei băştinaşe administrat în orb de băştinaşi, condus de etnici evrei printr-un grup de băştinaşi de mare vocaţie infracţională subordonaţi total acesteia, unicul beneficiar fiind etnia evreiască aflată în afara graniţelor statului exploatator.
Unul din instrumentele de derutare a patrioţilor este pendularea intre identitate etnică şi naţionalitate, intre etnie şi cetăţenie. Totul este etnic dar este promovat ca fiind naţional de către mass media omniprezentă deţinută de etnia evreiască în totalitate.                           

IMPERIUL CONSPIRAT – SUCURSALA ROMÂNIA
Confruntat continuu cu agresiuni din partea migratorilor veniţi din sud, est şi vest, Neamul Românesc nu a avut liniştea să îşi constituie un stat românesc pe specificul lui care să administreze teritoriul locuit de membrii Neamul Românesc. În perioada cunoscuta drept „fanariotă”, un grup evreiesc amplasat în cartierul Fanar din Istanbul a cumpărat de la sultan dreptul de exploatare a ţărilor româneşti, aşa cum se cumpără licenţa de exploatare a unui zăcământ natural. Pentru a stoarce valoarea din “zăcământul licenţiat” a destrămat şi anihilat orice brumă de organizare adaptată specificului românesc, lăsând practic Neamul fără nici o organizare statală.
Pe fondul unei structuri statale practic inexistente şi slăbirii drastice a puterii de coerciţie a Imperiului Otoman, etnia evreiască a declanşat o agresiune neprovocata pentru preluarea directă a controlului teritoriului şi populaţiei romaneşti pentru exploatare, peste şi pe lângă Imperiul Otoman.
În acest scop, şi-a instalat propriul „stat modern” pe teritoriul ocupat de Neamul Românesc, un stat străin în fapt prezentat drept românesc doar în formă. Pentru instalare s-au folosit de patrioţi români pe care i-au indus în eroare făcându-i să creadă, precum încă mulţi în prezent, că acest stat reprezintă un progres. 
Etnia evreiască ştia că pentru administrarea sistemului de exploatare trebuiau oameni de o cruzime şi duritate care nu se puteau găsi între români cu uşurinţă, aşadar, după prima fază realizată cu etnici români pentru a putea invoca aparența că a fost izvorât dintr-o concepţie autohtonă, în a doua fază au adus străini din etnia lor sub diverse false naţionalităţi cu scopul de a ocupa funcţiile esenţiale în stat şi derula operaţiunile de exploatare complexe al teritoriului şi poporului.
Alexandru Ioan Cuza a fost un patriot care a pus în aplicare cu entuziasm planul de structurare a „statului modern” fără să înţeleagă de fapt pentru cine îl dezvoltă în fapt, convins că îl face pentru Neamul Românesc. Când a insistat ca statul să servească Neamul Românesc cu prioritate, a fost alungat de slugile obediente ale etniei evreieşti.
Ca de obicei, dupa cum știau din experiențele trecute cu alte neamuri, un băştinaş nu putea fi folosit în întregime împotriva băştinaşilor, o problemă de care s-au lovit peste tot, inclusiv în Rusia când în 1917, au plasat ruşi de formă în guvern ca să pretindă că sistemul sovietic este o emanatie rusă dar au fost nevoiţi să îi schimbe cu evrei după numai 20 de zile pentru că nu erau capabili să elimine fizic oponenţii noului sistem sovietic de exploatare a ruşilor, în fapt nu aveau inima să asasineze milioanele de ruşi pentru a forta populaţia sa se subordoneze noului sistem de exploatare.

