Donald Trump pregătește SUA pentru războiul economic și diplomatic cu UE, dar...

Donald Trump pregătește SUA pentru războiul economic și diplomatic cu UE, dar și pentru părăsirea NATO

0 2

Marea resetare mondială a început și a început bine, odată cu decretul semnat în prima zi de investitură la Casa Albă, acela de retragere a SUA din Acordul verde de la Paris, fundamentul megaescrocheriei Green Deal a șefei CE, nemțoica Ursula Leyen.
Ascensiunea tumultuosului președinte american va arunca și pe bună dreptate Uniunea Europeană progresistă neomarxistă în cel mai negru coșmar al său, războiul economic și diplomatic cu Statele Unite ale Americii.
ub cupola de securitate asigurată de America principalele state europene, Germania și Franța au prosperat economic în baza gazului rusesc ieftin timp de decenii fără a investi în apărare, concurând neloial produsele americane nu numai pe continent dar și pe piața americană.
Între timp, megaescrocheria Green Deal promovată de Leyen, în fapt o gigantică schemă coruptă de drenare a banilor europeni către ONG-urile progresiste de factură ecologistă, a cuprins toată piețele Uniunii, scoțând încet dar sigur produsele americane neecologice de pe piață, fapt pentru care s-a ajuns la un deficit comercial extern între  SUA și UE de peste 350 de miliarde de dolari.
În ce privește investițiile în apărarea comună numai Germania datora SUA acum șase ani 700 de miliarde de dolari, diferența dintre cei 2% din PIB pentru Apărare ceruți de Trump tuturor țărilor europene și cei doar 1,2% alocați annual de Germania.
La acest dezechilibru între importuri și exporturi al SUA se adaugă cel cu China, de aproape jumătate de trillion de dolari, realitate economică ce devine catastrofală pentru americani, dar pe care Trump este decis s-o corecteze drastic. Isteria ce a cuprins cancelariile europene după ce numai în prima zi de mandat prezidențial Trump a semnat 200 de decrete, majoritate împotriva imigrației ilegale, împotriva LGBTQ și împotriva Green Deal-ului European, dar și pentru majorarea taxelor americane la importuri, este vizibilă în cuprinsul declarațiilor nervoase ale mandarinilor europeni, pe cât de proști, pe atât de nepregătiți de un război total cu Trump.
În fapt, întreaga Uniune Europeană a fost înființată ca o contrapondere economică la SUA și ca un proiect de detronare a Americii din postura de hegemon economic mondial, la inițiativa lui Winston Churchill și a lui Jean Monet, istorie postbelică europeană pe care o vom detalia într-un articol viitor.
Impunerea de taxe vamale americane ce vor urca până la 25 % la produsele europene va lovi principala economie a Europei, Germania, sub linia de plutire producându-i pierderi de sute de miliarde de euro, ceea ce va face imposibilă alinierea acestei țări în continuare la pomparea irațională de bani în Ucraina, aspect pe care de altfel și Franța îl va resimți din plin.
Încercând o firavă tentativă de sfidare a lui Trump, Comisia Europeană condusă de cea mai coruptă femeie a Europei a anunțat încheierea unor înțelegeri de liber schimb cu Mexic și cu Malayezia și încearcă atragerea Chinei într-o alianță economică cu UE, asta în timp ce președintele Trump a declarat stare de urgență la granița cu Mexicul, aspect care va avea darul de a-l înfuria și mai tare pe imprevizibilul președinte american.

Războiul economic al SUA cu UE va duce la binevenita destrămare a NATO
Războiul taxelor inițiat de Trump împotriva Europei nu se va opri doar la dimensiunea economică a conflictului, ci va cliva și înspre cea militară, președintele american având de fapt intenția mărturisită pe jumătate de a retrage SUA din NATO, golind astfel de conținut Pactul Nord Atlantic, mai ales după ce țările europene vor renunța la achizițiile de armament american, după cum a propus ministrul Apărării francez.
Trump n-a făcut un secret din faptul că intenționează să recupereze Marea Britanie și Canada de partea SUA, în special din perspectivă strategică, preconizând un nou și adevărat pact al Atlanticului de Nord între cele trei țări, la care miliardarul american intenționează să alăture și Groenlanda, unul care va exclude de facto Uniunea Europeană din noua arhitectură de securitate.
Asta va lăsa practic Europa fără apărare în fața Rusiei și expusă primejdios unei retalieri inclusiv nucleare din partea lui Vladimir Putin, după ce Franța și Germania s-au aventurat inconștient în atacarea cu arme europene a Rusiei de către Ucraina. Venirea lui Donald Trump la putere marchează și extragerea Americii din ciorba intereselor intortocheate ale Europei și este un nou pas înspre resetarea unipolarității Americii și a NATO în lume, deschizând o nouă eră a geopoliticii mondiale, aceea a noului izolaționism american, unul în care America s-a mai refugiat între cele două războaie mondiale.
Donald Trump va încerca încheierea de parteneriate strategice cu țările Europei luate separat, o strategie politică pe care America a mai aplicat-o atât înainte cât și după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Istoria mondială este cvasiciclică și readuce tipare recurente în dialectica politicii mondiale, iar două dintre acestea par a se reconfigura prin încheierea rolului istoric al NATO, organizație devenită anacronică după desființarea Pactului de la Varșovia, dar și al rolului Uniunii Europene ca o cupolă strategică economică și militară pentru țările Europei și în primul rând pentru cele din Estul continentului.

