Dezmăţ pe banii românilor la Institutul Elie Wiesel

Dezmăţ pe banii românilor la Institutul Elie Wiesel

1 62

Despre Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului – Elie Wiesel am mai scris. Hotărârile de Guvern emise de-a lungul timpului, privind activitatea și organizarea INSHR, nu conţin  nicio referire cu privire la activitatea de monitorizare a antisemitismului din România.
Articolele 3 și 4 ale H.G. 902/2005 prevăd obiectul de activitate și atribuţiile Institutului. Art. 32 al Regulamentului de organizare și funcţionare prezintă atribuţiile Serviciului de Cercetare știinţifică, însă cercetarea antisemitsmului nu face parte din fișa postului angajaţilor acestui serviciu.
Niciunde nu este specificat că Institutul cu pricina are dreptul legal pentru a se ocupa de monitorizarea, contorizarea și evaluarea antisemitismului și nici de întocmirea vreunui Raport privind stadiul antisemitismului. Este evident că asistăm la un abuz în serviciu flagrant din partea directorului general.
Mai mult, directorul comite infracţiunea de a se substitui Justiţiei și organelor judiciare de cercetare penală. În România există prevederi legale care definesc și sancţionează ca infracţiune orice act de promovare, în public, în orice mod, a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor antisemite precum și orice acţiune de tip antsemit.
A eticheta după bunul plac, cu apelativul antisemitism, diverse persoane, partide politice sau publicaţii, înseamnă că angajaţii acestui Institut le definește efectiv ca fiind infracţionale.
Or, infracţiunea de antisemitism poate fi stabilită de un magistrat al României numai într-o instanţă de judecată și nicidecum de niște persoane cu pretenţii de cercetători știinţifici, precum autorii Raportului de monitorizare a antisemitismului. Ultimul Raport explică la final că este creaţia exclusivă a Institutului lui Wiesel și numește 3 autori: dr. Marius Cazan, dr. Adina Marincea și dr. Roxana Popa.

Să vedem personajele.
Marius-Traian Cazan, dr. în istorie și cercetător știinţific angajat al INSHR, mi-a atras atenţia la Seminarul „Reflectarea Holocaustului în presă“ din anul 2018, publicat pe youtube, unde expresia „îîîî” este utilizată de acesta la fiecare două-trei cuvinte rostite. Remarcabilă mi s-a părut afirmaţia acestuia: „pogromul de la Iași de la sfârșitul lunii îîîîî iulie 1941“. Era vorba de sfârșitul lui iunie. Un istoric remarcabil!
Adina Marincea, dr. în comunicare, cercetător știinţific la INSHR și colaborator al publicaţiei Libertatea, pare o persoană frustată de orice manifestare a identităţii românești. În articolele publicate, dă impresia că suferă enorm pentru că trăiește în România. Să fie inadaptare la societate sau carenţe în comunicare?
Roxana-Elena Popa, doctor în comunicare, șef serviciu IA Comunicare și Relaţii publice la INSHR și director la Fundația Prietenii Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului România. În afară de filoiudaism și antiromânism, nu știm ce abilităţi mai are doamna, întrucât nu sunt publicate date despre activitatea dumneaei. Chestiune de comunicare!
În loc să se ocupe de teme de cercetare serioase privind obiectul de activitate și atribuţiile legale ale Institutului, cei trei doctori au pierdut timpul cu vânătoarea de vrăjitoare antisemite. Pentru activitatea lor ilegală până la limita penalului, cei trei au primit bani serioși de la bugetul de stat al României.
Să începem cu boss. La cei 69 de ani ai săi, Alexandru Florian a câștigat anul trecut numai 242.010 ron (salariu – 116.808, drepturi de autor – 53.346 și pensie – 71.856). La venitul  modest se adaugă și pensia soţiei sale, de 78.456 ron. Deși pensionară, nevastă-sa a fost, până anul trecut, cercetător știinţific al fantomaticului Institut de Agronomie Agrară. Un venit total de 320.466 ron în 2023 pentru familia lui Florian. Această familie de pensionari activi deţine, în conturi și depozite, sumele de 599.463 ron și 62.823 euro, iar în fonduri de investiţii încă 49.353 euro.  Și-au achiziţionat, prin contract de vânzare-cumpărare, și un autoturism nou cu o valoare de piaţă de 26.227 euro.
Marius-Traian Cazan (îîîîî), a încasat numai anul trecut de la INSHR 115.614 ron (49.442 ron ca salariu, 12.826 ron pe un contract proiect și 53.346 ron pentru drepturi de autor).
Roxana-Elena Popa a încasat 136.821 ron pe anul 2023 (64.338 ron ca salariu, 6.577 ron pentru contracte proiecte și 65.946 ron pentru drepturi autor).
Adina Marincea, sfidând prevederile legale în vigoare, nu a catadicsit să-și publice declaraţia de avere. Având în vedere că I.N.S.H.R. este o instituţie publică ce administrează și implementează programe și proiecte finanţate din fonduri europene și bugetare, personalul era obligat să-și publice declaraţia de avere, conform art.I, alin.1, pct. 36 din Legea 176/2010. Sau poate muncește mai mult pentru Libertatea decât pentru INSHR!
Potrivit Bilanţului contabil pe anul 2023, de la bugetul de stat au fost plătite următoarele sume pentru cei 22 de angajaţi ai INSHR: 1.647.000 lei – salarii de bază, 225.579 lei – alte sporuri, 14.744 lei – drepturi de delegare, 68.134 lei – indemnizaţii de hrană, 24.908 lei – cheltuieli salariale în natură, 24.908 lei – vouchere de vacanţă. Drepturile de autor și contractele de proiecte sunt plătite din alte conturi.
Am căutat să descopăr cele mai recente studii știinţifice ale acestor angajaţi privind evenimentele numite holocaust în România, publicate pe site-ul Institutului lui Wiesel. Nu am găsit decât Raportul de monitorizare a antisemitismului  – un document fals, ilegal și penal.
Oare cine îndrăznește să-i controleze pe acești campioni ai antiromânismului?
Poate nu știaţi că, spre deosebire antisemitism, antiromânismul nu constituie infracţiune în România și nici în Israel.

Autor: VASILICĂ MILITARU
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 170

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.