DIKTATUL DE LA VIENA: O minciuna repetata la nesfarsit, poate deveni adevar?
Împlinirea, în anul 2015, a 75 de ani de la adoptarea Dictatului de la Viena, oferă prilejul de a face o trecere în revistă a principalelor dezbateri, pe acestă temă, în mass-media română şi maghiară din Transilvania. Din perspectiva istoricilor români, salutam apariţia unor noi volume, studii şi lucrări, redactate în urma valorificării ştiinţifice a unor importante surse documentare, din arhivele româneşti şi străine. Din rândul acestora, menţionăm volumele redactate de cercetătorii de la institutele Academiei Române, de istoricii militari, şi de specialiştii care au valorificat documentele bisericeşti, ortodoxe şi greco-catolice.Articolele apărute în mass-media românească acoperă o plajă de o mare diversitate.
Ele conţin ştiri, reportaje, documentare, interviuri, pagini memorialistice, recenzii şi prezentări de cărţi ş.a. Sunt prezentate contextul intern şi internaţional, detalii privind desfăşurarea evenimentelor, noi informaţii despre dramele trăite de românii ardeleni, din teritoriul cedat cu forta Ungariei horthiste, după adoptarea Diktatului de la Viena, Punctele de vedere diferite incep chiar de la terminologia folosită, respectiv, denumirea de „dictatul de la Viena”, sau… „al doilea arbitraj de la Viena”, ultima denumire nefiind acceptată de istoricii români, întrucât prevederile presupusului „arbitraj” nu au fost negociate, ci au fost impuse sub amenintare delegatiei României.
Diferenţa de raportare la acest eveniment a românilor şi ungurilor din Transilvania cedată a fost imensa: se stie, etnia română, majoritară, nu a avut ce să celebreze, pentru ei acest Dictat de la Viena fiind o reîntoarcere la timpurile de conducere maghiară. Sentimentele amare ale românilor au fost întărite şi mai mult după o serie de grave incidente în care etnici români au fost masacraţi în mod barbar de trupele hortyste cum ar fi cele de la Moisei, Trăznea, Ip, Sărmasu, Mureşenii de Câmpie, Câmpia Turzii, Luduş, Prundu Bârgăului, Huedin, Cucerdea, Lăscud. In paralel a fost executată o amplă operaţiune de expulzare/intimidare a etnicilor români pe întreg teritoriul Transilvaniei de Nord. Numărul exact al victimelor acestor acţiuni este disputat între istorici, dar, din păcate, existenţa unor astfel de evenimente nu poate fi disputată”.
Referitor la aceste date redăm un pasaj din Documentarul publicat de Agenţia AGERPRES, în 30 august 2015, intitulat 75 de ani de la Dictatul de la Viena „Trecerea Ardealului de nord în stăpânirea maghiară a însemnat, dincolo de sfidarea oricărei norme de drept internaţional, instaurarea în zonele respective a unui regim al terorii de masă. Barbariile au început din primul moment al ocupaţiei: crime, maltratări, expulzări, dislocări de populaţie, jaf economic, lagăre de muncă, maghiarizare forţată. Numai în perioada septembrie 1940 – 1 ianuarie 1941, au fost ucişi 919 oameni, 1.126 au fost schingiuiţi, 15.893 au fost arestaţi. În cei patru ani de ocupaţie, circa 300.000 de români au fost expulzaţi peste graniţă. Dar nu numai românii au fost vizaţi de noua ordine maghiară. La sfârşitul lui aprilie 1944, în toate oraşele ardelene a început închiderea evreilor în ghetouri. Din vara lui 1944 au fost deportaţi, în lagărele germane de exterminare, 148.288 de evrei din care peste 100.000 au fost ucişi”.
