Dor de Romania?!? – un text care ne doare –
Dor de Romania?!?
– un text care ne doare –
Autor: Alin Fumurescu
Te arde. Stiu ca te arde. Dar daca vii in Romania, asteapta-te sa gasesti aici o societate profund polarizata, profund schizoida. Din ce in ce mai polarizata si mai schizoida de la an la an. Ma tem ca ai sagasesti – ca si mine – o majoritate ponosita, subjugata compromisului si lipsita de drepturi, despuiata pina si de propriile potentialitati, peste care troneaza vulgar si arogant o minoritate, indraznesc sa spun ucigasa, cu “gipane” supradimensionate, gata sa te spulbere cu zile pentru singura vina de a te fi aflat in fata scumpilor lor bolizi, gata sa te stilceasca in bataie pentru simplul moft de a-i fi incurcat in grandomania lor fara limite. Sint indivizi care si-au pierdut orice reper nu doar crestin, ci uman. Iar lege nu exista. Decit, poate, pentru prosti, in fond, asta e si ideea. Sarmanii ii urasc pe bogati, ii dispretuiesc pentru comportamentul lor, dar in adincul inimii ii invidiaza, le admira viata si ar vrea sa fie ca ei. Sa poti ajunge din terorizat terorist,iata visul ce merita visat!. Oamenii au uitat sa-si vorbeasca si latra. Se comunica aproape monosilabic: bai, mai, vino, du-te, hai, ma-ta; toate formulele de politete, de bunavointa, cuvintele acelea galante, cu consistenta, noima si duh, care te imbogatesc, care iti descretesc fruntea si iti fac ziua agreabila – multumesc, buna ziua, ce mai faceti, ma bucur pentru dumneavoastra – par sa fi iesit din uz. Traiesc numai in dictionare si, din cite imi dau seama, dictionare nu prea mai foloseste nimeni.
Lumea se imbulzeste in zona ta privata la banca, la posta, la magazin. Lumea nu e senina si demna. Lumea care “se descurca” e mereu grabita, repezita, agresiva. In realitate, se fusereste la greu, si totul pare dus numai pina la jumatate. Hai, maximum pina la trei-sferturi, dupa care “e bine si asa”, se schimba brusc directia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea fata de un principiu asumat e taxata drept rigiditate, criteriile-s bune doar in teorie. Flexibilitatea e cuvintul de ordine azi, mai ales cea morala. Se practica, in plus, o exhibare degradanta, gretoasa a sexualitatii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile – adinci, barbatii – atitati in animalicul lor. Lucrurile sfinte sint subiect de banc, iar spatiul public este nespalat.
De gura adolescentilor sa te feresti. Multi dintre ei nu mai respecta nimic si pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta in primul rind) pe ei insisi. Rusinea a murit, cuviinta isi da ultima suflare. Prin cartiere, cofetariile s-au transformat in cazinouri. Manelele au evadat din muzica si s-au instalat in haine, in arhitectura, in maldarele de gunoaie din mijlocul parcurilor nationale, in drujbe si in termopane. Kitsch-ul acopera ultimele bastioane ale solemnitatii si ale decentei. Piese de o frumusete elegant trasata cad in miinile unor demolatori nu doar fara cultura, ci lipsiti chiar si de acea innascuta delicatete in fata puritatii simple. Unii demoleaza chiar construind. Demoleaza autenticul si frumosul, slutesc peisajul si handicapeaza sufletele privitorilor.
