DOCTORII CARE CONDUC

DOCTORII CARE CONDUC

0 242
 
Doctoranda “repetentă…”Zeci de politicieni, bărbaÅ£i, dar ÅŸi foarte multe femei, se înghesuie să obÅ£ină titlul de doctor în ÅŸtiinÅ£e militare, la Åžcoala Doctorală din cadrul Universităţii NaÅ£ionale de Apărare (UNAp) “Carol I”.Ai crede,treaba serioasa! De  de cele mai multe ori, profesia sau activitatea de bază a celor care aspiră la bastonul de mareÅŸal nu are nici o legătură cu ÅŸtiinÅ£a militară.
Sa incepem cu "cazul
 
Elenei Udrea.
Favorita preÅŸedintelui pentru "prezidentiale" (O,Doamne!) a terminat la f.f. o facultate  de drept la o universitate particulară. Dar a fost susÅ£inută de Băsescu să ajungă pe scena mare a politicii ÅŸi, probabil, dintr-un impuls freudian mai greu explicabil, a vrut, din 2008, să obÅ£ină ÅŸi titlul de doctor în ÅŸtiinÅ£e militare, “să se facă,adica, geostrategă serioasa ÅŸi  sârguincioasa"!
Fiind însă foarte ocupată, desigur, cu promovarea unei frunzulite ca brand al tarii (saraca tara!) apoi cu susÅ£inerea "revigorarii dreptei romanesti", Udrea nu ÅŸi-a întocmit referatele de an, astfel că, în final, după aproape patru ani de doctorandură, a fost respectuos rugata sa se retraga de la studiile de doctorat… in militarie. Se poate consola, vorba cântecului studenÅ£esc de odinioară, “… e studentă repetentă, în dragoste eminentă”!
 
 Si Hăineală se lasă pe tânjală! 
O altă feroce susÅ£inătoare a lui Băsescu, procuroarea Oana Schmidt-Hăineală, controversata ÅŸefă a Consiliului Superior al Magistraturii, este inca din septembrie 2011 studentă-doctorandă în domeniul “informaÅ£ii ÅŸi securitate naÅ£ională, asimilată la centrul de cercetare ÅŸtiinÅ£ifică în domeniul euroatlantic” Ce tare! Dar nici dumneaei nu stă deloc bine cu lucrările planificate să le susÅ£ină în cadrul studiilor doctorale. În acest moment, preocupată din cale afară si cu o plăcere cvasiorgasmatică, să pună botniţă presei antibăsiste ÅŸi, (de ce nu?!), chiar s-o aresteze, procuroarea Hăineală riscă să piardă examene pentru mult râvnita diplomă.
Rămâne însă întrebarea de ce un procuror, fost ÅŸef de Parchet ÅŸi actualmente în fruntea CSM, nu vrea să-ÅŸi dea doctoratul în ÅŸtiinÅ£a Dreptului?! Ca domnul Ponta, de exemplu…
Din 2011, coleg de doctorandură cu Oana Schmidt-Hăineală este ÅŸi Aliodor Manolea, vrăjitorul lui Băsescu, cel care l-a pocnit în cap pe Mircea Geoană cu pase energetice, l-a pârlit cu flăcări violete ÅŸi i-a transmis multă blegeală, la marea confruntare cu Băsescu din 2009. Dacă Hăineală este doctorandă la “informaÅ£ii ÅŸi securitate naÅ£ională”, Manolea este doctorand în domeniul ÅŸtiinÅ£e militare, asimilat la centrul de cercetare stiinÅ£ifică în domeniul euroatlantic”. I-auzi !!
 