Edificator pentru înţelegerea reverberaţiilor şi valorizărilor contemporane referitoare la Dictatul de la Viena,, este articolul semnat de sociologul Gabriel Moisă, apărut în „Crişana”, din Oradea, în 1 septembrie 2015. Cert este că momentul acesta a grevat teribil istoria României şi iată, astăzi, la 75 de ani de la Dictat, evenimentul este adânc scrijelit în spaţiul identitar românesc .(…) Tocmai de aceea comunitatea românească este foarte atentă la această zi şi la tot ce a însemnat ea, iar a rediscuta istoria punând sub semnul îndoielii excesele întâmplate produce desigur o stare de iritare şi ridică semne de întrebare în rândul românilor legat de scopul acestor discuţii.Este şi cazul proiectelor autonomiste ale unei alte comunităţi din Transilvania, a doua ca pondere după cea română. Există un ” remarcabil” elan de a scotoci şi „descoperi” identităţi SEPARATISTE locale/zonale, care propun noi… delimitări spaţiale atât geografice, cât şi demografice, fără a ţine cont de sensibilităţile majoritarilor români care se tem de o posibilă întoarcere a istoriei, la întrebările din august 1940. Poate că pe termen scurt aceste „frâmântări” nu sunt periculoase; „cum puteţi crede că în Uniunea Europeană poate să se întâmple aşa ceva?”, uitând sau mai degrabă neştiind că în istorie nimic nu este „indestructibil”….inclusiv o noua „opinca”pe Parlamentul maghiar!Dar cu cate victime?Generatorii acestor idei de tip autonomie pe criterii etnice ştiu că nu vor avea o rezolvare imediată. Uniunea Europeană le-a şi răspuns în termeni fermi de câteva ori că acest tip de discuţii nu sunt viabile într-un spaţiu european, Nu acesta este însă obiectivul imediat, ci lansarea ideilor în spaţiul public pentru ca acestea să devină familiare, un loc comun, astfel încât, într-o anumită situaţie internaţională favorabilă, să existe posibilitatea concretă de a transpune în practică fără a avea o reacţie fermă , dar mai ales din cea a puternicilor zilei ocupaţi cu altceva mai aproape de propriile interese…(cum ar fi problema migratiei). În acelaşi spirit este redactat şi Apelul – Protest adresat Parlamentului, Preşedintelui şi Guvernului României, de către participanţii la Sesiunea de comunicări cu tema „Istoria şi sociologia refugiului românesc”, desfăşurată la Muzeul Naţional al Refugiaţilor din Mureşenii de Câmpie, comuna Palatca, judeţul Cluj, în 29 august 2015.
Pornind de la oportunitatea oferită de Internet pe site-ul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Centrul European de Studii Covasna-Harghita prezintă sinteze documentare tematice, revista presei maghiare din România, în care problematica Dictatului de la Viena este reflectată în mass-media maghiară din Transilvania.Din lectura articolelor se desprind următoarele aspecte: la fel ca şi în cazul altor evenimente şi momente istorice importante din istoria comună, cum ar fi: revoluţia condusă de Horia, Cloşca şi Crişan; revoluţia de la 1848/1849 din Transilvania; Unirea de la 1 Decembrie 1918; politica României faţă de minorităţi din perioada interbelică, problematica Dictatului de la Viena, a fost si este abordată, dintr-o perspectivă diametral opusă istoriografiei româneşti.Toate articolele din mass-media maghiară folosesc discursul şi terminologia specifice istoriografiei maghiare. Astfel, pentru Dictatul de la Viena, se folosesc termeni precum: a doua decizie de la Viena; cel de-al doilea acord de la Viena; adjudecarea de la Viena; reîntoarcerea Transilvaniei de Nord şi a Pământului Secuiesc; luarea în posesie a teritoriilor reanexate; dreptatea parţială a maghiarimii; o oarecare corecţie a deciziei injuste de la Trianon etc.În abordările istoricilor şi publiciştilor maghiari, este formulată legimitatea istorică a Dictatului de la Viena. „Ungaria nu a ocupat teritorii străine, ci şi-a primit înapoi regiuni cu populaţie majoritar maghiară din propriile sale teritorii naţionale milenare(!!), iar acest lucru a estompat puţin nedreptatea de la Trianon. Revendicarea acestor teritorii a fost legitimã. Nu este permis să condamnăm pe guvernatorul Horthy Miklos pentru solicitarea anulării, revizuirii nedreptului dictat de la Trianon.” Dictatul de la Viena, este prezentat ca o necesară reparaţie a pierderilor de la Trianon.În majoritatea articolelor, nu se vorbeşte nimic despre politica intolerantă şi atrocităţile săvârşite faţă de români, în perioada ocupaţiei horthyste, ce a urmat Dictatului de la Viena din toamna anului 1940; Lucrările şi 
articolele publiciştilor maghiari care abordează aceste aspecte, diminuează la maxim suferinţele românilor (sau chiar contestă existenţa lor, considerându-le „opera”… naţionaliştilor români), „Ceea ce spune despre avansare/ocupatie şi cele mai multe mii de atrocităţi de după invazie, este din nou… o părere unilaterală”- consideră aceştia. Rar, dar totuşi, sunt recunoscute şi atrocităţile comise de armata maghiară. „Armatei maghiare, care intra la începutul lunii septembrie, nu i-a fost opusă rezistenţă, totuşi, au avut loc mai multe incidente, la Ip şi Trăznea au avut loc atrocităţi grave, pe care le-a înfăptuit o subunitate militară, ucigând nenumăraţi locuitori români”.
