DEZASTRUL produs după 1990 fără precedent în istorie!
Cătălin Zamfir, directorul Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) al Academiei Române, arată DEZASTRUL produs după 1990: Abia în 2004 am atins PIB-ul din 1989. În agricultură, în anul 2.000 producția era la 65% din nivelul din 1989
Evenimentele din 1989 au produs un adevărat șoc în economia românească, primii trei ani însemnând un dezastru pentru țară, spune profesorul Cătălin Zamfir, directorul Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) al Academiei Române.
Într-un interviu acordat Jurnalului Național, acesta afirmă că în 1999, PIB-ul României era la doar 77% din valoarea celui din 1989. Iar nivelul din ultimul an al regimului Ceaușescu a fost atins abia în 2004.
„Tranziția în România a reprezentat un șoc. Există indicatori globali produși de instituțiile statistice românești și europene care ne arată cum au stat atunci lucrurile. PIB-ul, care este cel mai sintetic indicator al stării unei economii, a cunoscut imediat după 1990 o cădere cu 30%. În numai trei ani, din 1990 până în 1993, PIB-ul a ajuns în jur de 70% din nivelul din 1989. Acesta a fost primul șoc, după care au avut loc creșteri foarte mici. Apoi, a mai fost un al doilea șoc, în 1999 când PIB-ul a ajuns la 77% din valoarea din 1989. Revenire a fost înceată, iar nivelul din 1989 s-a atins abia în anul 2004. Deci ne-au trebuit 14 ani ca să ajungem de unde am plecat.
Deși toate țările foste comuniste au cunoscut șocuri economice la începutul tranziției, în România lucrurile au fost extrem de grave. România a suferit cel mai mult, celelalte țări și-au revenit mult mai rapid. Spre exemplu, Polonia, Cehia și Ungaria au reușit în anul 1993 să-și atingă nivelul economic pe care-l aveau în anul 1989, Slovenia în 1994, Bulgaria în 1998, dar noi abia în 2004”, a spus Zamfir.
Deși toate țările foste comuniste au cunoscut șocuri economice la începutul tranziției, în România lucrurile au fost extrem de grave. România a suferit cel mai mult, celelalte țări și-au revenit mult mai rapid. Spre exemplu, Polonia, Cehia și Ungaria au reușit în anul 1993 să-și atingă nivelul economic pe care-l aveau în anul 1989, Slovenia în 1994, Bulgaria în 1998, dar noi abia în 2004”, a spus Zamfir.
Cauzele acestui declin inimaginabil au fost legate de strategia adoptată de guvernanți, aceea de a închide sau a privatiza toate întreprinderile, în loc să le facă rentabile.
În primul rând, a fost o strategie a tranziției axată pe privatizare, o privatizare totală, realizată rapid, „cu orie preț”. Întreprinderile practic au dispărut, până-n 2000 industria a căzut până la 45% din nivelul din 1989, deci practic s-a dezindustrializat țara. În fiecare an era o listă cu întreprinderi care trebuiau privatizate pe nimic. Ideologia de atunci era că noul proprietar va reuși să realizeze o relansare a întreprinderilor.[…] Orice întreprindere este o capacitate productivă, care are și elemente viabile și elemente care trebuie eliminate. Însă, atunci, în România, în loc să se caute dezvoltarea întreprinderilor și scoaterea lor din dificultate s-a mers, mai degrabă, pe vinderea lor, cum se zicea pe atunci, și pe ”un leu”. De regulă ”investitorii” străini. Ei și-au făcut o socoteală foarte simplă și rațioanlă. Au calculat dacă este mai eficient să facă investiții enorme ca să intre într-o piață internațională destul de dificil de prevăzut sau să vândă tehnica la fier vechi. Era clar că vânzarea la fier vechi aducea imediat mult mai mult decât prețul pe care l-au dat pentru cumpărarea fabricilor. Apoi, mai tîrziu au vândut și terenul. Deci a fost o privatizare care a stimulat vânzarea pe bucățele ale marilor întreprinderi și nu revigorarea lor. Foarte multe dintre întreprinderile care au ajuns la fier vechi aveau mari șanse de dezvoltare. Și erau importante penru eonomica românească”, a mai afirmat el.
Situația în agricultură a fost și proastă. Profesorul Zamfir a declarat că după 1989 ne-am întors la nivelul anului 1938 în ceea ce ce privește producția agricolă, și abia în anul 2.000 s-a ajuns la 65% din producția din 1989.
„În 1989 în agricultură erau întreprinderile de stat destul de eficiente și cooperative agricole. Alte țări în tranziție, printre care și Ungaria, nu au desființat cooperativele. La noi, politic, a existat o furie împotriva ideii de cooperativă, deși cooperativa este o practică cu rezultate foarte bune în aproape toate țările. S-a dat pământul înapoi, a dispărut tehnologia, clădirile, sistemul de irigații, toate au fost distruse. Numai erau nici măcar cai și pluguri și astfel agricultura a ajuns mult mai slabă decât era între cel două războaie. Toate analizele arată că sub 5 hectare de proprietate nu poți să fii eficient economic. O agricultură cu proprietăți de sub 5 ha, reprezentând peste 80% din toate proprietățile de terenuri agricole, nu are nicio șansă. E nevoie de comasări de terenuri. Ne-am întors mult înainte de anul 1938. Și abia în anul 2000 agricultura românească a ajuns la 65% din producția pe care o realiza în 1989”, a continuat profesorul.
În ceea ce privește vinovații, Cătălin Zamfir arată cu degetul și către instituțiile internaționale.
„Instituțiile internaționale au accentuat prioritatea privatizării ”oricum”. Nu s-a pus problema reformării întreprinderilor de stat pentru că orice economie în lume are și întreprinderi de stat. Aceste companii au fost ignorate și paradoxul este că ele, din ce în ce, au devenit tot mai ineficiente, unele s-au autodistrus. Întreprinderile de stat au început să fie exploatate de căpușele din jur. Întreprinderile încă de stat au fost lăsate pradă proastei administrații și mai ales reglementărilor cel puțin neglijente ale managementului lor. Ele au fost exploatate în interesul ”băieților deștepți”. Neglijarea managementului întreprinderilor de stat a avut mereu ca argument că statul este un prost administrator. Prima formă a corupției tranziției a apărut ca mijloc de exploatare a întreprinderilor de stat de către micile întreprinderi private care roiau în jurul lor. Multe întreprinderi de stat au fost astfel distruse, înainte de a fi privatizate”, a mai spus directorul Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) al Academiei Române.