Dar de Barangă ai lu’ Oprea, familie de doctori în ÅŸtiinÅ£a milităriei, ati auzit?
Tot la don' prof.  Oprea – “patru stele pe izmene”, a iesit  Doctor în ÅŸtiinÅ£e militare ÅŸi Dan Cornel Barangă, unul dintre prietenii ÅŸi executanÅ£ii lui Gabriel Oprea, preÅŸedintele al (inca…) UNPR, naÅŸ ÅŸi actual locÅ£iitor al premierului Ponta.
Barangă este specialist în cazarmament ÅŸi marmite (pe bune!) ca ÅŸi ÅŸeful său de partid, dar din 2000 s-a cerut în rezervă… Apoi Barangă a urmat aproximativ acelaÅŸi traseu al funcÅ£iilor administrative ca ÅŸi Oprea, fiind plantat prefect al judeÅ£ului Ilfov, vicepreÅŸedinte la Autoritatea NaÅ£ională pentru Restituirea Proprietăţilor (!!) iar apoi ÅŸeful AdministraÅ£iei NaÅ£ionale a Rezervelor de Stat (!!). Åži dacă Barangă ÅŸi-a luat doctoratul, de ce să nu fie doctor în ale războiului ÅŸi nevasta lui, Carmen Barangă, ÅŸi ea maior în rezervă ÅŸi actualmente funcÅ£ionar la o bancă cu capital austriac?!
Åži uite aÅŸa a mai crescut prestigiul "Apărării", cu Carmen Barangă doctor în ÅŸtiinÅ£e militare, cu ziariÅŸtii-colonei avansaÅ£i ca la Opereta… de catre prof doctor+DOCENT Oprea, ca ÅŸi Pandele V. Florentin Costel, primarul oraÅŸului Voluntari. Marinar comercial ca ÅŸi Băsescu, actualul sot al dnei Vranceanu-Firea, primarul  Pandele, între două afaceri  cu terenuri în Voluntari-Pipera, a Å£inut să devină ditamai doctoraÅŸul în arta războiului avandu-l conducator de doctorat pe acelasi stralucit docent, Gabriel Oprea.
 
Ati  auzit de Ivăşchescu?
Ministru interimar în Ministerul Muncii din guvernarea Boc, ÅŸi-a luat si el doctoratul în ÅŸtiinÅ£e militare. A fost simplu muncitor la fosta întreprindere Semănătoarea între 1986 ÅŸi 1992!! Azi  Ivăşchescu, dupa ce si-a dat liceul, mai destept ca Vanghelie, are azi specializare în inginerie ÅŸi management agroturistic luată la “Universitatea Bioterra”!! Dacă la capitolul studii universitare Ivăşchescu nu stă prea bine, în schimb diplomele postuniversitare luate de la serviciile speciale îi strălucesc precum niÅŸte stele ascunse pe umeri! Åži, ca o vipuÅŸcă imaginară la haine civile vine… titlul de doctor în ÅŸtiinÅ£e militare!
De remarcat mai este ÅŸi faptul că Ivăşchescu a fost unul dintre extrem de bogaÅ£ii demnitari ai cabinetului Boc, conform declaraÅ£iei de avere din 2010: el deÅ£inea trei terenuri în Ilfov (unul de 782,9 mp în Voluntari, două în Corbeanca, de 5.566 mp, respectiv 3.875 mp), trei terenuri în Predeal, de 558,77 mp, 947,3 mp, 1.705 mp ÅŸi două terenuri în Prahova, ambele la Cornu, de 806 mp ÅŸi 849 mp. Mai avea un apartament de 146,3 mp plus o grădină de 113,79 mp, apartamentul aflându-se la parter, o casă de locuit de 346,2 mp în Voluntari, precum ÅŸi bijuterii ÅŸi metale preÅ£ioase în valoare de 20.000 de euro ÅŸi ceasuri tot de 20.000 de euro. În declaraÅ£ia de avere a mai scris că a împrumutat mai multe persoane fizice, cu 380.000 de euro, precum ÅŸi o persoană juridică cu 414.752 euro.
 
