Disputa pe interese pentru Castelul Bran!?

Disputa pe interese pentru Castelul Bran!?

0 266

Devine tot mai interesanta tema nerespectarii dreptului de preemptiune al Ministerului Culturii pentru castelul Bran, drept, care, fie vorba intre noi nu prea isi are temei, ministerul fiind doar administrator in acest caz. Totusi, disputa privind vanzarea Domeniului Bran a ajuns in faza amenintarilor „colaterale” legate de obiectele aflate in castel.


„Daca Branul va fi vandut altcuiva, cumparatorul va primi doar zidurile goale, o sa luam toate obiectele de acolo, pentru ca ele apartin statului!”, s-a otarat ministrul Culturii Adrian Iorgulescu. „Vom da in judecata Ministerul Culturii, obiectele din patrimoniul castelului sunt de drept ale clientilor mei, conform testamentului mamei lor, principesa Ileana!”, nu a stat prea mult pe ganduri avocatul Corin Trandafir, unul dintre avocatii lui Dominic Habsburg si ai surorilor sale. Asadar, se anunta un adevarat proces. Ciudat este insa faptul ca nu este cunoscut cu exactitate patrimoniul muzeului. Nu de alta, dar, in Castelul Bran nu mai exista nici macar un sfert dintre obiectele lasate de principesa Ileana, acestea facand picioare de-a lungul timpului.


?


Scurt istoric


?


In 1948, dupa plecarea acesteia din tara si confiscarea Castelului Bran de catre regimul comunist, a fost intocmit un inventar amanuntit al tuturor obiectelor aflate aici – peste 5.000 de piese de mare valoare, de la mobilier, covoare si arme de colectie pana la tablouri, icoane pe lemn, carti, obiecte de arta decorativa, portelanuri, tacamuri de argint etc. Toate acestea au fost consemnate intr-un document de inventariere, o copie a acestuia gasindu-se la Arhivele Statului din Bucuresti. Inchis apoi timp de opt ani – pana in 1956, cand a intrat in circuitul muzeal -, Castelul Bran a fost deposedat sistematic, in acea perioada, de cea mai mare parte a obiectelor din patrimoniul sau, care au fost imprastiate de mai-marii Gospodariei de Partid pe la vilele si casele de odihna ale acestora si pe la diverse institutii de cultura din toata tara. Golirea castelului a continuat pana la inceputul anilor ’70, cand de la Bran au fost transferate la Muzeul National de Arta si la Muzeul National de Istorie – unde se afla si acum – ultimele piese: 16 icoane pe lemn din secolele XVII-XVIII, o bombarda din secolul XVI, precum si cele doua casete din argint masiv, una de circa 400 de grame si cealalta de 8 kilograme, in care fusese depusa inima reginei Maria. Astfel incat un nou inventar, facut din ordinul lui Ceausescu la inceputul anilor ’80, a stabilit ca la Bran mai ramasesera doar vreo 800 de piese din cele peste 5000 lasate aici de principesa Ileana. Ulterior, prin achizitiile facute de stat – care continua si acum -, in locul bunurilor care facusera picioare, in patrimoniul castelului au intrat circa 1700 de piese noi – mobilier, covoare, arme, icoane pe sticla, carti, obiecte de arta decorativa etc. – la care se adauga tot ceea ce exista in sectia de etnografie a Muzeului Bran, peste 3000 de piese de patrimoniu acumulate aici, in timp, dupa infiintarea ei la inceputul anilor 1960.


?


Valoare dupa ureche


?


Din pacate, nimeni nu stie, nici macar cu aproximatie, care este valoarea reala a obiectelor aflate in prezent la Castelul Bran, pentru simplul motiv ca ele figureaza si acum in inventare cu valorile lor contabile de acum 30-40 de ani, care au fost „convertite” in lei noi. Astfel incat, de pilda, o cana saseasca din lut smaltuit, care se vinde pe piata obiectelor de arta cu 200-300 de euro, apare cu o valoare de 1 ban nou (100 lei vechi), iar statuia „Rege francez”, din secolul XIV – furata in 2003, impreuna cu o caseta orientala din lemn de cires din secolul XIX, piese nerecuperate nici pana azi – valoreaza, in scriptele de la Bran, doar cateva zeci de lei noi. De asemenea, nimeni nu poate spune cu exactitate cati bani a cheltuit statul pentru lucrarile de restaurare a castelului si a celorlalte cladiri de pe Domeniul Bran, incepute prin 1988 si care continua si in prezent, lucrari care au inclus si doua consolidari ale stancii pe care este construit castelul, prima facuta la mijlocul anilor 80, iar cea de-a doua, un deceniu mai tarziu. Doar despre ultima investitie se mai stie cate ceva. Este vorba despre vopsirea gardului ce imprejmuieste Castelul, care a costat bugetul ministerului aproximativ 4,5 miliarde de lei vechi.


?


Disparitii recente


?


Recent, deputatul pedist Ion Gontea a reclamat ca disparitiile obiectelor din patrimoniul muzeului au continuat si in ultimii ani. El a acuzat atat conducerea ministerului, precum si pe directorul muzeului, pentru starea deplorabila in care se afla Castelul Bran, afirmand ca „acestia sunt in cardasie”.


Poate ca acum, confruntat cu perspectiva unui proces cu proprietarii, ministrul Iorgulescu va incerca, in sfarsit, sa limpezeasca apele in privinta proprietarului de drept al fiecaruia dintre obiectele din patrimoniul aflat la Bran, demers obligatoriu de altfel dupa ce castelul a dobandit statutul de muzeu de interes national. Despre interesele ministeriale incepem san e lamurim. Cat despre dreptul la preemtiune, conform legii, Ministerul Finantelor ar fi cam singurul care ar putea emite pretentii. Nu de alta, dar, este singurul reprezentant al statului. Care stat isi rezerva acest drept prin prevederile Legii 10/2001.


Marius OLA

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.