Din luna mai, analizele medicale devin obligatorii

Din luna mai, analizele medicale devin obligatorii

0 300


Din luna mai a acestui an, incepe programul national de evaluare a starii de sanatate a populatiei. Astfel, fiecare roman va fi obligat sa isi faca analizele medicale. Cu o luna inainte de cea in care este programat, cetateanul va primi prin posta un talon in care vor fi specificate investigatiile pe care trebui sa le faca.


Specialistii de laborator se asteapta sa fie aglomeratie, asa ca au inceput deja sa se gandeasca la cum isi vor reorganiza spatiile si turele de lucru. In functie de anul nasterii, fiecare roman, asigurat sau nu, va trebui sa se prezinte la analize.


„Noi vom trimite acasa pentru luna mai, cu o luna inainte, scrisorile si taloanele pentru ca oamenii sa se prezinte la laboratoare”, a declarat Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii.


Laboratoarele din spitale sunt si acum aglomerate, iar medicii spun ca, in aceste conditii, vor fi nevoiti sa suplimenteze turele sau sa angajeze colaboratori.


Programul de preventie a fost initiat pentru ca datele care vor fi colectate sa arate care sunt bolile de care sufera romanii, iar in functie de acestea se vor stabili programe de prevenire a imbolnavirilor la nivel national.


Analizele vor fi recomandate de medicul de familie, dar cele la cele recomandate sunt – glicemie, examen de urina sau colesterol. Pacientul va face maxim 10 analize si pretul nu poate depasi 50 de ron.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.