DirecÅ£iile de sănătate publică desfiintate …printr-o noua formula!!!

DirecÅ£iile de sănătate publică desfiintate …printr-o noua formula!!!

0 208
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunÅ£at vineri, într-o conferinţă de presă susÅ£inută la Târgu MureÅŸ, că săptămâna aceasta ar putea fi prezentată noua structură organizatorică a direcÅ£iilor de sănătate publică de la nivelul judeÅ£elor, care să intre în vigoare după 1 noiembrie, potrivit căreia o parte dintre atribuÅ£ii să rămână la minister, iar alta la nivelul autorităţilor publice judeÅ£ene.
"Săptămâna viitoare (aceasta n.r.), probabil, dacă vom avea timp, cu toate deplasările pe care le avem în Å£ară, vom pune în lumina reflectoarelor o nouă structură organizatorică a unei direcÅ£ii de sănătate publică judeÅ£ene, care va cuprinde două componente: una care va rămâne la Ministerul Sănătăţii, iar o alta care va fi transferată consiliilor judeÅ£ene. Componentă înseamnă atribuÅ£ii, compartimente, funcÅ£ionalităţi, tot, urmând ca între timp să schimbăm legea prin care să putem să facem transfer de autorităţi descentralizate către autorităţile publice locale, pentru că legea astăzi nu ne permite. Nici nu putem face o astfel de modificare legislativă prin ordonanţă de urgenţă pentru că ne interzice ConstituÅ£ia, ÅŸi atunci trebuie să facem proiect de lege", a afirmat Eugen Nicolăescu.
 
Ministrul Sănătăţii a spus că adoptarea acestor modificări legislative nu va fi o problemă dat fiind faptul că USL are 70% în Parlament ÅŸi crede că un astfel de proiect de lege ar putea trece prin forul legislativ în trei săptămâni sau o lună. "Sper ca undeva la sfârÅŸitul lunii octombrie să avem totul terminat ÅŸi după 1 noiembrie să facem această reorganizare. O componentă va rămâne la noi, un va fi pregătită pentru transfer. Åži vrem de acum să pregătim sistemul, să se ÅŸtie exact ce rămâne la noi ÅŸi ce va pleca ÅŸi să aÅŸezăm toate aceste lucruri în normalitate", a spus Eugen Nicolăescu. El a subliniat că se impune să fie transferate mai multe activităţi de la Ministerul Sănătăţii pentru că sunt specifice autorităţilor locale, urmărindu-se o descentralizare reală. "Este un sistem comunist, de 70 de ani. Cred că totuÅŸi ne-am cam săturat să rămânem cu structurile comuniste. HaideÅ£i totuÅŸi să ne ducem către structuri mai moderne, mai flexibile, mai normale, mai apropiate de comunitate. De unde să ÅŸtiu eu, de la BucureÅŸti, cum se face autorizarea unui restaurant? De ce să o fac eu? Să o facă CJ pentru că ÅŸtie ce se întâmplă în judeÅ£. Poate că ÅŸtie mult mai mult decât mine foarte multe elemente, pe care eu trebuie să le cer. De ce să fac lucrul acesta? Poate să facă foarte bine comunitatea locală ÅŸi multe altele", a precizat Eugen Nicolăescu. AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.