Donald Trump deplânge nedreptatea europeană la adresa SUA   
”UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău. Ei nu ne cumpără mașinile sau produsele noastre agricole. De fapt, nu iau mare lucru”, a declarat președintele american care a adăugat: ”deci, sunt buni pentru taxe vamale”. Întrebat de presă la Casa Albă, Trump a mai asigurat că administrația sa discută despre ”taxe vamale de 10% asupra produselor chinezești, deoarece trimit fentanil în Mexic și Canada”, care în final este consumat în Statele Unite. ”Probabil este 1 februarie, asta e data la care ne uităm”, adăugat Donald Trump, care corespunde cu data anunțată cu o zi înainte pentru aplicarea unor taxe vamale de 25% la produsele mexicane și canadiene. În timpul campaniei sale prezidențiale, Trump a denunțat deja deficitul comercial al SUA față de UE, comparând blocul european cu o ”mică China” care ”profită” de pe urma primei puteri economice a lumii. ”Avem un deficit comercial cu UE de 350 de miliarde de dolari”, a insistat el marți, ”China este agresivă, dar nu este doar China. Alte țări sunt, de asemenea, mari agresori”, a mai spus Trump. Deficitul comercial al SUA în comerțul cu UE s-a ridicat la 131 de miliarde de dolari în 2023, potrivit datelor reprezentantului Casei Albe pentru Comerț (USTR) și este concentrat în principal pe patru țări, Germania, Franța, Irlanda și Italia, potrivit Cotidianul.

Apocalipsa după corupta Ursula față cu colosul American
Din punct de vedere economic și climatic, Donald Trump duce lumea spre pierzanie, a arătat Ursula. „Acordul de la Paris continuă să fie cea mai bună speranță pentru întreaga omenire. Prin urmare, Europa va menține cursul și va continua să colaboreze cu toate națiunile care doresc să protejeze natura și să oprească încălzirea globală”, a declarat ea într-un discurs susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos. Președintele Donald Trump a anunțat retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris. Retragerea a fost făcută la mai puțin de 30 de minute după ce Trump a depus jurământul. Astfel, angajamentul asumat de Statele Unite în timpul administrației Biden  de a reduce semnificativ emisiile de carbon va fi anulat.
Acordul de la Paris probabil va supraviețui erei Trump, dar va fi mult mai dificilă fără participarea SUA, conform Cotidianul. Comisarul european însărcinat cu Economia, stupidul și irelevantul Valdis Dombrovskis, s-a alarmat și el programatic la spectrul unui război economic cu SUA.
„Un eventual război comerical ar avea un cost economic substanţial pentru toată lumea, inclusiv Statele Unite”, a avertizat Valdis Dombrovskis, în urma unei reuniuni a miniştrilor Finaţelor din UE la Bruxelles.
Dacă este necesar să apărăm interesele economice ale Europei, suntem pregătiţi să o facem, aşa cum am făcut-o de altfel în prima administraţie Trump (2017-2021), când a impus taxe vamale oţelului şi aluminiului. Europenii au răspuns atunci ”proporţionat”, apreciază comisarul european, prin suprataxarea unor produse americane ca motociletele Harley-Davidson şi whisky-ului american (burbon), ”a reamintit el nostalgic, conform Știri pe Surse..

Scelerații responsabili militari francezi vor ieșirea de sub cupola strategică a SUA
Ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, a declarat marţi că discursul rostit luni de Donald Trump la învestirea sa în calitate de preşedinte al SUA constituie „un puternic şut în fund pentru capitalele europene”, care ar trebui, în opinia sa, „să definească în sfârşit un cadru pentru autonomia europeană” în privinţa apărării, relatează France Presse.”Poate că brutalitatea cuvintelor preşedintelui (american) va duce în cele din urmă la un şoc şi la o trezire” a ţărilor europene, a declarat ministrul apărării la radio France Inter, adăugând că în decurs „de mai multe decenii a existat tentaţia de a ne plasa sub umbrela nucleară americană”.
Sebastien Lecornu a adresat un nou apel capitalelor europene să-şi dezvolte propria industrie de apărare, considerând că „dorinţa de a cumpăra mai multe arme din SUA reprezintă o contradicţie istorică. Nu vom sacrifica securitatea noastră pentru hamburgeri şi maşini germane”, a declarat tranşant, dar disperat ministrul francez al Apărării, potrivit Știri pe Surse.
Emmanuel Macron a făcut şi el apel luni la o „trezire strategică” europeană, aşa cum o face de luni de zile, pentru a face faţă provocărilor „dacă aliatul nostru american” îşi reduce angajamentul din Europa, conform aceluiași cotidian online. De altfel, președintele francez a mai avut așa numite deșteptări strategice când a expus întreaga Europă unui pericol iminent de război generalizat cu Rusia, încercând să obțină sprijinul american și german pentru trimiterea de trupe NATO în Ucraina și globalizând astfel războiul fratricid ucrainean, inițiativă aberantă din fericire respinsă de cei doi aliați NATO menționați.

Dan ibiu Mateescu  

 

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.