Donald Trump continuă cu subdimensionarea realistă a Ucrainei
Schimbul de replici tari dintre președintele american, Donald Trump, și dictatorul kievean, Volodîmîr Zelensky, a continuat și ieri amenințând să ducă la ruperea concretă a relațiilor dintre Statele Unite și Ucraina, acuzele de corupție și de fraudă cu armament american puse în socoteala ucrainenilor inflamând media mondială și rețelele de socializare. Trump îi contestă viguros pretenția lui Zelensky de a se alătura echipelor de negociere americane și rusești de la Riad, argumentând că este lipsit de importanță ca om politic, iar Ucraina este în pragul colapsului și nu are niciun as în mânecă, pentru a-l utiliza ca o contrapondere la forța poziției rusești, atât pe front cât și la negocieri.
Mai mult, micul dictator ucrainean a făcut greșeala de a-i răspunde insultelor lui Trump tot cu insulte, de exemplu că președintele american ar trăi într-o „bulă de dezinformare rusească”, conferindu-i acestuia noi motive pentru a se dispensa de sprijinul pe care comunitatea occidentală progresistă se așteaptă să-l acorde Ucrainei necondiționat. Anterior, Donald Trump l-a catalogat pe Zelensky ca fiind un „comediant cu rezultate modeste” și „un dictator” neales de poporul ucrainean, contrazicând ipostazierea stupidă a lui Zelensky la care s-au dedat liderii progresiști sorosisti europeni.
Schimbul dur de replici dintre cei doi lideri a fost primit cu reticență de delegația rusă din Arabia Saudită, rușii fiind foarte atenți ca nu cumva controversa dintre președintele american și cel ucrainean nelegitim să fie doar o mascaradă, o tactică de fațadă pentru a determina partea rusă să lase garda jos și să se considere prematur câștigătoare a negocierilor bilaterale, strategie de negociere pe care Trump a mai utilizat-o în îndelungata sa activitate de magnat american al imobiliarelor.
„Ucraina nu are nicio carte în mână” la potenţialele negocieri menite să încheie războiul cu Rusia şi a apreciat că prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la aceste negocieri nu este „foarte importată”, relatează AFP.
„Am avut discuţii foarte bune cu (preşedintele rus Vladimir) Putin, dar nu la fel de bune cu Ucraina. Ei (ucrainenii) nu au nicio carte în mână, dar joacă dur”, a spus Trump la Casa Albă.
„Nu vom lăsa acest lucru să continue”, a adăugat el. De asemenea, într-un interviu acordat postului Fox Radio, preşedintele american i-a reproşat din nou omologului său ucrainean Volodimir Zelenski că, în cei trei ani care au trecut de la declanşarea războiului provocat de invazia rusă, nu a făcut „nimic” pentru a ajunge la o înţelegere cu Rusia.
„Deci nu cred că este foarte important ca el să participe la reuniuni”, a remarcat Trump potrivit Știri pe Surse.
Dan Libiu Mateescu