Sunt eludate sau minimalizate consecinţele dramatice ale trecerilor interconfesionale, cu forţa la religiile de expresie maghiară, a românilor ortodocşi şi greco-catolici. „După schimbarea de imperiu din septembrie 1940, castelele din cărţi de joc româneşti de pe Pământul Secuiesc s-au dărâmat. Cei convertiţi în timpul imperiului român, s-au reconvertit imediat la vechea religie”. Ei au fost urmaţi de cei din căsătoriile mixte şi de toţi cei care „nu numai lingvistic, dar şi în simţământe erau maghiari şi care simţeau că aparteneneţa lor la confesiunea română nu se împacă cu situaţia lor de maghiari”.Nu lipseşte motivarea atrocităţilor săvârşite asupra românilor: Dacă efectele schimbărilor de după 1 Decembrie 1918, au fost puternic resimţite de comunitatea maghiară, prioritar în plan simbolic, ele nefiind însoţite de violenţe fizice propriu-zise, evenimentele din toamna anului 1940 şi cele care au urmat în perioada 1940-1944, au fost dramatice pentru românii din Transilvania de Nord. Frustrările, „umilinţele” şi insatisfacţiile trăite de maghiari în timpul celor 20 de ani de „stăpânire românească” sunt prezentate drept „cauzele” evenimentelor ce au urmat Dictatului de la Viena.Nici în ceea ce priveşte structura etnică a populaţiei Ardealului de Nord, cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena, punctele de vedere nu coincid. „După sursele româneşti, majoritatea acestei populaţii a fost constituită din români, Conform izvoarelor istorice maghiare…masluite, 51% din populaţie ar fi fost maghiari şi numai 43% români”. În acelaşi timp, potrivit surselor din presa maghiară, numărul maghiarilor rămaşi în Ardealul de Sud, în toamna anului 1940, variază aberant între 400 000 şi… 800 000 persoane”,iar raportarea critică la lucrările istoricilor români apărute până în 1989 sunt etichetaţe ca apartinand unor „personalităţi cunoscute pentru politica antimaghiară”.Nu lipsesc insa acuzaţiile de presupusa falsificare a adevărului istoric, din partea istoricilor români. de ex:”Falsificarea istoriei atribuie eliberării Ardealului de Nord din 1940 cincizeci de mii de victime din rândul românilor. Aceasta este pur şi simplu o minciună deoarece confruntări au existat doar în câteva locuri, iar acolo unde acestea au avut loc s-au datorat faptului că… partizanii români au tras în honvezii unguri”.
Se impută istoricilor români faptul că nu recunosc că „cel de-al doilea arbitraj de la Viena” ar fi fost luat la cererea României (?!).Sunt puse apoi în evidenţă…presupuse „consecinţele benefice ale Dictatului de la Viena şi ale Regiunii Autonome Maghiare„, asupra dăinuirii maghiare în mod deosebit pe „Pământul Secuiesc”. „..Acei doar patru ani ai „‘micii lumi maghiare’” au fundamentat dăinuirea maghiarimii de pe Pământul Secuiesc – şi din întreaga Transilvanie de Nord -, deoarece cunoaştem acele idei de nimicire, de asimilare definitivă a maghiarimii”,(!?!) Este prezentată agresiv in perspectiva maghiară, poziţia aberanta a istoricilor maghiari faţă de Dictatul de la Viena. In palatul Belvedere din Viena a avut loc cel mai mare succes diplomatic ungar din secolul al XX-lea...(Sub patronajul lui Hitler si Ribentrop!!)… S-a întâmplat rar în istoria europeană ca un teritoriu atât de mare şi cu o populaţie atât de numeroasă să-şi schimbe stăpânul fără a se recurge la arme.(!?) Perioada celei de-a doua decizii de la Viena, din 1940, de dizolvare în rândul maghiarimii nord-transilvănene a traumei trianoniene, a lăsat urme durabile.(…) avansarea culturii maghiare sunt nişte lucruri evidente, fără de care azi nu am fi aşa cum suntem”. („Haromszek”, Szylveszter Lajos)