CAROL I
O legendă umblă că I.C. Brătianu n.1821-d.1891 (a nu se confunda cu fiul său Ionel I.C. Brătianu, n.1864-d.1927 care a fost un mare patriot asasinat de inamic) a căutat o persoană înrudită cu marile familii monarhice al Europei pentru a stabili alianţe durabile cu respectivele state bazate pe legături de familie la vârf. În realitate, etnia evreiască îşi implementa propria politica de a instala un străin fără nici o afinitate şi simpatie faţă de băştinaşi, pentru a implementa decizii în interesul organizatorilor „statului modern”, decizii care de regulă erau şi sunt în întregime împotriva intereselor Neamului Românesc. Hohenzollern este numele funcţiei pe care au ocupat-o pe termen lung predecesorii acestei familii, adică în limba română: vameşi, colectori de impozite, componentă esenţială a oricărui sistem imperrial de exploatare.
Carol I a fost adus în ţara clandestin sub fals nume. Evident că nu era aşteptat cu bucurie, dimpotrivă, patrioţii ştiau mult mai bine decât în prezent ce se întâmplă de fapt deoarece nu aveau percepţia realităţii distorsionată de informaţii false şi noţiuni nefuncţionale introduse pe calea mijloacelor de comunicare unidirectională dinamice (TV, radio, filme) prin care este ocolită cenzura constientă.
După nici 7 ani a început construcţia celebrului Castel Peleş unde s-a petrecut ceva deosebit de straniu: chipurile, în timpul săpăturilor, au fost descoperite şi apoi au dispărut sute de plăci de aur cu o scriere aparent necunoscută. Ipotezele au explodat mergând până la cea a descoperirii unei biblioteci antice a Dacilor deţinătoare a istoriei necunoscute a celui mai important filon istoric al Neamului Românesc cu o probabilitate mare de a constitui una din bazele importante ale popoarelor Europei.
Au mai rămas doar nişte copii făcute în plumb (peste 200 bucați, n.r.) a căror cercetare ştiinţifică se evită în mod suspect de peste 130 de ani sub pretextul că sunt false și fără a se prezenta vreo explicaţie pentru care motiv cineva ar face zeci de plăci false în plumb, deci fără nici o valoare practică, muncind sisific şi inutil să le facă pe fiecare diferită dar cu o grafică unitară, coerentă, logică cu reprezentarea unor vestigii antice ca părţi ale cetăţii Sarmisegetuza necunoscute la momentul construirii Castelului Peleş.
Oare ce se poate spune despre Carol I care a păstrat toată viaţa tăcerea asupra acestui imens subiect despre care ştia totul, că o fi vreun patriot discret ?
În 1877, Ţarul Rusiei trimite o telegramă rămasă celebră prin care a cerut disperat lui Carol I ajutorul Românilor în războiul cu Turcii desfăşurat în Bulgaria pe care era pe cale să îl piardă. Noi ne-am fi câştigat independenta chiar şi fără să participăm la război întrucât Imperiul Otoman era în avansată reducere teritorială şi nu mai avea capacitatea de a ţine populaţiile sub oprimare la nivelul anterior.
Deşi patrioţii romani i-au cerut lui Carol I ca în schimbul susţinerii militare, să solicite ca Imperiul Rus să retrocedeze României Basarabia, ocupată fără nici un drept în 1812, Carol I oferă ajutorul cerut de țar dar nu cere nimic în schimb. De la victoriile legendare al românilor împotriva turcilor ne-au parvenit nume de străzi şi cartiere ca Griviţa, Plevna, Rahova.
După ocuparea României prin trădarea sinistrului Mihai I în 1944, autorităţile URSS au căutat cu frenezie şi au făcut dispărute două documente: telegrama tarului din 1877 şi telegramă de acceptare a armistiţiului adresată de URSS către Mareşalul Ion Antonescu primită la biroul cifrului de la Ministerul Afacerilor Externe in 20 august 1944 transmisă in schimb numai lui Mihai si lui Maniu.
Mult se vorbeşte de marile dezvoltări economice între care de infrastructură şi progresele economice ale perioadei : Podul de la Cernavodă, căi ferate, silozurile şi portul Constanta etc. etc. dar la o inspecţie mai atentă, dincolo de propagandă, se vede că au servit exportului de produse agricole de care a beneficiat … în exclusivitate etnia evreiască şi slugile lor locale. Iata aici un „microscopic” detaliu : în Moldova, câteva judeţe erau numite în silă „Fisherland” după arendaşul lor Froim Fisher. Acesta a fost condamnat după ani de procese în 1913 pentru că a otrăvit ţăranii lucrători pe terenurile arendate de el cu mâncare stricată printre altele din varza stricată, peşte stricat şi măsline putrezite. Arendaşii romani nu puteau concura cu arendaşii evrei care plateau proprietarilor arende mai mari pentru că evreii primeau bani din afara ţării şi aveau costrui mai mici prin exploatarea cruntă a ţăranilor români, ceea ce arendaşii români nu aveau inima să o facă. Producţia se ducea pe calea ferată la export în beneficiul … etnicilor evrei şi desigur nu a etnicilor români. Cui a servit in fapt acest mare „progres”? În toată perioada lui Carol I au fost nemulţumiri ample, răscoale, greve, de fapt reacţii ale Neamului Romanesc la exploatarea exercitată prin intermediul „Statului Modern Român”.
Carol I a protejat un şir, care poate constitui o listă nesfârşită, de acte antiromâneşti şi abuzuri împotriva românilor, bine ascunse de propagandă antiromânească omniprezenta care îl prezintă pe Carol I drept un apărător al intereselor Neamului Românesc, imagine falsă pentru a fi folosită împotriva intereselor Neamului Romanesc când convine planurilor etniei evreieşti precum în prezent, când se folosesc de falsa identitate etnică de germani a acestor regi.

