Doar banii l-au atras pe primarul din Moeciu la UNPR

Doar banii l-au atras pe primarul din Moeciu la UNPR

0 152

Niculae Clinciu a fost din anul 2004 pana ieri primar PSD in Moeciu. Cum in ultimi ani finantarile se fac mai mult pe culori politice, pentru a atrage mai multi bani la comuna si pentru a avea, logic, ce ,imparti” in campanie, primarul a trecut la UNPR. El spune ca decizia sa a fost luata „in conditiile in care eu am speranta ca aceasta formatiune ma va ajuta mai mult in implementarea mai multor proiecte pentru comuna”. „Decizia mea are la baza valul de nemultumire creat in comuna. Oamenii sunt suparati ca sunt pedepsiti si nu li se creeaza conditii moderne de trai din cauza culorii politice a primarului. Poate, cu UNPR alaturi, voi reusi sa rezolv multe din problemele comunei”, ne-a declarat Niculae Clinciu.
Primarul a fost surprinzator de onest recunoscand ca trecerea la UNPR nu are substraturi ideologice, cum elegant ar fi mintit alti, ci strict bani. „Am facut foarte multe proiecte, le-am depus, dar ori din cauza birocratiei, ori din motive politice, nu au fost acceptate. Au fost si cazuri in care au fost declarate unele proiecte eligibile, cum este cel de corectare a torentilor, dar nu a mai fost si finantare pentru el”, a mai spus Niculae Clinciu.
Principalele probleme ale comunei Moieciu sunt legate de infrastructura. Niculae Clinciu spune ca are depuse doua proiecte pentru retelele de canalizare si apa. Unul, pentru Moieciu de Jos si Cheia, se afla in parteneriatul cu inca alte 16 localitati pe programul Companiei Apa Brasov. Iar pentru Moieciu de Sus este un proiect depus la Agentia Fondului pentru Mediu.
O alta problema stringenta a comunei o reprezinta DJ 112F care leaga Moieciu de Sus de Moieciu de Jos. „Au fost reabilitati trei kilometri din opt. Cetatenii si turistii nu stiu ca nu primaria face acest drum, dar toti dau vina pe primar. Am facut demersurile necesare pentru ca acest tronson sa fie prins la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului pentru a fi prins in «Programul de reabilitare a 10.000 de km de drumuri judetene». Poate se va tine cont acum ca este vorba de o statiune turistica de interes national”, ne-a spus primarul Niculae Clinciu.
Alte proiecte lansate de edilul sef din Moieciu pentru care este nevoie de finantare sunt legate de finalizarea lucrarilor la doua gradinite. Daca cea din Moieciu de Sus este in faza avansata, lucrarile fiind acum la stadiul de finisaje interioare, in Moieciu de Jos trebuie turnata placa. Si pentru asta primarul mai are nevoie de bani. Tot de bani este nevoie si pentru reabilitarea mai multor ulite si strazi comunale. Multe din ele sunt in panta, iar la orice ploaie mai puternica se deterioreaza foarte mult.
Primarul comunei Moieciu este unul dintre cei trei primari in functie din Judetul Brasov, alaturi de Traian Stanciu – Ungra si Gheorghe Ovidiu Serban – Voila care va candida la viitoarele alegerei din partea UNPR.
Inca un amanunt, de aceasta data unul politic. Cei trei primari sunt alesi pe listele PSD, cu state vechi in acest partid, toti trei plecand de la un partid care s-ar afla in Opozitie la Brasov.

Sandu Dumitru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.