DIICOT Brasov, participantă la destructurarea unei reţele de proxeneţi
33 de poliţişti din structurile de combatere a criminalității organizate Dâmbovița, Ploiești, Pitești, Brașov și Teleorman şi 6 poliţişti de la IJP Dâmboviţa, sprijiniţi de jandarmi, au efectuat ieri 13 percheziţii
33 de poliţişti din structurile de combatere a criminalității organizate Dâmbovița, Ploiești, Pitești, Brașov și Teleorman şi 6 poliţişti de la IJP Dâmboviţa, sprijiniţi de jandarmi, au efectuat ieri 13 percheziţii.
Acţiunea, efectuată sub coordonarea DIICOT Dâmboviţa, a avut loc în cadrul unei anchete derulate în cooperare cu autorităţile din Marea Britanie, în cazul unei reţele suspectate de trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani.
În urma descinderilor, au fost indisponibilizaţi 39.850 de lei, 1.000 de euro, 15 telefoane mobile și 5 autoturisme iar poliţiştii au avut de pus în aplicare 13 mandate de aducere.
Potrivit politiştilor, în sarcina bănuiților s-a reținut că, începând cu anul 2011, aceștia ar fi racolat tinere, pe care le-ar fi exploatat în vederea practicării prostituției în Marea Britanie și Irlanda.
Pe 19 septembrie, poliţiştii din Londra au efectuat cinci percheziţii la patru bordeluri clandestine şi la o reşedinţă, unde au fost identificate opt persoane bănuite şi şase tinere care practicau prostituția. Cei opt suspecţi au fost ulterior arestaţi.
Vifor Rotar