Dispută colosală despre trasgenderi între europarlamentarii CristianTerheș și Karen Melchior în PE!
Incoerența și inconsistența doctrinei non-binare și a celei a transgenderilor
Iluzia progresismului neomarxist a condus în ziua de astăzi la conceptualizări ambigue sau la non-conceptualizări în raport cu fundamente naturale, nu numai adânc înrădăcinate în zestrea genetică și antropologică a umanității, dar și ferm ancorate în viața social-psihologică a umanității în genere. Este cazul disputei conjuncturale pe chestiunea genurilor, descrisă astfel pentru a ilustra bipolaritatea naturală a speciei umane.
Recent, europarlamentarul român, Cristian Terheș, a fost chemat să apere în plenul Parlamentului European identitatea tradițională de gen împotriva neoconcepției neomarxist-progresiste a ambiguității de gen și a irelevanței genurilor naturale, susținută de europarlamentarul Karen Melchior. Iar confruntarea în planul ideilor, chiar și așa frugală pe parcursul a treizeci de secunde disponibile pentru fiecare combatant ideologic, aduce în stare de neascundere heideggeriană magnitudinea controversei filosofice și psihanalitice pe tema identității sau non-identității genurilor naturale, ce marchează spațiul public international în acest început de mileniu.
Culmea! Disputa a început de la o necesitate evidentă, ce se anunța facil de adoptat, aceea a adoptării măsurilor de combatere a violenței împotriva femeilor. Numai că, așa cum a argumentat Terheș dintr-un început, era necesară definirea exacta a semnificației termenului ce desemnează genul-femeie, în concordanță cu rigorile proto-pozitivismului logic al lui Wittgenstein. Iar acest lucru nu se poate înfăptui decât ori din perspectivă istoric-antroplogic-genetic-biologică, ori din perspectiva negaționismului deviaționist al globalismului progresist. Iată conținutul disputei europarlamentare, care conține în sine disimulată o importanță covârșitoare pentru configurarea societății umane de astăzi, importanță ce nu transpare din comprimarea temporală excesivă a intervențiilor celor doi challengeri:
Cristian Terheș: Dragi colegi, combaterea violenței împotriva femeilor este o chestiune extrem de serioasă iar pentru că implică aspecte care țin de aplicarea legii, e imperativ ca termenele să fie expres definite
Combaterea violenței împotriva femeilor. Am ascultat cu foarte mare atenție ceea ce s-a spus în acest plen despre femei. Din păcate această realitate clară, obiectivă, ontologică, diferită de un bărbat, a ajuns astăzi să fie considerată o chestiune elastică, o chestiune subiectivă. Orice bărbat astăzi care se pretinde a fi femeie, în accepțiunea acestei legi, se dorește a fi femeie. Zilele trecute s-a votat la Bruxelles o rezoluție care privește introducerea așa-zisului “drept la avort” în Carta Fundamentală a drepturilor Uniunii Europene. În respectiva rezoluție se precizează că femeile și alte persoane care rămân însărcinate trebuie să aibă drept la avort. Eu vă întreb, ce altă persoană în afară de o femeie poate rămâne însărcinată? Pentru că dacă se vorbește despre violență împotriva femeilor trebuie spus clar că un bărbat care se pretinde femeie, nu poate fi femeie.
Mulțumesc!
Președintele de ședință: Domnule Terheș, aveți un cartonaș albastru din partea doamnei Melchior. Îl acceptați? Terheș acceptă.
Karen Melchior: Dragă coleg, ai menționat că există flexibilitate între definiția bărbaților și femeilor. Acesta este un fapt științific: biologia nu este bipolară. Nu există doar femei și doar bărbați. Toți avem cromozomi. Toți avem hormoni. Și aceștia ne definesc cum arătăm, cum apărem și dacă suntem capabili să fim bărbați și femei și, prin urmare, bărbații pot fi însărcinați și femeile sunt femei, chiar dacă au fost desemnate ca băieți și bărbați la naștere, pentru că femeile trans sunt femei.
Dreptul la replică pentru Terheș:
Cristian Terheș: Nu sunt eu cel care spune că, atunci când vorbim despre umanitate, vorbim despre bărbați și femei. Există Declarația Universală a Drepturilor Omului ce statuează acest lucru. Așadar, apucă-te și schimbă asta. În plus, dacă susții că un bărbat care pretinde că este o femeie este o femeie și că un bărbat poate rămâne însărcinat, te rog explică întregii lumi cum biologic acest lucru este posibil.
Mai mult, acum câteva luni, am discutat despre Convenția de la Istanbul, care incriminează mutilarea genitală.
Deci, cum aplici această lege unui bărbat care nu are un clitoris, sau labii mari ori mici?
Explică asta pentru că ceea ce spui tu nu are niciun sens din punct de vedere biologic, rațional și practic.” a încheiat glorios parlamentarul român, potrivit Știri pe Surse.