FERDINAN
Carol I şi Ferdinand au condus treburile privind dotarea, organizarea şi pregătirea armată a statului aşa încât prima dată în secole, o armată străină a invadat teritoriul românesc prin înfrângerea armatei române şi a ocupat cea mai mare parte din ţară. Regele şi guvernul s-au restrâns la Iaşi, din Statul Roman rămânând abia cât jumătate din Moldova intre Carpaţi şi Prut.
TEZAURUL: chipurile, Consiliul de Ministrii, dar ştim că erau ca şi azi, doar nişte marionete, a decis să trimită tezaurul la Moscova spre protejarea lui, chipurile.
Rusia era în curs de a fi preluată de bolşevici susţinuţi de germani.
Şeful operaţiunilor de război al Germaniei era Max Warburg, bancher din Hamburg.
Bolşevicii, de fapt evrei din Brooklin, New York conduşi de evreul Lev Davidovich Bronshtein, sub falsa identitate de Leon Trotsky, au preluat Imperiul Rus şi l-au evreizat prin sovietizare cu 20 de milioane de dolari aur daţi de Jacob Schiff, tatăl soţiei lui Felix Warburg care a fost organizatorul industriei de război a SUA şi şeful de facto al preşedintelui Woodrow Wilson.
Cele 20 de milioane au fost transferaţi prin bănci suedeze ale familiei Warburg. Max si Felix erau frați.
O aripă a familiei Warburg a constituit sistemul bancar din Danemarca şi Suedia cu vreo sută de ani anterior şi constituie baza familiilor conducătoare ale celor două ţări în prezent.
Numele anterior al familie Warburg a fost Del Banco şi au venit din Venezia, evrei strămutaţi cu multe secole anterior care au dezvoltat Republica Veneţiana bazată pe traficul de sclavi şi camătă.
Deci Imperul Rus era în curs de a fi preluat de evrei sub identitate de bolşevici ruşi susţinuţi de evrei, sub falsă identitate de germani, poziţionaţi în funcţii de conducere în Statul German cu bani de la evrei sub falsă identitate de americani poziţionaţi în funcţii de conducere în Statul American.
În ianuarie 1917 ajunge prima parte a tezaurului la Moscova, în februarie 1917 Kerensky, evreu, ia conducerea Rusiei de facto, în august 1917 ajunge a doua parte la insistenţele lui Nicolae Titulescu ministru de finanţe, mason de vază, iar în noiembrie 1917 bolşevicii preiau conducerea de la Kerensky.
Surprinzătoare coincidenţă ca la pacea de la Brest în 1918, Statul Rus condus de bolşevici a dat Statului German o despăgubire chipurile de 93,5 tone de aur o cantitate identică cu cele 93,5 tone de aur preluate de la Statul Roman în custodie. (Nota redacției – Un material publicat de noi care susține ipoteza că Tezaurul României se află la Berlin, nu la Moscova:Tezaurul României: lucruri pe care Bruxelles-ul nu ar vrea să le aflaţi)