Natura, creatie a lui Dumnezeu, e incendiata, braconata, furata, retezata la pamint, lasata sa se iroseasca sub scaieti. Asa trateaza mai-marii darul. Tara-i un SRL. Al lor. Preotia se vinde si se cumpara, mosiile sufletesti se transeaza ca si imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanturi in trotuar, ca nu cumva sa leviteze. Trebuie indesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie impanate ca niste toape ale tranzitiei, cu flori de plastic indesate in jumatati de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprima in doze mari de beton, in pseudo-icoane si in podele sclipicioase. Lucrurile bune trebuie sa fie mari. Bigotismul a devenit virtute si vorbeste in citate aproximative. Ai senzatia ca sufletele ratacesc razlete undeva intr-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumbla singure, pustii si pline de riduri de colo pina colo, punindu-si ca unic tel banul – fara de care esti nimeni. Daca nu ai bani, nu ai drepturi, nu primesti respect, nici ingrijire, demnitatea persoanei umane sta in dimensiunea portofelului, in succes, in numarul de plecaciuni efectuate periodic fata de pile suspuse. La cantitatea de munca si de stres pe care o presupune, o minima prosperitate te costa sanatatea, casnicia si viata personala. Toti vor sa ajunga bogati repede, doar o viata au, si ea se consuma integral aici, intre hoti si smecheri, in aceasta perpetua senzatie de nesiguranta. Da, asteapta-te ca in Romania sa te simti in nesiguranta. Asteapta-te de asemenea sa gasesti lucruri mai proaste decit “dincolo” la preturi mai mari decit “dincolo”, la salarii mai mici decit “dincolo”. Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, si inca lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al taranului harnic si cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregatit, de a umple hambarul cu lucrul miinilor lui? Ori pasiunea mestesugarului de a lasa ceva solid in urma, peste generatii? Mai tine cineva la ideea lucrului durabil si bine facut ca la o satisfactie personala? Nu pot sa iti dau mari sperante. Se practica intermedierea, comertul, mutatul dintr-o parte intr-alta a lucrurilor produse de altii. Se practica mulsul. Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toata tara pare o teapa. Totul pare gestionat, legiferat si administrat, de parca ar avea in vedere un unic obiectiv: teapa. Cit mai mare si cit mai repede. Asteapta-te ca acela care a comis o ilegalitate sa iti pretinda sa platesti in locul lui, iar daca refuzi sa o faci, sa se indigneze ca “nu e drept”. Smecheria e numai a lui, dar vinovatia e la comun, ca la comunisti. Cind e de luat, sa ia singur, dar cind e de dat, sa dea toti. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate intretinuta, saracie. Democratia nu functioneaza, fiindca daca ar functiona ar insemna ca poporul ar avea puterea, or eu nu vad asta niciunde. Educatia e dinamitata, dupa cum e si familia. Copiii ramin de izbeliste, devorati de oboseala, precaritatea materiala, visele consumeriste sau ambitiile de cariera ale parintilor. Sanatatea e un cadavru in putrefactie, iar – daca-mi permiti metafora – la morga nu functioneaza nici frigiderele, nici aerul conditionat.
Agricultura e in colaps; turismul e o gluma sinistra (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sint omor cu premeditare. Ai senzatia ca tara nu e guvernata. Ai senzatia ca singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimti cu o acuitate dureroasa dezagregarea, disolutia, absenta oricarei strategii a poporului roman pentru poporul roman. Cine sintem? Cine vrem sa fim? Daca iti pui asemenea intrebari, daca te intereseaza ce cerem noi de la noi insine ca neam si ca stat, unde anume avem de gind sa ne pozitionam in matricea natiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani si ce intreprindem, concret, pentru asta, ma indoiesc ca vei afla in tara un raspuns. Oamenii nu mai cred, nu mai spera, nu ii mai motiveaza nimic decit interesul propriu, chinurile si frustrarea acumulata, dar zac inerti civic, vociferind inutil in fata televizorului sau pur si simplu epuizati, preferind sa se lase condusi. Direct in stilp sau in sant. Pare ca nu-i mai socheaza nimic, nu-i mai oripileaza nimic, nimic nu li se mai pare strigator la cer.
Patria e enclavizata. Caci da, singurele care mai traiesc, care mai respira cit de cit normal, care mai tintesc catre ceva, care nu au fost carbonizate inca in acest razboi civil mocnit, dar generalizat sint citeva discrete enclave de dreapta judecata, de deschidere, de initiativa, de profesionalism, de activitate creatoare, de revolta si constructie, de demnitate, de marturisire, de crestinism autentic, de delicatete revigoranta, de daruire si bunatate, de gindire pe termen lung, de convingere in niste valori perene, clare si nenegociabile. In fata acestor oameni, care se incapatineaza sa dea ce au mai bun din ei in aceste conditii (pe care tu abia reusesti sa le suporti in trecere), iti vei pleca fruntea si te vei simti inferior. Unii zic ca enclavele sint majoritare si probabil ca e adevarat. Dar nemaiputind comunica intre ele, neputindu-se uni si actiona in front comun, sint, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii ii ascunde, vrind sa ii faca muti si invizibili. Cauta sa le discrediteze eforturile, ii bruiaza si descurajeaza sistematic, ca intr-un plan perfid menit sa convinga ca verticalitatea aici e imposibilitate si povara. Uneori reuseste. Enclavele bine-crescute isi accepta marginalitatea, efectuind miscari retractile catre forul interior al propriei fiinte, refugiindu-se in anonimat ca sa se salveze macar pe sine. Intelepciunea lor proaspata, rabdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de initiati, iar copiii lor vor suferi precum ciudatii si inadaptatii societatii.