Presa de limbă maghiară prezintă frecvent ştiri despre „ridicarea de monumete de for public, sărbătorirea zilei de 30 august 1940 şi intrarea lui Horthy în Transilvania.” „Rememorarea reîntoarcerii Transilvaniei de Nord şi a Pământului Secuiesc. In ziua de 5 septembrie, orele 18:00, Societatea Trianon şi filiala locală din Hodmezovasarhely a Ordinului Istoric al Vitejilor vor rememora la monumentul dedicat celui de-al II-lea rãzboi mondial, din Hodmezovasarhely, reîntoarcerea Transilvaniei de Nord, a Partium şi a Pământului Secuiesc. La Palatul Belvedere din Viena a avut loc, în 30 august 1940, aşa-numita a doua decizie de la Viena, prin care partea de nord a Transilvaniei, dezlipită prin dictatul de la Trianon, a reintrat sub tutela Ungariei. La fel s-a întâmplat şi la Oradea, Carei, Cluj, Satu Mare, Târgu Mureş, întreg teritoriul maramureşean şi Pământul Secuiesc. („Szekely hirmondo” nr. 170 2014) „Comemorarea din Miercurea Ciuc – a celui de-al II-lea Dictat de la Viena , a provocat indignarea multor politicieni, în primul rând a celor români. Spiritele au fost încinse în mod special de faptul că,intre organizatori a fost si Mişcarea de tineret 64 de Comitate (HVIM)” „Au fost apoi depuse coroane în memoria intrării din 12 septembrie 1940 a armatei ungare”.Realipirea Ardealului de Nord a avut menirea de a contribui la reconsolidarea conştiinţei naţionale a maghiarilor care locuiau regiunea respectivă, în vreme ce a celor din partea de sud a Ardealului a fost afectată. („Haromszek” din 03.08.2015, Hecser Laszlo)
Periodic, sunt organizate sfidator dezbateri şi conferinţe pe tema Dictatului de la Viena.În coloanele presei maghiare este prezentat DOAR punctul de vedere (FALSIFICAT!) referitor la politica lui Horthy faţă de evrei.inclusiv la „In momentul prezentării suferinţelor evreilor ungari nu a fost subliniat suficient faptul că deportarea lor a avut loc după data de 19 martie 1944, când Germania nazistă ocupase Ungaria, condusă de un guvern-marionetă dirijat de germani (DAR OFICIALIZAT DE SEFUL STATULUI ,HORTHY!). Incă mai sunt unii care îl învinuiesc pe Horthy pentru soarta evreilor. Trecutul istoric trebuie acceptat aşa cum a fost el, şi trebuie să se ştie că nu există naţiune vinovată, în schimb există politică de stat vinovată şi au fost şi persoane vinovate. Horthy, „deportat”(?!) şi el de germani, le-a asigurat mult timp protecţie evreilor din Ungaria şi de altfel de numele său se leagă(CULMEA!!) salvarea a sute de mii de evrei”. („Haromszek , Kadar Gyula)
Tocmai de aceea prezentam şi cazurile de manipulare a opiniei publice europene, prin mass-media. Astfel, „Canalul economic de televiziune Le Revenu din Franţa a prezentat o hartă în care Transilvania de Nord este anexată Ungariei. Presa din România a primit cu indignare acest fapt. Un canal economic de televiziune din Franţa, foloseşte ca decor o hartă în care o parte din Transilvania aparţine de Ungaria şi nu de România – scrie Kolozsvaros.ro. Interviurile filmate au ca decor o hartă pe care frontiera româno-ungară este cea de după dictatul de la Viena, din 1940, în urma căruia Transilvania de Nord a devenit din nou parte a Ungariei. Mass-media din România este indignată din cauza acestei neatenţii”.(http://erdely.ma din 20.05.2015)O problemă nouă, apărută în urma demersurilor publice întreprinse de Forumul „Transilvania furată”, o reprezintă problema retrocedărilor ilegale: „Senatorul PD-L de Mureş, Marius Paşcan, a declarat într-o conferinţă de presă că: După 1990, România a legitimat furtul, jaful şi hoţia săvârşite de Ungaria prin Dictatul de la Viena, retrocedând imobile din Transilvania de Nord, care au fost intabulate pe numele unor instituţii, persoane fizice şi juridice din Ungaria …România a adoptat legi interpretabile şi iresponsabile, neavând în posesie documente corespunzătoare pentru a-şi apăra imobilele în faţa instanţei.” ( http://erdely.ma din 10.07.2013)
(Vom reveni!)