Surprinzătoare coincidenţe:
• nişte evrei au organizat atacul germanilor împotriva României, iar ca urmare căruia
• nişte evrei au ordonat Guvernului Roman să trimită tezaurul la alţi evrei care controlau deja Imperiul Rus
• evreii care controlau Imperiul Rus au transferat o cantitate identică de aur sub pretext de despăgubiri de război către alţi evrei care conduceau Statul German;
• niște evrei au ordonat Guvernului Român și slugii lor, rege al Statului Român, să comită efectiv disoluția, dispariția Statului Român.

Eu cred în Dumnezeu, dar nu cred în coincidenţe, când lucrurile se aranjează ca „puse cu mâna”.
Arhivele sunt încă ferecate dar să nu ne mirăm dacă am afla că tezaurul României a jucat un rol esenţial în preluarea Imperiului Rus de către evrei la 1917.
Este clar că transferul tezaurului a avut ca rol ca Statul Roman să nu mai aibă nici o resursă să poată plăti cheltuielile de apărare. Povestea cu protecţia averii naţionale se prăbuşeşte în fata coincidentelor descrise mai sus. Chiar în condiţiile deosebit de ostile şi degradate create de Guvernul Statului Român, totuși Oştirea Romană avea o remarcabilă capacitate de luptă, capacitate pe care Guvernul şi Ferdinand făcuseră tot ce era posibil să o saboteze, capacitate care s-a dovedit sub agresiunile simultane cea făţişă a adversarului şi cea clandestină a duşmanului intern reprezentat de clasa „conducătoare”.
La recomandarea şefilor lor străini, în 1917 guvernul cu Ferdinand în frunte plănuiau să se refugieze în Rusia ceea ce însemna în fapt, dispariţia Statului Român cu efectul împărţirii teritoriilor locuite de romani sub controlul statelor vecine : Ungaria, Serbia, Rusia, Bulgaria. VISUL DE AUR AL INVADATORILOR DE PESTE 2.000 DE ANI. Preventiv trimiseseră tezaurul înainte de planificată disoluţie a „Statului Român Cel Modern” ca să rămână al lor.

DAR patrioţii români nu s-au lăsat distruși. Au înţepenit în tranşee la Mărăşeşti şi Oituz, au respins pe germani, s-au îndreptat spre est şi au dezarmat şi alungat hoardele ruseşti dezorganizate de revoluţie, s-au repliat şi au respins atacurile din aprilie şi iulie 1919 ale ungurilor sub conducerea lui Bela Cohen, evreu, şi au eliberat Budapesta de guvernul evreiesc, chipurile comunist şi au pus şi opinca romaneasca pe Parlamentul de la Budapesta la 4 august 1919. Patrioţii români ca generalul Eremia Grigorescu care a reamintit Lumii ca „PE AICI NU SE TRECE!”, patrioţii care au luat arma în mâna, ei singuri contra manevrelor guvernului și regelui au făcut eliberarea armată a ţării şi întregirea statului.
Pentru că nu au reuşit să distrugă Neamul Romanesc la 1917 prin aceste manevre, propaganda evreiască creează alte legende atribuind meritul întregirii doar regilor lor cunoscuţi sub falsă identitate de germani, a guvernelor Statului Român care, cu excepţia celor conduse de Ionel IC Brătianu şi puțini alţi patrioţi, au fost cu totul obediente planurilor de disoluţie a Statului Român şi a ştergerii Neamului Romanesc de pe harta Lumii.
Forţa şi hotărârea Neamului Românesc a convins inamicii de toate felurile că nu se pot juca prea mult cu noi şi trebuie să facă şi ce vrem noi aşa că s-a făcut reîntregirea la 1918.
La Conferinţa de pace de la Versailles în 1919, partea învingătoare a fost condusă de şeful delegaţiei americane Felix Warburg iar partea perdantă a fost condusă de şeful delegaţiei germane Max Warburg, adică frati’su lu’ Felix !!! În favoarea cui credeţi că a negociat Felix cu Max, cine se încumetă să ghicească ?

