Director de scoala, calcat de tren
Directorul Grupului Scolar Agricol Dr. Ioan Senchea din Fagaras a murit intr-un accident de tren. Masina lui Traian Duta a fost lovita la iesirea din Fagaras spre Beclean de un tren personal la trecerea la nivel cu calea ferata. Directorul fagarasean trecea de 30 de ani peste sine in acel loc, dar vineri dimineata nu a respectat semnalele luminoase si sonore.
Traian Duta, directorul Grupului Scolar „Doctor Ioan Senchea“ si-a gasit sfarsitul vineri dimineata, in timp ce se indrepta spre scoala, la volanul autovehiculului personal. La trecerea de cale ferata inspre Beclean, pe care o trece de 30 de ani in drumul spre serviciu, a ignorat semnalele luminoase si acustice.
Automobilul a fost izbit in plin si tarat 250 de metri pe linia ferata. Echipajele medicale sosite la fata locului nu au mai putut decat sa constate decesul profesorului. Tragica veste s-a raspandit cu repeziciune in Fagaras si i-a adus la locul tragediei pe colegii lui din Consiliul Local Fagaras, care s-au declarat consternati de vestea ca Duta si-a pierdut viata in acest fel.
Traian Duta avea 54 de ani si era profesor de matematica la Grupul Scolar „Dr. Ioan Senchea“ de mai bine de 30 de ani. Din 1990, era directorul acestei institutii de invatamant. Duta a fost ales de trei ori consilier local din partea PNL. Era casatorit si avea doi copii.
Vifor Rotar