Progresismul transgender confundă imaginea cu esența,
fabricația cu natura și dorința cu realitatea
Logica aristotelică consemnată în Organon, denumită și logica clasică, se întemeiază pe patru mari principii: al identității, al noncontradicției, al terțului exclus și al rațiunii suficiente.
Cel dintâi și cel mai important este cel al identității, unul pe care exact doctrina transgender îl eludează. Esse est percipi este un coagulant stilistic roman al conceptului percepției subiective care statuează că – A fi înseamnă a fi perceput. Acest construct logico-ontologic nu este echivalent cu – Voința de a fi ceva înseamnă a fi perceput ca acel ceva. Abordarea din perspectiva contingentului social a transgender-ului este imaginea proiectată în reflecția socială despre acesta, adică o transgresiune, o anomalie.
În filosofia critică a lui Kant imaginea a ceva nu poate fi separată de esența acelui ceva, este în strânsă legătură cu aceasta. Dacă respectivul trans se percepe pe sine ca originar, femeie sau bărbat, deși la naștere a fost generat ca gen opus, asta înseamnă evident că-și dorește acest lucru. Asta nu înseamnă că percipi din conceptul precedent este univoc determinat de voința subiectivă a lui esse. Ci, este determinat de voința colectivă a exteriorului, acela care percepe, adică de societate. Intervenția fabricației chirurgical-hormonală pe parcursul dezvoltării genului ca fapt natural în sine neagă prin anihilare actul naturii.
Devine deviaționism nenatural, generat de voința negativă a transgenderului. Asta nu alterează conceptul natural de gen în sine, nici percepția societății umane asupra acestuia. Voința subiectivă nu poate transcende percepției subiective generale, generată prin cunoaștere obiectivă.
Adevărul ca unitate axiologică dintre imagine și obiect, dintre fenomen și esență, dintre om și sinele său natural esențial, este identic cu sine ca un concept prevalent apodictic și nu poate fi alterat printr-o fabricație de alcov.
Nu putem eluda ceea ce am devenit la naștere, iar omul nu se schimbă!
Tot ceea ce suntem, suntem din perspectivă istorică, inclusiv din cea a nașterii, a teoretizat Hegel. Dezvoltarea conștiinței de sine nu se poate realiza decât prin ființa pentru celălalt. Generalizând, celălalt fiind exteriorul, adică societatea, conștiința de sine este reală doar în situația în care este reflectată într-un altul, singular sau general. Ori, transgenderul desprins de conștiința colectivă a genului primordial și a asimilării sale ca atare, devine nereflectat în ceilalți, prin urmare își alterează conștiința de sine. Nici el nu mai știe exact ce este, nemaifiind identic cu sine, nici exact ce-a devenit. Asta și pentru că nucleul amigdalian al oricărei ființe omenești este depozitarul emoțiilor și instinctelor primordiale, nefiind controlat de conștiința rațională. Este un fel de redundanță critică a protoconștiinței noastre depozitată adânc în interiorul lobilor temporali ai creierului și este responsabilă de reamintirea instinctivă sau subconștientă a devenirii noastre biologice. Prin urmare, doar prin voința manifestă de negare a genului său natural nu se constituie masa critică a coagulării conștientului pentru autonegarea conștiinței de sine în totalitatea ei, instinctuală și rațională. Prin reducție stilistică, voința nu ține loc de putință, poate doar s-o preceadă. Ființarea umană(Dasein), înseamnă și înțelegerea ontologică ființei umane ca drum dialectic al biologiei și a rațiunii sale și include înțelegerea începutului ființei umane, început obligatoriu de asumat. Ori, identitatea de gen până la disoluția de gen nu este ancorată în devenirea hegeliană a ființei în și pentru sine, deci nu cuprinde și drumul ființei până la actul de negare contingent. Prin urmare, noul non-gen este incomplet din perspectiva rațiunii dialectice, deci nu poate fi validat ca adevăr antropologic obiectiv. Doar îngerii nu posedau un gen anume, erau androgini, deci asexuați, dar nu pot fi invocați în mod rațional de transgenderi, de non-binari, nu fără a derapa în ridicol. Desigur, survine acum cu celeritate și problema copiilor aflați în malaxorul conceptului de identitate de gen, adică transgender, sau non-binar. Ca ființe generate prin interacțiunea genurilor opuse natural, concret determinate, se impune o analiză profundă a modului în care interacționează doctrinele deviaționiste despre gen cu intelectul lor neconstituit încă și cu rațiunea lor incipientă.
Copiii, călcâiul lui Ahile al ideologiei transgender
Familia se desăvârșește, din perspectivă hegeliană, prin copii, familie care, din intimitate sufletească și simțământ împărtășit, devine „unitatea însăși, o existență ființând pentru sine și un obiect(familia n.n.) pe care aceștia (părinții n.n.) îl iubesc ca fiind însăși iubirea lor, existența ei substanțială. Copiii sunt „rezultat, o succesiune ce se desfășoară în progresul infinit al generațiilor care se nasc și se presupun, modul în care spiritual unic, simplu al penaților(zeii antici ocrotitor ai familiei n.n.) își înfățișează în naturalitatea finită existența ca gen.”
