„Diaspora” – ce mishto sună, cand șmecherii se adună…
Deși emigrația românească trăiește, muncește, naște, moare, mănâncă, doarme, se distrează în Italia, Germania, Franța, Spania, Marea Britanie etc., nu aflăm nimic depre ce părere are ea despre Salvini, Macron, May și Brexit, Merkel, Pedro Sanchez.
Despre globalizare, integrarea UE sau suveranism. Despre vestele galbene macar…. Sau despre situațiile politice interne din aceste state, daca tot sunt acolo!.
Chiar nimic despre islamizarea Europei, sau despre relațiile acesteia cu SUA, Rusia, Turcia. Emigrația românească trăiește acolo ca și cum nu ar exista decat la alegeri ! Sau la rubrica „arestari”si accidente…
Dar de unde știu ei cum „merge treaba”si acasa, acilea, pe malul Dambovitei?
Dar iată că ea – există doar când e vorba de „Ciuma Rosie”, iar despre ce-i acasa la ei se informează pe feuisbuc cu câte ceva de pe „sosialmedia” ori la teve-urile, recunoscute peste tot, ca sunt absolut „#neutre„.
Aflăm de la o vreme că emigrația românească…fara servici are păreri, poziții, judecăți de valoare asupra situației din România, vrea una sau alta și organizeaza acțiuni proprii – de exemplu, în pregatirea de mitinguri pentru schimbarea culorii,din ciuma rosie, în ciuma verde
În principiu, iarăși normal, atât timp cât trompetele care ne transmit aceste păreri și „organizatorii” MISCARII nu ar fi niste figuri dubioase din false societatzi civile, organizații finanțate de diverse rețele in frunte cu Soros, SAID, „servicii”, recunoscute pentru manipulare grosolană și confruntări sângeroase și televiziuni mincinoase.
Nimic nu ne dovedește că „voluntarii”emigrației românești” au o părere sau alta. Și atunci avem o problemă…Nu a emigrantzilor, ci celor de aici, care, conștient sau inconștient, se lasă manevrați de o anumită punere în ecuație a temei emigrației în dauna țării.
Oricum ai privi-o, viata unui emigrant are o componentă tragică: separarea brutală de mediul cunoscut, sclavia pe plantațiile cu aer condiționat sau de pe câmpurile capitalistului nemilos, adaptarea la alte obiceiuri și reguli, copii lăsați de izbeliște, cu viitorul terminat din cauza traumelor, a lipsei iubirii materne (mai ales), a compensării cu bani a lipsei (bani folosiți pentru mai multă pierdere). Mărturisite sau nu, conștientizate sau nu, în această ecuație pulsează extrem de multă suferință, durere, traumă adesea irecuperabilă. De aceea desspre tema emigrației trebuie să vorbim fără patimi, fără a ne lăsa manipulați, cu echilibru, dar cu sinceritate.
Lozincile, manipulările, exacerbarea unor nemulțumiri, corecte sau prost acumulate, nu folosesc nimănui.
Dezvăluirile despre utilizarea unei părți a emigrației românești din Occident, atât la alegerile din 2014 cât și la cele din 2016, sau recentele europene, ca armă politică de către organizații politice, civice și de informații externe în colaborare cu similarele lor românești, au adus în spațiul public o necesară discuție despre statutul emigrației în raport cu țara mamă. După cum era normal, având în vedere de unde a pornit, discuția s-a cantonat mai ales pe problema votului. Dar tema relației „emigrație – România” este mult mai complexă, iar interesul pentru a o aborda nu a pornit atât de la vot, cât, de la o altă dimensiune a ei.
99 % dintre emigranții de după 1989 sunt emigranți economici și cea mai mare parte dintre ei,- exceptând escrocii, leneșii cronici, hoții și interlopi mafioți,- muncesc din greu. În cei 1 % intră și niște emigranți vocaționali,. Nu supraviețuirea, ci dorința de mai bine, de banii mai mulți decât cei absolut necesari, i-au pus pe calea „pribegiei” pe cei mai mulți.
Banii trimiși în țară, sunt bineveniți pentru că au ușurat viața rudelor rămase acasă,dar s-au întors în cea mai mare parte în Occident și au sporit acolo dezvoltarea, iar aici inflația, prin creșterea consumului nesusținută de producție, salarii și impozite interne. Dar cate n-am putea discuta!(dupa o idee de d.d.r)
