Discursul lui Ilie Bolojan ar fi făcut Plenarele CC al PCR să fiarbă de invidie proletcultistă
Venirea interimarului Bolojan la Cotroceni a dat speranțe unora, anume că prin plecarea lui Iohannis s- ar fi putut schimba ceva în bine în leadershipul românesc, că aducerea „unui om de acțiune” în prim planul politicii românești ar însemna vreo rafinare a latrinei care a devenit conglomeratul statal totalitarist al României.
Nu mi-am făcut nicio clipă asemenea iluzii, pentru că asupra lui Bolojan planează păcatul originar al provenienței din PNL, un partid care a devenit dintr-unul oarecum libertin și rafinat în anii 90, unul osificat în cele mai aspre tipare totalitare, o clică de oameni ahtiați după putere, bani și opulență, degrabă frângători din mijloc în fața oricui le-ar asigura persistența la troaca guvernării în propriul folos, unicul care contează pentru aceste spirite mărunte regurgitate de liberalismul românesc actual.
Mai noul lider funcțional și interimar al PNL, acu și al țării, a tras-o cu „clarificarea” lucrurilor despre anularea alegerilor precum comuniștii în anii 50, când au adoptat doctrina de clarificare a partidului față de lupta de clasă și au expulzat din partid oportuniștii care se aciuiseră după preluarea puterii în 45, în urma Marii Epurări. Întîlnirea cu ambasadorii ne-a clarificat însă și nouă linia dogmatică pe care va merge Bolojan, cea existentă care menține România în subteranele politicii europene.
Un asemenea discurs lemnos, citit ritos de un bihorean insipid și inodor care se dezvăluie plenar de la distanță ca un incult sfertodoct, n-am mai văzut de la Ana Pauker încoace.
Stilistica discursului lui Bolojan îl face prin comparație pe Emil Bobu un exemplu strălucit de elocință în cuvântările sale de la plenarele PCR.
Un discurs mincinos și lemnos, o rușine retorică pentru posteritate.
Prin dogmatica asurzitoare a formulărilor puține, dar simple, Bolojan marchează o nouă bornă kilometrică în drumul liberalilor spre primitivismul politic manifest, o prezență în politica românească ce este diametral opusă elitismului și domniei intelectualității.
Și un președinte de asociație de locatari găsește o stilistică intelectual superioară discursului care a surpat retorica, anume ca formă de manifestare a artei de a convinge auditoriul.
Și-apoi, în centrul acestei cuvântări comsomoliste interimarul cotrocenist a situat minciuna ca o coordonată axială a credinței sale în „instrumentele democratice”, precum CSAT și CCR, care au terfelit democrația românească, coborând-o la nivelul uruielii deșertate în troacele suinprodurilor.
Prin această dezvăluire fără echivoc a poziționării sale de partea făptuitorilor loviturii de stat neconstituționale a Curții Constituționale, Ilie Bolojan își demască apartenența la Sistem, la conglomeratul puterii totalitare de extracție sorosistă care a acaparat România, demn urmaș al foștilor președinți, Valeriu Stoica, Crin Antonescu, Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă, la cârma execrabilului partid liberal.
Ba, chiar a încercat să justifice nejustificabilul, ingerințele externe, însă fără a le denumi, cum remarcă și Cornel Nistorescu în editorialul său. Iar bomboana pe coliva mortuară a credibilității sale și a PNL a fost ignorarea autistă a imputărilor americane, ale Comisiei de al Veneția, ale presei internaționale, ale românilor, la adresa zdrobirii voinței electorale a poporului român.
Nistorescu constată în editorialul său conservarea inconștienței de sine la Bolojan
„(…)La sfârșitul anului trecut, pe fondul ingerințelor externe, Curtea Constituțională a luat o decizie legată de procesul electoral. Este evident că această situație a generat provocări, iar unii au perceput-o ca pe o criză. A fost o situație excepțională, gestionată cu instrumente democratice.
Cu toate acestea, vreau să afirm, cu toată responsabilitatea, că ne aflăm în cadrul constituțional, al legii și al democrației”.
În discursul său, Ilie Bolojan nu a mai lăsat loc de nici o îndoială. A spus clar că au fost „ingerințe externe” (doar că n-a zis „rușii”), iar implicarea „actorului statal extern” a fost „gestionată cu instrumente democratice”.
Clar ca bună ziua! Președintele interimar al României merge pe aceeași linie veche de tramvai folosită de Klaus Iohannis și în acord (oprind la toate stațiile deja cunoscute) cu pozițiile repetate ale leadership-ului de la București.
Europa fierbe, raporturile de putere se schimbă, perspectiva asupra „situației excepționale”, la fel.
Doar Ilie Bolojan și Predoiu o țin pe aceeași linie. Ceea ce înseamnă pentru toată lumea un fel de „Doamnelor și domnilor ambasadori, cum am fost așa rămînem!”.
Cu „interferențe externe” (rusești), cu decizia CCR ca „instrument democratic” asumat de CCR și coordonat de demisionatul Klaus Iohannis.
Și cu acordul sau dezacordul celor care au vorbit în ședința CSAT. Ilie Bolojan a formulat de parcă n-ar fi auzit de ce zic și ce cred milioane de compatrioți, de Recomandarea Comisiei de la Veneția, de poziția noii administrații americane, de articolele din presa română și străină și de reacțiile unor juriști de prestigiu.
El a rămas devotat la ce-a găsit în „aparat”, la afirmațiile lui Cătălin Predoiu, Valeriu Stoica sau Remus Pricopie.(…)” remarcă în obișnuitul său stil caustic jurnalistul Cornel Nistorescu în editorialul său din Cotidianul.
Dan Libiu Mateescu
