Două cabine stomatologice pentru elevii braşoveni
Din acest an, elevii ar putea merge în premieră la stomatologul de la cabinetul şcolar. Municipalitatea are în plan amenajarea a două cabinete stomatologice în două şcoli, la gimnaziu şi la liceu. Dacă personalul a fost identificat, unităţile de învăţământ nu au fost încă stabilite. Cert este, însă, că după ce vor intra în funcţiune, vor putea să se trateze şi elevi din alte şcoli sau licee
Din acest an, elevii ar putea merge în premieră la stomatologul de la cabinetul şcolar. Municipalitatea are în plan amenajarea a două cabinete stomatologice în două şcoli, la gimnaziu şi la liceu. Dacă personalul a fost identificat, unităţile de învăţământ nu au fost încă stabilite. Cert este, însă, că după ce vor intra în funcţiune, vor putea să se trateze şi elevi din alte şcoli sau licee.
Anul trecut, municipalitatea a investit în cabinetul stomatologic studenţesc din campusul studenţesc din Memorandumului.
În bugetul pentru 2017 al Direcţiei de Servicii Sociale din Primărie, care coordonează activitatea medicilor şcolari, vor fi prevăzuţi 160.000 de lei pentru dotarea a două cabinete stomatologice şcolare. Şcolile în care vor fi amenajate urmează să fie stabilite.
Braşovul nu are în prezent niciun cabinet stomatologic şcolar; servicii de medicină dentară gratuite sunt asigurate doar în cadrul Universităţii Transilvania, pentru studenţii din campus.
Potrivit viceprimarului Costel Mihai, cabinetele existente în prezent în municipiul Braşov, preluate în urmă cu câţiva ani din administrarea Ministerului Sănătăţii, nu sunt funcţionale.
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, există deja personal pentru cele două cabinete stomatologice care urmează să fie deschise.
Vifor Rotar