Vino, daca insetezi tare, dar ai sa pleci mai indurerat si mai confuz, realizind ca, de fapt, alternativa perpetua in care traiesti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasa la care visezi mereu si-n care, ca emigrant roman, esti suspendat o viata intreaga, de fapt nu exista. A murit si, incet-incet, va muri si in tine… impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar…
Comentariul meu:
Am primit azi, de la dl Ș.A. textul de mai sus, scris cu talent È™i vervă, cum stă bine unui text polemic. Cred că aÈ™a poate fi încadrat strict literar vorbind: text polemic. Cu cine în polemică? Ai zice că dl Fumurescu, un om plimbat pe toată planeta, intră în polemică cu însuÈ™i neamul românesc, în ipostaza sa actuală…
Întâmplarea face să primesc tot azi È™i să trimit să fie postat pe site un interviu acordat de dl Vasile Șoimaru, cel care a colindat È™i dînsul lumea, peste tot unde a aflat că bate o inimă de român, È™i a scos un album extraordinar de frumos È™i de util. Util cui? În primul rând românilor care au fost fotografiaÈ›i È™i chestionaÈ›i în cuprinsul volumului, adică românilor risipiÈ›i de istorie în toate direcÈ›iile… Și uitaÈ›i de toate guvernele de la BucureÈ™ti…
Drept care, încercând să dau sens È™i noimă întâmplării, voi cita din domnul Șoimaru. Întrebat care este, după părerea sa, defectul major al poporului român, dl Vasile răspunde astfel:
V.Åž. : – Răspund în 7 cuvinte: UN NEAM ÎNTREG NU POATE AVEA DEFECTE! Noi, românii, zi ÅŸi noapte trebuie să ne mândrim că facem parte dintr-un Neam care a supravieÅ£uit milenii pe o insulă latină înconjurată de un ocean acid! Acest Neam nu poate fi blamat, dar se încearcă acest lucru prin diferite vicleÅŸuguri mediatice. Cei ce ponegresc popoare, dacă nu se vor opri la timp, vor ajunge să fie blamaÅ£i de cele 7 miliarde de pământeni de pe glob. Unii ne consideră chiar un popor ucigaÅŸ, învinuindu-ne pe nedrept de diferite păcate, inclusiv de genocid, uitând să se uite sub propriul nas naÅ£ional ÅŸi să-ÅŸi numere crimele ÅŸi păcatele.
Etniile mari ÅŸi cele mici sunt de la Dumnezeu. Åži tot de la Dumnezeu e ÅŸi îndemnul ca etniile mari să nu fie „etnovore”, înghiÅ£ând etniile mici. Uniunea Sovietică a fost o adevărată râÅŸniţă de tocat naÅ£iuni. Ea a ÅŸters de pe întinsurile imperiului răului de 22,4 mln de km pătraÅ£i, prin diferite metode fasciste, bolÅŸevice, kominterniste, mai bine de o sută de etnii!… Dar i-a venit ÅŸi ei rândul ÅŸi, în 1991, a dispărut de pe mapamond. Sârbii din fosta Iugoslavie nu recunoÅŸteau drepturile naÅ£ionale ale naÅ£iunilor conlocuitoare, inclusiv ale românilor din Timoc ÅŸi Banatul de Sud etc. ÅŸi unde-i azi miniimperiul iugoslav? Sârbii au rămas ÅŸi fără de sârbii majoritari din Muntenegru, însă nici acum nu recunosc drepturile naÅ£ionale ale românilor timoceni. Îi va veni rândul ÅŸi FederaÅ£iei Ruse dacă nu-ÅŸi va revedea politica (de asuprire!) naÅ£ională a etniilor care mai vieÅ£uiesc pe întinsurile ei.