CAROL II
Carol II a fost o marionetă perfectă a şefilor lui din etnia evreiască. A funcţionat ca paravan cu care s-a acoperit activitatea distructivă a etnicilor evrei sub conducerea lui Ernest Urdareanu. Mişcare Legionară a fost reacţia cea mai amplă a etniei romaneşti la invazia etniei evreieşti, cea mai puternică forţă de rezistenta creată de vreun neam la invazia clandestină conspirată. Nici un al neam nu a generat o ripostă de o asemenea anvergură şi eficacitate. Sub acoperirea oferită de Carol II, Mişcare Legionară a fost distrusă : slugile băştinaşe l-au asasinat pe C. Z. Codreanu şi decemvirii în 30 nov 1938, au asasinat 252 de lideri regionali la 22 sept 1939 din care 80 au fost strămutaţi în nov. 1940 la mănăstirea Sf. Nicolae la intrarea din Predeal dinspre Buşteni, sus pe deal. După eliminarea conducerii mişcării legionare au infiltrat-o cu infractori şi au compromis-o. Sub acoperirea oferită de Carol II Statul Roman a fost dezmembrat: Basarabia a fost dată fără luptă şi cu asasinarea a mii de ofiţeri şi soldaţi URSS, a fost dat Ardealul şi Cadrilaterul după care Carol I s-a cărat să îşi consume recompensa în linişte în ţările neutre.

                                                             
MIHAI
Mareşalul Ion Antonescu l-a considerat pe regele Mihai drept „coleg” în lupta pentru interesul Neamului Romanesc în consecinţă a considerat că biroul regelui este cel mai sigur loc din România, cu consecinţa că a fost singurul loc din România în care nu a intrat cu garda personală. Pe asta s-a bazat grupul de criminali şi trădători compus din regele Mihai şi inamicii din jurul său.
Fără nici o apărare, Antonescu a fost copleşit fizic de atacatorii aflaţi în birou, a fost imobilizat şi izolat de armată. Apoi Mihai a preluat conducerea armatei pe care a înşelat-o şi a dat-o fără apărare inamicului şi cu asta întrega ţară. Actul de la 23 august 1944 a inclus mai multe acţiuni dependente una de alta cu finalitatea distrugerii forţelor armate din est si predarea intregii țări in mâna inamicului secular: a fost arestat capul armatei, a fost minţită populaţia şi cel mai grav, a fost minţită armata folosindu-se de faptul că a rămas fără conducere centrală.În comunicatul de la ora 23:00 la radio, Mihai a informat întreaga ţara că a fost semnat un armistiţiu cu URSS, în realitate, un armistiţiu nu fusese nici măcar negociat, darămite semnat. Armistiţiul ce conţinea condiţii catastrofale a fost semnat abia la 12 septembrie 1944. 
Prin această minciună, s-a obţinut predarea a 180,000 de soldaţi şi ofiţeri ce au fost dezarmaţi şi exterminați din care 50.000 in lagărul de la Bălți restul în Siberia, o minciună gigantică, un act de mare trădare, nemaiîntâlnit în istorie : în mijlocul războiului şi pline ostilităţi, capul unui stat a predat armata cu conducător cu tot către duşman. De fapt, din punctul lor de vedere, a fost o operatine patriotica evreiască: un evreu a dat România cu teritoriu şi popor cu tot la alţi evrei fără nici un efort. Altfel, războiul s-ar fi sfârsit greşit pentru organizatori.
Mihai a continuat să slujească invadatorului sovietic până când a nu a mai fost util când, ca şi taică-su’, s-a cărat să îşi consume recompensa în liniştea unei ţări neutre.

