Din Carrefour, domnu’ Dutu a retinut doar „fur”
Marele centru comercial infipt in coasta cartierului Racadau de intreprinzatorul pesedist Constantin Dutu trece printr-o usoara astenie de primavara. Deschis cu taraf de lautari si alte prestatii folclorice spre sfarsitul anului trecut, pretentia de mall de tara botezata Magnolia Center se cam goleste de clienti. N-au fost ei prea multi nici macar la inaugurare. Dupa ce musteriii au inghetat toata iarna in dreptul rafturilor cu produse perisabile din supermarketul Artima, tinute la temperaturi nemiloase, incalzirea vremii aduce cu sine relaxarea. Cele cateva preparate culinare calde, expuse de obicei intr-un colt de galantar, au disparut de la prezentare. Ori a dezertat bucatarul, ori a trecut pe-acolo vreun control discret de la OJPC. Ori, pur si simplu, patronul a hotarat sa le dezvete pe gospodinele lenese sa mai ia totul de-a gata, fara sa se mai oboseasca sa gateasca acasa.
Fara singura atractie mai acatarii, macar la capitolul olfactiv, nenea Dutu nu prea mai are nimic prin rafturi din ce n-ai putea sa gasesti la bacaniile de la parterul blocurilor din imprejurimi. Asa ca au disparut si nenorocitele de pungi de plastic pe care le primeai pana acum gratis la casa, care erau oricum cele mai mici din oras. Oricat te straduiai, nu le puteai nicicum refolosi pe post de sac in galeata de gunoi.
Nenea Dutu, mai da domne’ o raita pe la Carrefour si mai inspira-te inainte sa fuga si vanzatoarele.
Vifor Rotar