Dincolo de discuția Trump-Putin

Dincolo de discuția Trump-Putin

2 68

Și a fost discuția telefonică Trump-Putin. Care discuție s-a întins mai mult de-o oră, fapt care era de așteptat să se întâmple. Iar în discuție s-a convenit asupra unei întâlniri față în față, în … Arabia Saudită. Chiar dacă nu avem foarte multe detalii despre ceea ce s-a discutat, cred că sunt suficiente semnale pentru a intui ceea ce urmează să se petreacă în următoarea perioadă. 
Trump a admis că Ucraina nu are de ce să ajungă membru NATO. De altfel, înainte de declarația categorică legată de NATO, a spus că treaba lui în Ucraina este aceea de a se asigura că statul american își recuperează banii de-acolo. Așadar, atenție mare: SUA, la momentul acesta, urmărește strict să-și recupereze investiția.
Cum se va face?
Cel mai probabil prin preluarea resurselor minerale situate dincoace de Nipru, adică ceva zăcăminte de litiu, pământuri rare și, cu siguranță, ceva teren agricol. Că altceva nu mai are ce să ia de acolo.
Rusia? Cu siguranță că va rămâne cu ceea ce a cucerit, dar și mai sigur este că, după ce se va parafa tratatul, vor exista și alte regiuni care vor vrea să se alăture Rusiei. Motiv pentru care, este foarte probabil ca viitorul tratat să prevadă metode prin care zonele care doresc să poată obține autonomia.
Personal, cred că va fi șocantă soluția la care se va ajunge. Și, în același timp, dureroasă.
Zelenskyi nu va căuta decât o soluție în care să pară că totul s-a negociat și că Ucraina nu a capitulat, dar în esență va fi vorba de o capitulare.
Mă gândesc acum la perioada de început a războiului. Rușii ajunseseră până pe centura Kievului. Zelenskyi a început negocierile și se ajunsese la o formulă avantajoasă, care presupunea cumva revenirea la tratatele anterior negociate(Minsk). Practic totul era parafat, iar rușii, ca să-și arate buna credință, s-au retras din Kiev.
Ce-a urmat? Deviantul de Boris Johnson a venit în trombă la Kiev și l-a asigurat pe Zelenskyi că dacă va continua războiul va avea mai mult de câștigat. Și așa s-a făcut înscenarea de la Bucea. 
Să privim retrospectiv: atunci Ucraina avea totul intact. Rușii nu se atinseseră de nimic, doar intraseră cu trupele. Dacă s-ar fi pus atunci capăt conflictului, sigurul „neajuns” al Ucrainei era că trebuia să-și ia angajamentul că nu va adera la NATO. 
Să ne uităm la cum arată lucrurile acum: Ucraina e o ruină, nu mai are sistem energetic, orașe întregi sunt distruse și o bună parte a teritoriului său e pierdut pentru totdeauna. Întâmplător, acea parte care ținea economic Ucraina. S-a ales praful!
Ucraina este acum o țară eminamente agrară, iar fondurile reale necesare reconstrucției sale sunt de câteva trilioane. Cine va da banii ăștia?
Uniunea Europeană? Fals! E o construcție atât de impotentă încât riscă să se prăvălească sub propria greutate. Uniunea Europeană a reușit performanța de a distruge economiile tuturor membrilor săi.
Franța și Germania, altă dată farurile călăuzitoare ale Europei și forțe economice de temut pe plan mondial, sunt acum niște bieți epigoni sărăciți la extrem și mâncați din toate părțile.
Să ai un politician care să spună că „esența Franței este creolă” nu e altceva decât semnalul clar al unei disoluții care a început să accelereze acolo.
Și în Germania e similar. 