Nici Ucraina nu are mari perspective favorabile cu politica ei imperială faţă de minorităţile naÅ£ionale, în primul rând faţă de cea românească, divizată artificial în români ÅŸi moldoveni…
Doare È™i ce spune domnul Șoimaru, doare È™i ce scrie domnul Fumurescu… În schimb nu mă doare Vasile Șoimaru, ci mă doare domnul Fumurescu! SenzaÈ›ia asta o am! Că mai mult decât cele scrise de domnul Fumurescu, È™i care dor tare de tot, mă mai doare È™i însuÈ™i domnul Fumurescu… Un om atât de excepÈ›ional! Citindu-i palmaresul, scurtul CV, È™i apoi citind textul, eÈ™ti decepÈ›ionat: numai atât, numai ce vede? Dar înÈ›elesul, înÈ›elesurile celor descrise sau povestite, unde sunt? Dacă nu le evidenÈ›iază un autor atât de dotat, cine, pe urma sa, să vină să dea explicaÈ›iile cu care textul domnului Fumurescu rămâne dator?
Oare lucrurile au numai suprafață? Cauze nu există pentru (d)efectele constatate?… Mai ales atunci când (d)efectele sunt atât de nenorocite! De deznădăjduitoare!…
Domnul Fumurescu scrie cu mult rafinament, este un maestru al formulei memorabile, È™ocantă, dar È™i potivită! Este un ins grozav, te simÈ›i bine, ca român, să ai astfel de compatrioÈ›i. Sunt sincer uimit, uluit chiar, de palmaresul său, atât de variat È™i cu performanÈ›e atât de deosebite în fiecare domeniu. Părerea unui astfel de performer nu poate fi decât atent cercetată, cu predispoziÈ›ia de a È›i-o însuÈ™i. Mă bucur dintotdeauna când dau de un român mai „performant” decât mine!…
De regulă, citesc un text È™i cu gândul de a găsi ce e de corectat, de îndreptat. Nimic, în textul domnului Fumurescu. Ci trebuie numai ceva adăugat. Mai multe. După mintea È™i inima mea lipseÈ™te mai ales încercarea de a înÈ›elege ce se întâmplă!… De a găsi explicaÈ›ii, cauze È™i, de ce nu?, vinovaÈ›i! Mai ales vinovăția trebuie atent căutată È™i stabilită. Nu poÈ›i lăsa totă vina pe umerii celor aflaÈ›i la capătul lanÈ›ului trofic social, pe care ai vrea să-i ajuÈ›i, dar n-o mai poÈ›i face, e prea târziu! Îs pierduÈ›i în neagra veÈ™nicie!…
Fie, domnule Fumurescu! Este prea târziu să mai faci ceva pentru acest popor, acest neam bezmetic È™i cum mai spuneÈ›i dumneavoastră că este! Dar cum s-a ajuns aici, ce s-a întâmplat până acum de-am ajuns pe fundul prăpastiei nu vă interesează?… Nu vă întrebaÈ›i cine a profitat de lipsa dumnevoastră din Èšară?… Cine È™i-a făcut de cap în timp ce dumneavoastră corectaÈ›i cartografia Americii de Sud?!…
Iar când aÈ›i luat calea deÈ™ertului, ca marii profeÈ›i de odinioară, la ce v-aÈ›i gândit acolo, în pustie? AÈ›i stricat măcar un gând pentru nevolnicii rămaÈ™i acasă, scurmând în cenuÈ™a de la gura sobei?
Încerc să continui È™i simt nevoia să mai citesc o dată filipica domnului Fumurescu!… Chiar aÈ™a îl cheamă pe domnul autor sau Fumurescu este un pseudonim?… Aud prima oară acest nume! Frumos nume. Și potrivit. Va fi greu să-l uit…
La a două lectură textul pare È™i mai adevărat! Mai adevărat decât crede însuÈ™i autorul!… Fraza esenÈ›ială: în România există È™i niscai enclave de normalitate È™i de bun simÈ›, de profesionalism È™i seriozitate, nu sunt chiar aÈ™a puÈ›ine cum i se pare autorului: „În faÈ›a acestor oameni, care se încăpățânează să dea ce au mai bun din ei chiar È™i în aceste condiÈ›ii (pe care tu abia reuÈ™eÈ™ti să le suporÈ›i în trecere), îÈ›i vei pleca fruntea È™i te vei simÈ›i inferior. Unii zic că enclavele sînt majoritare È™i probabil că e adevărat.”
