Dilema ”globaliști sau suveraniști?” DOGE-UL ROMÂNESC!
„Dilema globaliști sau suveraniști?” ascunde în subsidiar o problemă mult mai acută, care condamnă România la irelevanță, corupție și subdezvoltare: lipsa meritocrației.
Decenii întregi aparatul de stat a fost gonflat cu specialiști în cel mai bun caz mediocri. Clientelismul politic a atins cote de neimaginat și a parazitat un organism care a ajuns acum atât de slăbit, încât are nevoie de multiple operații.
Lipsa evaluării performanței în special în educație, în sănătate și în justiție reprezintă cea mai mare frână în calea progresului.
Într-o țară cu două fețe complet distincte, dansăm un vals ciudat între dezvoltare și stagnare, între ambiție și letargie. Pe de o parte, avem România privată, unde fiecare click, fiecare vânzare, fiecare proiect poate însemna diferența dintre concediere și promovare. Dintre penalizare și recompensă. În mediul privat, dacă nu livrezi, nu exiști – simplu ca adunarea a două numere cu o singură cifră.
Pe de altă parte, în umbra statului trăiește o altă Românie, unde contractele de muncă sunt ”pe viață”, iar performanța doar un zvon îndepărtat. Lipsa evaluării bugetarilor nu e doar o hibă birocratică. A devenit o artă ridicată la rang de tradiție națională.
Ce poate fi mai nociv pentru o societate (dacă îi exceptăm pe politicieni) decât un profesor neimplicat și fără tact pedagogic?
Sau un medic total lipsit de empatie, dar și de cunoștințele necesare pentru a face diferența dintre viață și moarte?
Să ne imaginăm o zi obișnuită în România bugetară. La ghișeu, doamna Maria, cu o cafea aburindă și o poveste despre „cât de greu e la stat”, procesează cereri cu viteza melcului. De ce s-ar grăbi? Nimeni nu-i numără dosarele, nimeni nu-i cronometrează pauzele.
Evaluarea? Un formular anual, completat cu calificativul ”foarte bine” de șeful care vrea să evite orice dramă.
În același timp, peste drum, la o firmă privată, Andrei, un tânăr IT-ist, își verifică al treilea raport al zilei, cu managerul respirându-i în ceafă. Dacă nu livrează codul la timp, bonusul dispare, iar cariera lui face un pas către abis.
Două lumi, două realități despărțite de un râu invizibil numit responsabilitate.
În Singapore, bugetarii sunt evaluați cu precizia unui ceas elvețian: au obiective clare, primesc feedback, iar cei care excelează obțin bonusuri.
Rezultatul? O administrație care merge ca un Ferrari.
În România, evaluarea rămâne un ritual gol, ca un colind cântat în dorul lelii. Criteriile? Prezența la birou și „fără scandal”.
Rezultatul? Cozi infinite, dosare rătăcite și cetățeni care visează la o zi în care „reveniți mâine” nu va mai fi salutul oficial. Sau, și mai grav, elevi demotivați ori pacienți băgați direct în mormânt.
Ironia e că statul român, mare amator de rapoarte și statistici, refuză să măsoare singurul lucru care contează: cât de bine își fac oamenii treaba.
Dacă am evalua funcționarii ca în Finlanda, unde se pune accent pe progresul constatat de la o etapă la alta, poate am descoperi că Maria este genială la organizare, dar are nevoie de un curs de Excel. Sau că Victor, care aprobă autorizații cu viteza unui ghețar aflat în derivă, ar putea fi mutat într-un compartiment unde lenea lui ar fi mai puțin dăunătoare.
Dar asta ar cere curaj, viziune și determinare. Calități greu de găsit în mediul politic actual.
Ironia supremă e că România privată plătește prețul. Taxele noastre, strânse cu sudoare din deadline-uri și target-uri, finanțează o uriașă mașinărie care dă semne evidente că s-a gripat.
Cetățeanul, prins între cele două Românii, aleargă la muncă pentru a supraviețui și la ghișeu pentru a implora.
Fără evaluare, funcționarii nu pierd absolut nimic.
Noi, ceilalți, pierdem imens. Pierdem timp, nervi și încrederea că statul poate fi altceva decât o glumă proastă.
Poate într-o zi vom avea o singură Românie, unde performanța devine regula, nu excepția. Până atunci, să mai punem de-o cafea la fel de lungă ca pauza doamnei Maria – fie că se află în spatele unui ghișeu, la catedră sau în cabinetul de consultații.
Autor: Adrian Onciu
Sursa: facebook.com