Leat de „doctoreală militară” cu alde Pandele de Voluntari, Ivăşchescu ÅŸi Kohalmi-Szabo este ÅŸi Nicolicea Gabriel – fratele deputatului PSD-UNPR Eugen Nicolicea ÅŸi fost vicepreÅŸedinte al Consiliului JudeÅ£ean MehedinÅ£i. La grămadă, îi mai amintim ca doctori în militărie pe DumitraÅŸ H. Dorel, ex-director la RA-APPS – Sucursala “Triumf”, implicat în afaceri ilegale cu prestări de servicii medicale în MehedinÅ£i, ÅŸi un anume Gîscă P. Cristian – ÅŸef la poliÅ£ia comunitară GalaÅ£i , un personaj pitoresc al orasului de la Dunare!! 
Si bascalia continua cu...Lili de la Loterie ! În 2009, Liliana Ghervasuc (Mincă) ÅŸi Anne  Marie Jugănaru ÅŸi-au luat doctoratul în ÅŸtiinÅ£e militare!! Pe cuvant! Nici una nu are vreo legătură cu ÅŸtiinÅ£a militară, doar cu datul din gura pe la televiziuni….
Lili Mincă, fostă ÅŸefă a Loteriei Române, ar putea replica prin faptul că a fost … asistenta generalului Victor  Stănculescu la grupul Balli, demult, pe vremea când generalul era verde … “DoctoriÅ£a” pesedistă Anne Marie Jugănaru este insa azi adjuncta Rovanei Plumb, fiind numită de premierul Ponta ditamai secretarul de stat la Ministerul Mediului! Este azi membră a Consiliului NaÅ£ional al PSD, dar ieri, fosta asistenta a …eurparlamentarului Adrian Severin. Este putin urmărită penal în dosarul privind presupusa fraudare a bugetului Uniunii Europene, în care este implicat Severin. N-o sa credeti, Anne Marie Jugănaru a mai fost ÅŸi membru al CA al TVR mai mulÅ£i ani!!
O altă doamna pasionată de uniforma militară este ÅŸi Kohalmi-Szabo V. LuminiÅ£a, consilieră a fostului ministru liberal al Apărării Teodor Atanasiu. De baÅŸtină din Alba Iulia, ca ÅŸi binefăcătorul său Teodor Atanasiu, Kohalmi ÅŸi-a luat doctoratul în ÅŸtiinÅ£e militare în 2008
După ce Atanasiu a rămas fără portofoliul Apărării, drept recunoÅŸtinţă ÅŸi cu multă verticalitate, moaÅ£a Doina Kohalmi a trecut cu arme ÅŸi salariu mare la cabinetul Elenei Udrea, consilieră de taină a acesteia. Iar când a picat ÅŸi guvernul Boc, Kohalmi-Szabo a fost luată consilier de însuÅŸi marele Băsescu la AdministraÅ£ia PrezidenÅ£ială.
Tot în …generatia 2010 îÅŸi ia doctoratul ÅŸi Marinică Cazacu, lider PDL ÅŸi fost prefect de IalomiÅ£a, un afacerist implicat în scandaluri locale cu oferirea unor posturi în administraÅ£ia locală contra …bani pentru partid. Adus in capitala, PDL central l-a  răsplătit cu funcÅ£ia de director  în Compania PoÅŸta Română…
În 2010, îÅŸi lua doctoratul în ÅŸtiinÅ£e militare si Adrian Semcu, fost specialist în… îmbunătăţiri funciare la “Dealu Mare” din UrlaÅ£i, Semcu a părăsit PNL ÅŸi a trecut la fantomatica Forţă Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Alt pedelist, Narcis  Godeanu, ÅŸeful organizaÅ£iei portocalii din Topoloveni, ArgeÅŸ, ÅŸi-a luat doctoratul militar în 2011, sub ministeriatul lui "tata" Oprea la Aparare… Numai bine, pentru că Godeanu a fost răsplătit, în ianuarie 2012, de premierul Boc cu postul de vicepreÅŸedinte al Autorităţii NaÅ£ionale petru Restituirea Proprietăţilor, la câteva luni după scandalul de corupÅ£ie din septembrie 2011 în care a fost implicată conducerea instituÅ£iei !!
Si ca sa fie din toate partidele  tot sub guvrnarea Boc ÅŸi-a luat doctoratul în ÅŸtiinÅ£e militare ÅŸi udemeristul  Dezsi Attila, fost prefect de Hunedoara ÅŸi apoi Secretar general al Guvernului, după concedierea Danielei Andreescu de la ÅŸefia SGG… Dar nu e singurul de la UDMR…
Am mai putea colinda,dar s-a cam inserat!
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.