MIHAI I DUPĂ 1990
După revenirea bolșevicilor la conucerea Statului Modern Roman tot prin crimă, tot ca salvatori, dar de data asta sub alta identitate, cea de democraţi europeni si americani, Mihai a revenit şi i s-a dat prin abuz juridic încă o avere nemeritată.
În prezent, agenţi neo-bolșevici au constituit organizaţii cu scop de a promova reinstituirea monarhiei ca să poată fi folosită aşa cum au făcut în 10 feb. 1938 când, la alegerile din decembrie 1937, Partidul Totul pentru Tara al Mişcării Legionare a câştigat 15,50% din voturi în ciuda propagandei feroce antilegionare şi fraudei electorale când se vedea clar că în 1941 Mişcarea Legionară va prelua statul şi îl va subordona interselor Neamului Românesc, efectiv anulând peste 80 de ani de construcţie instituţională antiromâneasca.
Ca să anuleze câştigul realizat de legionari, etnicii străini au desfiinţat întreg sistemul parlamentar, cu sistemul electoral cu tot, la 10 feb 1938 şi au trecut la dictatura lor etnica, chipurile a lui Carol II. Funcţia de rege făcând posibilă eliminarea sistemului electoral.

În folosul cui funcţionează Statul Roman de 170 de ani ?
Al românilor cu siguranţă nu. 
De când a fost implementat, a fost tot mai rău pentru romani. Politicile antiromâneşti au avut continuitate pe toată perioada de 170 de ani cu excepţia a 4 perioade în care s-au petrecut singurele lucuri pozitive ca urmare a preluării de către patrioţi români a conduceri efective a statului şi l-au pus în slujba intereselor Neamului.
Acestea au fost :
1) Ionel IC Brătianu vreo 10 ani şi a făcut unirea;
2) Mişcarea Legionară 4 luni când s-a realizat primul surplus bugetar de 5,7 miliarde de lei la incsari de 4,7 miliarde lunar, primul înainte de Ceauşescu, ca urmare a eliminării corupţiei şi exploatării poporului prin delapidare organizată, dobânzi, crize economice false ect.
3) Mareşalul Antonescu 3,5 ani când a restabilit pretenţiile asupra teritoriului romanesc prin jertfă şi chiar dacă nu a învins, datorat unui complex larg de trădări, a impus reafirmarea dreptul nostru istoric pe care noi putem cu atât mai mult acum şi trebuie să continuăm să îl invocăm;
4) Dej şi Ceauşescu vreo 30 de ani, când s-a demonstrat că Neamul Romanesc deţine capacităţi uriaşe de dezvoltare economică şi mai ales de apărare militară. Fără să bage de seamă, întregul efort a fost subminat de forţele antiromâneşti, adânc conspirate în societate, constituite de etnici evrei care adoptaseră cu generaţii în urma nume româneşti. Aceștia, sub falsă identitate românească, au ocupat funcţii în stat prin care, în mod concertat, au împiedicat ca efectele dezvoltării să ajungă la popor, timp în care le-au deturnat prin sistemul de distribuţie centralizat al Comitetului de Stat al Planificării pe care îl controlau integral, către firmele de comerţ exterior – şi pe acestea le controlau integral – si mai departe, către firmele etnice evreiești din afara țării.

Toate aceste încercări de românizare a Statului Modern Român au fost întoarse de acelaşi grup antiromânesc binecunoscut din acelaşi singur motiv: toți patrioții au facut o gravă subestimare a vicleniei grupului antiromânesc, aspect pe care patrioţii în viață sunt obligaţi să îl cunoască în cel mai mare detaliu dacă vor să ajungă să fie folositori Neamului Românesc.

Autor: Adrian GRIGORIU
Sursa: Lupul Dacic  & justitiarul.ro/

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.