Da, domnule Fumurescu, s-ar putea ca lucrurile chiar aÈ™a să stea! E È™i logic să fie aÈ™a, doar dintotdeauna cei care conduc sunt în/o minoritate, iar atunci când È›ara este condusă de niÈ™te secături, e foarte probabil ca în acea È›ară secăturile să fie în minoritate…
S-ar părea că există o lege socială a minorității. Într-un grup social, cei care ajung să conducă sunt o minoritate: o minoritate de deÈ™tepÈ›i versus majoritatea de nătărăi, o minoritate de ticăloÈ™i față de naivii majoritari È™.a.m.d… Poate că nu-i decât un sofism acesta, dar spuneÈ›i că È™i alÈ›ii cred la fel, cum că grupurile de oameni care gândesc normal, care gesticulează È™i acÈ›ionează omeneÈ™te, cu bun simÈ›, cu bună creÈ™tere, nu sunt puÈ›ini în România, ba s-ar putea să fie majoritari!…
După mine chiar că sunt majoritari!…
V-a trecut prin cap gândul acesta È™i nu v-aÈ›i dat seama că acest gând anulează tot zbuciumul È™i patosul polemic din textul dumneavoastră! Atât de reuÈ™it ca exerciÈ›iu, repet, stilistic. Ce valoare mai are toată diatriba dumnevoastră dacă admiteÈ›i că „probabil e adevărat”?! Dacă e adevărat că printre români sunt majoritari oamenii oameni,! ce sens mai au cuvintele grele cu care i-aÈ›i pecetluit?!
La noi lumea, în majoritatea ei, este conÈ™tientă că aparÈ›inem unei majorități opuse din toate punctele vedere, inclusiv moral È™i profesional, minorității cocoÈ›ate în fruntea noastră! Cum a fost posibil ca această minoritate să ne încalece? Să ne trezim cu ei în guvern, în parlament?… Nu păreÈ›i preocupat de această întrebare, de răspunsul corect, la care, din păcate, nu aÈ›i È™tiut să ajungeÈ›i. Nu l-aÈ›i căutat, mai probabil. Altminteri, meditând dumneavostră în pustie la câte È™i mai câte, a fost încă o dată ne-norocul nostru că nu v-aÈ›i gândit È™i la noi. Poate data viitoare, È™i veÈ›i afla È™i ne veÈ›i spune È™i nouă cum de am ajuns unde suntem, din pricina cui, cine a minÈ›it, cine a trădat, cine a È™antajat ori poate chiar a ucis!… Căci, domnule Fumurescu, nu le-a fost uÈ™or nici netrebnicilor care ne conduc! Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului!… Ca să ajungă unde sunt, băieÈ›ii au avut de tras: au minÈ›it, au È™antajat, au furat È™i, când nu s-a mai putut altfel, au ucis, au asasinat! Cu asta au început în decembrie È™i crimele nepedepsite au continuat, s-au înmulÈ›it!
Vă pun o singură întrebare: în cancelariile occidentale se cunoaÈ™te mai bine ca oriunde pe câte cadavre, pe câte minciuni, pe câte furăciuni s-au ridicat în funcÈ›ii „aleÈ™ii” noÈ™tri. Ca glob-trotter veÈ›i fi avut sau veÈ›i avea ocazia să-i întâlniÈ›i È™i să-i întrebaÈ›i pe aceÈ™ti guvernanÈ›i mondiali care le-au dat girul unor infractori la toate legile penale, să-i întrebaÈ›i de sănătate!… De ce nu i-aÈ›i întrebat până acum? De ce nu aÈ›i comis un text la fel de neîndurător È™i pe adresa celor care sunt primii vinovaÈ›i de ce pățim noi! Că doar nu poporul ăsta de mitocani È™i mofluzi, cum ar zice unii că suntem, a adus în decembrie 1989 la BucureÈ™ti toată floarea cea vestită a KGB-ul, a Mossadului, CIA, M6 È™i toate celelalte oficine care i-au instalat la guvernare, în modul cel mai democratic, pe cei despre care nu suflaÈ›i o vorbă în neiertătorul pamflet semnat Alin Fumurescu!…
V-aÈ›i permis să scrieÈ›i acest text prin care îi îndemnaÈ›i pe românii din emigraÈ›ie să nu mai treacă pe acasă, acasă nu mai există pentru ei în România! Dacă aveÈ›i curajul cu care aÈ›i escaladat Everestul sau Mont Blancul, curajul cu care aÈ›i scris acest text, e floare la ureche pentru unul ca dumneavoastră să aveÈ›i È™i curajul de a vedea propriu zis adevărul, de a vedea cine sunt adevăraÈ›ii autori ai decăderii noastre din ultimii 20 de ani sau chiar din ultimii 70 de ani! La Yalta È™i la Malta nu ne-a invitat nimeni să ne întrebe ce vrem, È™i ne-au lucrat în lipsă, fără pic de eleganță! De bărbăție!… Ba chiar ne-au decis soarta, fără să ne întrebe, fără să ne încunoÈ™tinÈ›eze măcar! Ne-au condamnat la pieire, nu È™tim din ce motive, dar sentinÈ›a nu ne-o comunică nimeni!… Și doar este în plină derulare! Este executorie!
