Directorii vor intra din nou la ore

Directorii vor intra din nou la ore

0 144

Examenul de titularizare a fost un adevarat esec anul acesta, dupa cum era de asteptat, de-altfel. Absolventii bine pregatiti, care ies de pe bancile facultatilor cu o diploma luata muncind serios, nu se mai gandesc de multa vreme la un loc la catedra.
Acestia au renuntat de mult la acest gand, aceasta pasiune, devenita un hobby pentru cei care microbul “invatamantului” nu-i paraseste, ce poate fi “practicat” doar daca au venituri serioase din alte parti.
A fi cadru didactic in ziua de azi este un adevarat sacrificiu.
In consecinta, cei care inca se mai prezinta la examenul de titularizare sunt, fie naivii, fie cei care nu au alternativa si nu si-au gasit un loc de munca in alta parte.
Asadar, ca o oglinda vie care arata gradul de pregatire a viitorilor profesori care ne vor forma educa si invata copiii, titularizarea din acest an a aratat inca o data adevarata fata a sistemului educational romanesc care continua pe aceeasi panta descendenta dezastruoasa: nu exista cadre didactice in adevaratul sens al cuvantului.
Ministerul Educatiei este in criza de personal didactic. S-a luat decizia ca sefii din invatamant sa vina la clasa si sa predea, pentru a acoperi lipsa profesorilor calificati.
Ministerul Educatiei nu vrea sa aduca la catedra suplinitori care au luat note foarte mici la examenul de titularizare.
Pentru a evita aceasta situatie, sefii de scoli vor veni sa predea la unitatea de invatamant cateva ore pe saptamana.
Astfel, inspectorii generali scolari vor fi la scoala intre 2 si 4 ore pe saptamana, iar directorii de la gimnaziu si liceu vor preda un numar de ore dublu fata de anul trecut. O directoare de gradinita va preda 40 de ore pe saptamana, cat norma unei educatoare.
Persoanele in functiile din conducere care vor veni sa predea la clasa nu vor primi niciun ban in plus, vor avea acelasi salariu de dinaintea deciziei Ministerului Educatiei.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.