Este cel puțin straniu cum progresismul LGBTQ+-ist se opune progresului hegelian infinit al generațiilor, din moment ce adepții săi, prin autoanihilarea de gen, sau prin însoțirea gay, nu contribuie la procreație, deci la prezervarea speciei umane.
Dacă luăm în considerare imperativul moral kantian, conform căruia toate intențiile și acțiunile noastre trebuie să fie astfel încât să poată fi considerate maxime pentru întregul comportament al umanității, păi atunci, prin Reductio ad Absurdum, dacă acțiunile umanității trebuie să fie conforme, de exemplu, cu maximul acțiunii grupului deviant LGBTQ+, atunci extincția umanității este aproape. Un copil încastrat într-o uniune transgender, sau gay, nu are voința proprie constituită de a se opune destinului său, neavând intelectul definitivat și nici rațiunea desăvârșită, de la maturitate. El absoarbe necritic stimulii emoționali și dogmele unilaterale ale părinților devianți, considerându-le singurele preferabil de urmat. Prin urmare, la maturitate este încărcat definitiv cu preconcepțiile nenaturale și deviante ale cuplului ce-l tutelează. Este lesne de închipuit care va fi opțiunea sa în viață încă din fragedă tinerețe.
Desigur acest deznodământ cauzal pentru copil nu este ineluctabil, pentru că intervin și instinctele naturale situate în amigdalian, după cum am amintit, dar și experiențele sociale de mai târziu. Însă niciun cuplu deviant, cum niciun grup, sau în extensie- minoritate deviaționistă sexual, nu va pregeta să-și conserve și să-și propage persistența socială prin asigurarea deviaționismului generației viitoare, în primul rând prin adopție, apoi prin îndoctrinare ideologică, sau în extrem, prin modificarea chirurgicală transsexuală sau non-binară a copiilor.
Dacă prin urmare, grupul sexual deviant, gay ori transgender, respectiv non-binar, văzând că nu poate reține în interiorul său tinerii adoptați de familiile deviante sexual, deci sterile, decide să intervină în destinul copiilor încă din fragedă pruncie sau din timpul copilăriei, modificându-le chirurgical sexul acestora în virtutea autorității parentale a cuplului deviant? Asta, în cazul în care legislația de protecție a copilului va permite o asemenea monstruozitate, legislația deviaționistă recurgând probabil în viitor la normalitatea și firescul nenatural al cuplului deviant, definită astfel prin legile identității de gen. Mai are atunci copilul opțiunea de a-și alege menținerea genului său natural desemnat la naștere? Evident că nu.
Ideologia transgender, ca și cea gay, năpădite de contradicții
Desigur, ceea ce am ilustrat mai sus este un raționament inductiv, dar care este perfect posibil să fie încununat de finalitate în deceniile următoare, având în vedere ofensiva propagandistică neargumentativă a excepțiilor de gen(sau a celor care doar î-și închipuie că-s excepții de la genurile naturale) în viața publică, politică și juridică, națională și internațională. Despre cum ar trebui să reacționeze statele, sau uniunile de state la un asemenea clivaj social și anthropologic, Hegel a structurat argumentația sa conceptuală în Principiile Filosofiei Dreptului, dar nu face obiectul discuției din acest material. Trebuie să sondăm analitic la sfârșit și pe scurt și principiul logic al noncontradicției, principiu pe care progresiștii transgenderi îl eludează cu voluptate. Îi veți vedea îndeosebi pe aceștia susținând și doctrinele ecologiste, ong-urile lor interferând deseori cu cele ale ecologiștilor cu orice preț.
Ori, cum poate un individ uman non-binar, sau transgender, care-și neagă genul său natural, iar prin aceasta actul Naturii ieșit în stare de neascundere heideggeriană și dăruit acestuia la propria sa naștere, prin viață și printr-un gen anume, să susțină, pe de altă parte, fervent conservarea Naturii în originalitatea sa?
Adică plantele și animalele trebuie conservate și protejate așa cum le-a generat Natura, mai puțin oamenii!! Iată aspectul contradictoriu în sine al gândirii transgender! Ceea ce rezultă cu certitudine apodictică din cele de mai sus este că toată ideologia aceasta a transgenderilor și a ambiguității de gen, chiar dogma inexistenței vreunui gen natural anume în cazul zeloților trans și non ai progresismului mondial, expandată ca o plagă biblică egipteană peste spațiul public internațional, este doar o fabricație propagandistică, evident cu valabilitate contingentă, și deci, ca orice fabricație în sens heideggerian are și o dată de expirare.
Libiu Mateescu