VreÈ›i să scoateÈ›i Yalta È™i Malta din ecuaÈ›ia dezastrului nostru È™i asta vă costă: căci ne propuneÈ›i un text neserios, uÈ™uratec, chiar diversionist, cu vocalize È™i lamentaÈ›ii care prind totuÈ™i la publicul românesc, mai departe naiv È™i credul, uÈ™or de amăgit, ca toÈ›i oamenii cumsecade, curaÈ›i la suflet! Vă daÈ›i seama cât de mult aÈ›i greÈ™it față de astfel de oameni, din Èšară sau din emigraÈ›ia al cărei purtător de cuvînt aÈ™ vrea să È™tiu că nu sunteÈ›i?!
Am folosit mai sus cuvîntul diversiune. Să mă explic: La Yalta-Malta s-a decis, printre altele, că neamul ăsta românesc, ca È™i altele, va ajunge mai uÈ™or acolo unde i-au hotărît ei locul, dacă acest neam îÈ™i va pierde curajul È™i elanul, dacă vor reuÈ™i ei să ne strecoare în suflet sila de noi înÈ™ine È™i alte gânduri negre, decepÈ›ii sinucigaÈ™e etc! AÈ›i È™tiut? Eh, dacă n-aÈ›i È™tiut, aflaÈ›i că textul dumneavoastră se potriveÈ™te ca o mănușă cu obiectivele propagandei anti-româneÈ™ti, aÈ™a cum au fost ele concepute de cei care pun în practică deciziile de la Yalta-Malta. Și din alte conclavuri de asasini mondiali! V-aÈ›i prins cu ei tovarăș, domnule Fumurescu?… Nu cred.
Nota bene: FireÈ™te, Yalta È™i Malta nu explică totul. Dar fără a le lua în seamă, nicio explicaÈ›ie a stării noastre de azi nu poate fi găsită. Evenimentele din vara asta ne-au arătat că pe harta anti-românismului instituÈ›ionalizat mai trebuie adăugat un nume, un topos malefic: Bruxelles. Ion Coja
P.S.
Un text frumos scris, dar gândit pe jumătate. Am primit acest text de mai multe ori. Cred că merită pus în discuÈ›ia cititorilor de pe acest site. Imi voi permite să fac eu primul comentariu, nu pentru a da „tonul la cântec”, ci doar pentru că este vorba de o opinie critică, aÈ™a cum rezultă È™i din titlul de mai sus, pus de mine. Ion Coja FUMURESCU Alin Fumurescu – preda filosofie politica la Indiana University-Bloomington (deocamdata) Pana acum am facut medicina, am condus sau/si colaborat la mai multe publicatii – NU, Ziua, Tribuna, Steaua, Ziarul de Cluj, Clujeanul, Evenimentul Zilei, Business Magazin, Money Express, Cotidianul, Dilema Veche, ma tarasc prin pesteri, am scris piese de teatru (una jucata la Teatrul National Tg-Mures, alta la Teatrul National din Cluj), merg la pescuit, am terminat Filosofia, doua masterate in Stiinte Politice (unul in Franta, celalalt in USA), am explorat un afluent necartat al Amazonului, iar cand ma satur de stat pe canapea ma catar pe munti sau lesin de caldura prin desert. Habar nu am ce voi face in continuare…