Mă întreb acum sincer, cine va plăti pentru toate nebuniile războiului?
Oamenii simpli, ucrainenii de rând, oare conștientizează negura istorica în care i-a condus un președinte deviant?
La ce altceva te poți aștepta atunci când pui un comediant de doi bani la butoane?
Îmi veți spune că nu e treaba omului de rând, că acesta e doar o victimă. Ei bine, nu-i chiar așa, iar în cazul de față mă uit cu îngrijorare către noi deoarece avem aceleași metehne. Și la ei, ca și la noi, oamenii cred în existența „scurtăturii”.
Așa cum bunicii noștri așteptau obsesiv „să vină anglo-americanii”, la fel și acum așteptăm să vină națiunea providențială cu care, dacă ne aliem, vom ajunge să vedem numai lapte și miere.
Asta e ceea ce au crezut ucrainenii și asta e ceea ce am crezut și noi atunci când am aderat isteric la UE și NATO. 
În cazul nostru, e timpul să ne întrebăm sincer și apăsat: cu ce ne-am ales?
Industrie nu mai avem.
Economia e una eminamente de consum, care face ca datoria externă a țării să crească accelerat.
Agricultura e la pământ.
Armata e o glumă sinistră care costă mult prea mult și nu e capabilă să reziste nici măcar unei invazii tătare din trecut. 
Educația nu mai există, fiind transformată criminal într-un teritoriu unde devianții organizează, fără nicio piedică, implozii controlate. Totul e în disoluție!
Dacă însă ne uităm la Ucraina ne apucă frica deoarece înțelegem că ne-a trecut glonțul pe la ureche. Așadar, se putea și mai rău. Asta însă nu trebuie să fie un titlu de glorie, ci un punct obsesiv de la care să ne analizăm pe noi ca nație. Niciodată nu sunt scurtături în dezvoltare și niciodată nu va veni un bun samaritean peste tine(ca țară) ca să-ți facă bine. Nu s-a întâmplat așa ceva în toată istoria și nu se va întâmpla acum deoarece nu e logic. 
Avem însă o istorie întreagă în care am văzut că marile națiuni s-au ridicat prin exploatarea coloniilor. Știind toate acestea, e o prostie de neiertat să mai crezi că există povești cu zâne sau zâni care vin să-ți transforme ție țara. Aiurea: înainte te jefuiau cu forța, acum te jefuiesc cu sloganuri și vorbe frumoase. Înainte te îngenuncheau dacă erai slab, acum te termină dacă ești prost. Ideea  e simplă, trebuie doar să o înțelegi.

Revenind la povestea noastră, urmează să vedem eșecul întregii agende ucrainene. Deja unii au început să se trezească din sevraj. Președintele Poloniei, Andrzej Duda, vorbește despre pericolul care va urma încheierii războiului din Ucraina. Numărul mare de arme și frustrarea unor veterani vor conduce la crearea unui adevărat front infracțional în Europa. Scăpați cu arme și tăbăciți de război, veteranii agresivi precum cei din Azov, vor găsi o oportunitate excelentă în zona crimei organizate.
Și cine va reuși să-i contracareze? Jandarmii inepți ai Franței sau polițiștii „inclusivi” ai Germaniei? Duda propune suspendarea vizelor de liberă trecere pentru ucraineni. 
La final, vă voi ruga să priviți cu atenție asupra locului propus pentru întâlnirea dintre Putin și Trump: Arabia Saudită. Până acum ne obișnuiserăm cu Europa. În cel mai rău caz ne imaginam că o astfel de întâlnire s-ar putea organiza la Istanbul. Ei bine, nu! S-a ales Arabia Saudită.
De ce?
Pentru că Europa e irelevantă și, în scurt timp, nu va mai interesa pe nimeni.
Ca să înțelegeți situația, o să vă întreb abrupt: de câte ori v-a interesat Tunisia?
Probabil unii v-ați uitat într-acolo doar interesați de oferta lor de turism, dar niciodată nu v-ați aplecat asupra situației țării și, cu atât mai puțin asupra idealurilor omului de rând din Tunisia.
Dacă v-aș spune că s-a reinstaurat dictatura, că opoziția practic nu există și că țara e într-un picaj extrem, probabil v-ați uita cruciș la mine și mi-ați propune să schimbăm subiectul.
Cam la fel va fi și Europa: lumea se va interesa de ea așa, ca de un eventual obiectiv turistic, din ce în ce mai dificil de accesat din cauza problemelor infracționale interne.
Lumea se schimbă, oameni buni. Nu trebuie să ieșim noi din Europa pentru că Europa va pica. Nu trebuie să ieșim noi din NATO pentru că NATO e deja o alianță fără justificare care se va auto-dizolva.
Întrebarea este „CE VOM FACE NOI?”.
Vom crede în continuare că va veni bunul samaritean să ne salveze sau ne vom pune creierul să gândească și osul la muncă?
Asta e întrebarea care face diferența între un stat eșuat, gata oricând să iasă din istorie și o națiune măreață care stă pe propriile picioare.
Gândiți-vă temeinic la ceea ce v-am spus azi!

Autor: Dan Diaconu
Sursa: t

COMENTARII

  1. Aveți dreptate, numai ca mulți romani sunt lași, nehotărâți sau nu cred ca se v-a întâmplă asta.O alta parte dintre romanii care au beneficiat de bani prin programul USAID ,sau încolonați în spatele lui Soros și opun rezistenta cu riscul ca da foc la tara.Nu ii interesează și nu le pasa, asa de bine au fost îndoctrinați.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.