Dictatura partidelor parlamentare!
1. Partidele parlamentare, toate deopotrivă, sunt vinovate de situaţia grea, dezastruoasă, în care a ajuns România. Partidele parlamentare sunt în acelaşi timp principalii beneficiari ai acestui dezastru care a produs nu numai milioane de şomeri şi de înfometaţi, ci şi averi colosale dobândite de persoane certate cu legea, dar aflate în bună înţelegere cu structurile partidelor parlamentare, care le oferă protecţie politică acestor mari delapidatori şi fraudatori, hoţi care, la rîndul lor, cu o bună parte din ceea ce au fost lăsaţi să fure, sponsorizează partidele, pe liderii acestora în persoană, pe înşişi guvernanţii noştri.
2. Partidele parlamentare, toate deopotrivă, sunt în cârdăşie între ele, într-o strânsă colaborare de tip mafiot! Nu există în Parlamentul României partide de opoziţie! Toate partidele parlamentare se află de fapt la guvernare şi-şi împart între ele avuţia și bugetul Ţării. Se ceartă între ele în Parlament de ochii lumii, dar se înţeleg foarte bine între ele la furat şi la minţit electoratul.
Aceste partide, sub al căror patronaj funcţionează nepedepsită corupţia şi trădare de neam s-au înţeles între ele ca să instituie un veritabil monopol asupra Parlamentului şi să împiedice accesul în parlament al altor forţe politice.
În viaţa politică românească se eludează şi se anulează cu totul principiul competenţei, al valorii personale. Are trecere numai cel care ştie să se supună, să-i accepte în partid şi în Parlament alături de el pe hoţii şi trădătorii de neam fără să protesteze, iar el însuşi, dacă partidul i-o cere, este capabil să fure şi să trădeze fără nici o remuşcare, atunci cînd n-o face şi singur, din proprie iniţiativă! Acesta este portretul omului politic de succes în România. Îl întâlniţi în toate grupurile parlamentare ….
3. Partidele politice parlamentare de după 1990 – cu excepţia PUNR şi PRM, suntcreaţia aceleiaşi structuri de gândire politicăcare acţionează în România din 1990 şi chiar dinainte. Introducerea pluralismului politic în Decembrie 1989 a fost pur formală, mai exact spus a fost o vastă diversiune. S-au înfiinţat astfel zeci şi sute de partide, dar numai cîteva au avut sprijinul financiar, mediatic şi logistic necesar ca să pătrundă în Parlament. De unde au avut acest sprijin nu e greu să înţelegem, dacă luăm aminte că toate partidele parlamentare de azi sunt conduse de persoane care în 1990 au făcut parte din grupul de susţinători necondiţionaţi ai lui Ion Iliescu, ai așa zisei revoluții!
4. În 1990, toţi preşedinţii de azi ai partidelor parlamentare erau în aceeaşi barcă, sub ascultarea lui Ion Iliescu, erau oamenii acestuia şi ai FSN-ului. Rând pe rând s-au depărtat unii de alţii şi au ajuns în partide diferite. Dar este prostie curată sau naivitate să crezi că ei sunt cu adevărat adversari de interese şi de idei. Nu sunt adversari nici între ei şi nici faţă de Iliescu. Dar joacă teatrul pluralismului politic, al diversităţii opţiunilor politice. În realitate, toţi fac parte din aceeaşi strategie a KGB-ului, autorul loviturii de stat prin care în Decembrie 1989 s-a înfiinţat FSN–ul şi a pus mâna pe putere cu promisiunea că va guverna până la primele alegeri şi că nu va participa la alegeri! A minţit!
În ce priveşte UDMR-ul, este semnificativ că maghiarii au vrut de mai multe ori să-şi creeze încă un partid, alternativă la UDMR. Autorităţile judiciare din Bucureşti, obediente faţă de guvernanţi, au blocat înfiinţarea unui nou partid maghiar, care ar fi introdus pluralismul şi democraţia în viaţa politică a comunităţii maghiarilor din Romănia. Nici un partid parlamentar nu s-a opus acestor ilegalităţi!
În felul acesta, atât romănii, cât şi maghiarii, adică toţi cetăţenii români rămân sub dictatură, de 15 ani sub aceeaşi dictatură, de inspiraţie gorbaciovistă (Kaghebistă): dictatura partidelor parlamentare!
O dictatură a incopetenţei agresive, a corupţiei instituţionalizate şi legiferate, a trădării de Neam.
