„DISTRUCTITIO IN INTEGRUM” = DISTRUGEREA ROMANIEI !!
După 26 de ani de retrocedări ilegale, conform „legilor” antiromanesti pritocite de PNL (Tariceanu) si UDMR (Marko Bela) mare parte din România a ajuns, nu în mâinile adevăraţilor proprietari, ci a unor cercuri de interese bine protejate de instituţiile statului.
Un caz aparte este orașul Oradea, unde retrocedările abuzive au atins cote alarmante. Un oraș cu o ahitectură impresionantă și o atmosferă aparte. Pe strada pietonală mărginită de clădiri splendide, istoricul Mihai Drecin se plimbă cu ochii pierduți și spune șoptit: „Uitați, toate aceste clădiri au fost retrocedate. Din păcate, reacţiile autorităţilor, fie lipsesc cu desăvârșire, fie apar cu întârziere, când aproape nu se mai poate face nimic. Nimic nu mai aparține autorităților locale. Pentru unele imobile există dovezi arhivistice clare, dar sunt multe sub semnul întrebării. Situația nu mai poate continua așa, ar trebui să se instituie la nivelul Arhivelor Statului ce se poate retroceda și ce este solicitat sau a fost deja dat în baza unor documente false. Cele mai multe solicitări de retrocedare au aparținut de-a lungul anilor cultelor religioase”, explică istoricul. 
Această indiferență a statului român se traduce la Oradea prin 11 școli și licee și alte câteva clădiri emblematice pentru oraș pierdute: filarmonica, un muzeu, spitale și alte instituții publice.
Cum e posibil?
Dar ce-l revoltă cel mai mult pe profesorul Drecin este retrocedarea Policlinicii Mari, fost Palat de Finanțe în Imperiul Habsburgic și spital ambulatoriu până la începutul procesului de retrocedare. Imaginați-vă ca este cea mai mare și frumoasă clădire din propriul oraș,clădirea monumentală ce domină centrul Oradei. Imaginați-vă apoi paragina în care a ajuns. Ferestrele grandioase sunt acum oarbe, tencuiala se prăbușește, iar accesul în clădire nu e permis din cauza ruinelor periculoase.
După ce au cerut mai multe clădiri din oraș și un spital din apropiere, au folosit aceleași cărți funciare contrafacute ca să ceară și palatul.in baza unui act de la 1800!! Repet, de la 1800. Acest lucru nu prezintă importanță pentru cauză, pentru că pe noi ne interesează ce a fost după 1945”, explică avocatul Consiliului Județean Bihor, Mircea Ursuța.Neregulile descoperite au fost flagrante. „Acest ordin mizericordian nici nu exista din punct de vedere juridic la data cererii de retrocedare. Ei au formulat retrocedarea azi și s-au înființat peste o lună. În plus, ordinul nu a putut face niciodată dovada actului de naționalizare, necesar oricărei retrocedări”, arată avocatul. Abia anul trecut, pusă în fața acestor dovezi, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis rejudecarea deiciziei de retrocedare a Policlinicii Mari. Dar anii lungi de procese și-au spus cuvântul: fiind un imobil în litigiu, nimeni nu a avut voie să facă investiții de conservare și reabilitare a unei clădiri-monument.
Nu departe de Policlinica Mare, se află o altă clădire , deja retrocedată. Palatul Baroc este o minune arhitecturală, una dintre cele mai frumoase clădiri din Europa construite în acest stil arhitectural. Aici, timp de 45 de ani, a funcționat Muzeul Țării Crișurilor, ce adăpostește 400.000 de exponate. Azi, prin câteva săli înghesuite ale Palatului Baroc zac pe podele cutii și pachete ce ascund picturi de Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, obiecte din epoci preistorice, costume populare rare. Printre ele, directorul Aurel Chiriac se plimbă buimac. „Aici a fost sala de istorie de epocă modernă a statului român, a mai rămas Cuza pe un perete, aici e despre Revoluția de la 1848…”, ne arată în penumbra de pe un perete. „Muzeul Țării Crișurilor a fost un exemplu, un muzeu care a fost mereu căutat de vizitatori. Am fost un muzeu de atracție în România”, își amintește acesta de vremurile bune.
În urmă cu zece ani, Arhiepsicopia Romano-Catolică din Oradea a devenit proprietara clădirii imense, în uma unui proces dubios. Atunci, cele 400.000 de exponate au fost împachetate și înghesuite în câteva săli din palat. Numai că autoritățile locale au rugat noul proprietar să le îngăduie pachetele în clădire până vor găsi o soluție. Cu chirie. Și, timp de zece ani, s-au plătit sume colosale drept chirie,pentru „pseudo-magazii”, până la 15.000 de euro lunar. În cei zece ani, s-a plătit peste un milion de euro chirie către Arhiepiscopie pentru a permite exponatelor fragile doar să „stea” în vechiul muzeu.Anul acesta, autoritățile spun că, în sfârșit, după ani și bani grei, vor muta Muzeul Țării Crișurilor în locul muzeului garnizoanei din oraș.Alti bani,alta distractie…iar Arhiepiscopia Romano-Catolică din Oradea refuza dialogul…P.S. Alte țări au limitat strict retrocedările. Noi am dat tot. Prin restitutio in integrum foștii proprietari, nedreptățiți de comunism,au ramas,majoritate,tot nedreptatiti!În urma Tratatului de pace de la Trianon, toate clădirile publice construite de statul austro-ungar, primării, prefecturi, tribunale, administrații financiare, treceau în posesia statului român. Pentru că au fost făcute din bani publici, nu din banii unei biserici sau ai unui ordin bisericesc. (Mihai Drecin, istoric)