Faptul că avem în Parlament mai multe partide nu mai poate să ne păcălească. Ne-am dat cu toţii seama că suntem minţiţi! E timpul să acţionăm!
- Semnificativă este şi soarta celor două partide istorice, liberal şi ţărănist. Intrate în viaţa politică sub preşedinţia unor persoane onorabile, autentici anti-comunişti, Radu Cîmpeanu şi Corneliu Coposu – la care se adaugă şi numele lui Ioan Raţiu, aceste partide au fost de la început penetrate de agenţi politici ai FSN-ului, ai guvernanţilor, iar în scurtă vreme, prin marginalizare sau îndepărtarea liderilor anticomunişti, aceste partide au ajuns să fie controlate şi conduse de persoane cu obligaţii de recunoştinţă faţă de Ion Iliescu şi ceea ce el reprezintă. S-a ajuns astfel ca în anul 2000, la alegerile prezidenţiale, Ion Iliescu să candideze împotriva unor adversari pe care el i-a introdus pe scena politică românească, el i-a crescut sau chiar el i-a inventat.
- Cinismul comportamentului politic al partidelor parlamentare a mers atît de departe încât la a
legerile din 1996 au aranjat între ele să se producă „schimbarea” şi să ajungă la putere adversarii FSN-ului, adică Emil Constantinescu şi Convenţia Democratică. Neştiind de acest joc, alegătorii nu s-au înghesuit să-l voteze pe Emil Constantinescu, astfel că cele mai multe voturi le-a obţinut tot Ion Iliescu. Rezultatele declarate public au fost însă altele şi l-au dat câştigător pe Emil Constantinescu. La o jumătate de oră după închiderea urnelor, s-a ştiut cine a câştigat!!! Nimeni nu s-a mirat cât de repede s-au numărat voturile! Emil Constantinescu a ieşit pe posturile TV să-şi arate fericirea, urmat de Ion Iliescu care s-a recunoscut învins!… Când s-au făcut alegerile de primar în Bucureşti, în turul doi, între Traian Băsescu şi Sorin Oprescu, numărătoarea a ţinut două zile!… Disciplinată, clasa politică a tăcut, nu a făcut nici un comentariu, la fel şi mass media, deşi toată lumea ştia că Emil Constantinescu nu primise votul majoritar.
Punând la Cotroceni o marionetă (sau, mai degrabă, un colaborator fidel), Iliescu a demonstrat cât de democrat este, dar în realitate şi-a prelungit astfel cu 4 ani mandatul. Şi probabil că în 2004 va încerca din nou să-l scoată câştigător pe candidatul scos din buzunarul său!
Aşa ceva este posibil în România pentru că de fiecare dată alegerile au fost fraudate, aşa cum, în văzul întregii lumi de data asta, s-au petrecut lucrurile şi la referendum, în 2003.
- Sunt multe de făcut pentru a pune capăt acestei dictaturi ingenioase, care a ştiut să creeze aparenţele democraţiei şi să păcălească electoratul. Aşadar, primul lucru pe care îl avem de făcut este să-i lămurim pe oameni că au fost minţiţi încă de la prima apariţie la TV a lui Ion Iliescu, pe 22 decembrie 1989. Să-i facem pe oameni să priceapă că răul de care avem parte de aici vine, de la falsa democraţie, de la falsul pluralism politic post-decembrist în care trăim.
Al doilea obiectiv: atât la alegerile locale, cât şi la generale, lumea să nu voteze cu nici unul dintre partidele parlamentare. Să-şi aleagă dintre celelalte partide un partid căruia să-i dea votul. Aşadar, cuvînt de ordine: nu votaţi candidaţii şi listele partidelor parlamentare, ale partidelor care au trecut pe la guvernare. Toate sunt o apă şi un pământ! Sunt partide Kaghebiste, mafiote!
Al treilea obiectiv: colaborarea partidelor ne-parlamentare între ele şi cu societatea civică, cu sindicatele îndeosebi, trebuie demarată şi susţinută cu bună credinţă, pentru ca din partea acestora să apară o ofertă electorală care să merite votul concetăţenilor noştri. Nu avem voie ca la alegerile generale şi prezidenţiale din noiembrie 2004 să ne lăsăm încă o dată înşelaţi şi păcăliţi.
ION COJA
Nota bene: Acest text, conceput în primăvara anului 2004, a fost refuzat de presa românească aservită partidelor parlamentare, mafiei politice instaurată la guvernare în decembrie 1989.
